Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Pretutindeni in lume vedem praznuire, putere, bucurie si zburdalnicie a vietii: taratoarele, gazele, pasarile, pestii de soiuri fara numar, nenumaratele animale, fiarele si pe imparatul fapturilor pamantesti – omul; toate traiesc, nazuiesc spre indestularea vietii si bucurie, spre osteneala.  Priviti ce vesel zboara si se joaca gazele (de pilda fluturii, greierii, mustele), pasarile, pestii, animalele – si ne vom minuna de bucuria si praznuirea vietii care este in ei.  Aceasta viata insa e trecatoare, nu multa vreme se joaca si se bucura toate aceste vietati: in scurta vreme nu vor mai fi, ci in locul lor altele noi se vor naste – de parca viata se invarte ca o roata.  Dar cine le‑a dat si le da tuturor viata?  Viata Cea fara de inceput, Vesnica, Ipostatica, Preainteleapta, Buna – Dumnezeu.  Dar viata cea indragita de fapturile pamantesti, dimpreuna cu bunatatile ei, degraba trece si se sfarseste pentru necuvantatoare.  De aceea, Preabuna Viata Ipostatica vrea si a hotarat sa dea fiintei intelegatoare/rationale viata vesnica in ceruri impreuna cu Dumnezeu, si pentru dobandirea acestei vieti i‑a dat omului toate mijloacele.  Iata telul tau, omule: sa nazuiesti spre viata vesnica si spre vesnica bucurie!

Ediţie îngrijită È™i note de Florin Stuparu 
 
Ediţia de faţă are la bază manuscrisul tipărit întîia oară, prin osîrdia şi toată cheltuiala iubitorului de Dumnezeu Episcop al Buzăului, D. D. Kesarie, în zilele bine‑credinciosului Domn a toată Ţara Românească, Alexandru Dimitrie Ghica, la anul 1840. 
 
 
Se plîngea ucenicul către stareţul său: „Părinte, tot citesc la Psaltire, şi nimic nu înţeleg!” La care bătrînul i‑a răspuns: „Nu‑i nimic, fiule, înţeleg dracii şi se cutremură!” 
Trei sînt pricinile pentru care nu putem pătrunde înţelesul cuvintelor dumnezeieşti şi avem nevoie de tîlcuiri. 
Prima e întunecarea minţii noastre de oameni căzuţi, minte care se află sub înrîurirea duhurilor răutăţii şi a patimilor noastre gîndite sau trupeşti. 
A doua e că Scripturile sînt scrise umbrit, în ghicitură. După căderea omului şi îndepărtarea lui de Dumnezeu, Ziditorul nu a lăsat făptura Sa întru necunoaştere, dar nici nu S‑a descoperit oricui şi oricum. Pentru a ne aduce aminte de starea şi de vrednicia dintru început şi pentru a ne arăta calea de întoarcere la Sine, adică mîntuirea, răscumpărarea din robia celui rău, Dumnezeu S‑a arătat drepţilor Săi – Patriarhi, Proroci, Apostoli, Sfinţi Părinţi – şi prin ei ne‑a dat Sfintele Sale Scripturi: Vechiul şi Noul Testament, la care se adaugă scrierile Sfinţilor Părinţi insuflaţi de Duhul Sfînt. Şi, fiindcă grăieşte tainele ascunse minţii şi ochiului nostru, e lesne de înţeles că Preasfîntul Duh nu poate vorbi decît tainic, urmînd ca tot darul Său să ne descopere înţelesul, prin cărţile de tîlcuire alcătuite de alţi aleşi ai Săi curaţi cu inima, singurii care pot vedea şi înţelege pe Dumnezeu. 
Dar nevoia de tîlcuiri are şi altă pricină. Trebuie să înţelegem că nimic nu urăşte mai mult vicleanul stăpînitor al lumii acesteia decît Adevărul. Iar Adevărul nu este ceva, el este Cineva, este Însuşi Hristos, Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru, şi toate dumnezeieştile scripturi vorbesc despre El, Răscumpărătorul neamului omenesc şi Biruitorul îngerului căzut şi al puterilor lui.

