De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

După cum anunÈ›ă chiar o parte din titlu – „degetul dumnezeieÈ™tii pronii” –, cartea vine ca o mângâiere în întâmpinarea omului dezorientat în privinÈ›a adevăratelor valori È™i repere ale unei vieÈ›i echilibrate, dozate de bunul-simÈ› duhovnicesc. Pe deplin ancorat în realitatea noastră, a omului împovărat de bolile È™i compromisurile societăÈ›ii pe care o formăm È™i cu care ne-am deprins de la o generaÈ›ie la alta, Părintele Ioan Krestiankin este un model viu – aÈ™a cum îl descoperim în mărturiile contemporanilor săi, deopotrivă mireni, clerici È™i asceÈ›i – în primul rând prin viaÈ›a sa, dar È™i prin sfaturile simple È™i practice pentru oricine.

De asemenea, ne mai atrage atenÈ›ia tocmai contrastul dintre tendinÈ›ele moderne negative ale epocii È™i fenomenul „stăreÈ›ismului” care, în pofida vechimii, oferă soluÈ›iile cele mai potrivite pentru a ieÈ™i din colapsul sufletesc È™i pentru a deveni noi înÈ™ine „degetul dumnezeieÈ™tii pronii”, tocmai prin predarea de sine.

Jonathan Jackson scrie despre înstrăinare, însingurare, angoasă, frica de Dumnezeu, haosul vieții, haosul Hollywod-ului, căință, dragoste și familie. Jonathan Jackson este un actor şi scriitor american convertit la Ortodoxie, laureat al 4 premii Emmy pentru interpretarea din serialul tv General Hospital. Cartea sa Taina artei. A deveni artist după chipul lui Dumnezeu”, prefaţată de Arhim. Efrem, stareţul Mănăstirii Vatopedu, a fost tradusă şi tipărită în 2015 la Editura Doxologia. 
 
Aș vrea să te iubesc până te faci bine, 
până vei avea parte din nou de sănătate și uimire. 
Oprește furia de sânge a păgânilor și lasă-mă să aud 
rugăciunea șoptită a martirului.

Maximos Constas este unul unul dintre cei mai importanţi tineri teologi ortodocşi. După o scurtă carieră fulminantă la Harvard Divinity School, a plecat la Muntele Athos, devenind monah la Mănăstirea Simonopetras. În „Arta de a vedea. Paradox şi percepţie în iconografia ortodoxă”, Părintele Maximos abordează iconografia ortodoxă, conţinutul fiind de-a dreptul remarcabil. S-au scris multe cărţi despre icoane, dar ele au tendinţa de a fi ori prea ştiinţifice, fără nici un interes asupra semnificaţiei religioase a icoanelor, fie mult prea preocupate de rolul icoanelor în rugăciune, dar cu pretenţii intelectuale limitate. Deşi subiectul cărţii de faţă este semnificaţia icoanei în tradiţia ortodoxă, ea nu este îngreunată de aparatul ştiinţific. Sunt pasaje care cer un efort de atenţie din partea cititorului; nimic nu este afirmat fără o argumentaţie atentă. Arta de a vedea este o carte frumoasă: observaţii uimitoare sutnt exprimate într-un limbaj convingător. Cele patru secţiuni ale cărţii au fost iniţial prelegeri susţine separat una de cealaltă. Adunate împreună alcătuiesc un volum convingător, unitatea fiind oferită nu de o serie de teme complementare, ci de ochiul şi gândirea Părintelui Maximos.

Pr. Andrew LOUTH

Volumul cuprinde mărturii inedite, desprinse din experienÈ›a personală a autorului alături de doi dintre marii duhovnici ai neamului românesc: Părintele Arsenie Papacioc È™i Părintele Petroniu Tănase.

Prima parte a cărÈ›ii