În noua serie de antologii pe care v-o propunem, ­cuvântul plin de har al Sfântului Ioan din Kronstadt devine mai apropiat È™i mai de folos, feluritele lui cugetări duhovniceÈ™ti fiind reunite È™i organizate aici spre o mult mai uÈ™oară È™i rodnică însuÈ™ire de către cititori.

„ViaÈ›a pe care o trăim acum nu este o glumă sau o joacă. Cu toate acestea, oamenii o socotesc drept glumă sau joacă: se joacă în chip nechibzuit cu răstimpul care le‑a fost dat spre a se găti pentru veÈ™nicie, se joacă prin grăirea în deÈ™ert. Unii fac haz folosindu‑se de darurile minÈ›ii lor, alÈ›ii, de slăbiciunile ori virtuÈ›ile lor omeneÈ™ti, alÈ›ii, prin săvârÈ™irea de fapte de milostenie sau prin iscusinÈ›a lor de a scrie ori a vorbi frumos. Mănâncă È™i beau peste măsură, în loc să mănânce È™i să bea doar atât cât le este de trebuinÈ›ă. Se îngrijesc de îmbrăcăminte, îÈ™i irosesc timpul îngrijindu‑se de ei înÈ™iÈ™i È™i fac haz pe seama isprăvilor copiilor, în loc să‑i deprindă cu învăÈ›ătura credinÈ›ei, a evlaviei È™i a fricii de Dumnezeu. Întreaga lor viaÈ›ă este o distracÈ›ie, dar vai de cei ce socotesc viaÈ›a drept distracÈ›ie!”
„Omule, dacă Domnul înseamnă totul pentru tine, È™i tu vei însemna totul pentru Domnul! Și întrucât comoara ta este în inima ta, È™i Dumnezeu îÈ›i cere să‑I dai inima.  Aceasta înseamnă că, pentru a împlini voia cea bună È™i desăvârÈ™ită a lui Dumnezeu, trebuie să lepezi voia ta cea stricată, pătimaÈ™ă È™i trufaÈ™ă.”
Sfântul Ioan din Kronstadt

Cartea de faţă reprezintă o selecÈ›ie tematică din volumul ViaÈ›a mea în Hristos, apărut pentru prima dată în 2005. 

Arhiepiscopul Ilarion Troitki a fost unul din stalpii pe care Dumnezeu a intarit Biserica Rusa in timpul prigoanei bolsevice.  El a fost ajutorul de incredere al Sfantului Patriarh Tihon.  Datorita energiei lui nesecate, in Moscova a fost refacuta unitatea bisericeasca.  Arestat de comunisti, este intemnitat in lagarul mortii de la Solovki.  Arhiepiscopul Ilarion privea lumea cu ochi duhovnicesti si toate le lucra spre folosul sufletesc.  El spunea ca inchisoarea este o scoala pretioasa de cultivare a virtutilor.  Mai ales multumita lui, in anii 20, lagarul de la Solovki a fost un fel de vatra duhovniceasca, langa care multi au aflat mantuirea.  Trimis in exil pe viata in Kazahstan, pe drum s-a imbolnavit grav de tifos si a murit. 

Pentru viata lui sfanta si marturisirea adevarului lui Hristos in cele mai cumplite vremuri ale prigoanei, in anul 1999 a fost proslavit de Biserica in ceata sfintilor.

De aproape doua mii de ani, cartea cea mai enigmatica a Sfintei Scripturi a rascolit inimile si mintile a milioane de oameni din toata lumea.  Acoperite cu valul tainei, noimele ei se descopera numai celor care si-au curatit inima pentru a putea vedea in lumina dumnezeiasca toate intelesurile acestei lumi.

Talcuirea Sfantului Andrei, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, cel mai renumit dintre comentariile Sfintilor Parinti la cartea Apocalipsei, este o calauza vrednica de incredere catre miezul ascuns al acestei carti.

Cand, in copilarie, citeam Vietile Sfintilor, ma simteam de parca o raza de lumina dumnezeiasca imi patrunsese in inima.  Raza imi umplea inima de dulceata, bucurie si fericire adanca si aprindea in ea dorul si dragostea pentru Dumnezeu si cele de sus.  Atunci, fie ca mancam, fie ca mergeam sau vorbeam cu cineva, mintea mea contempla cele ceresti, iar inima imi era lipita de Dumnezeu.

Pr. Filoteu Zervakos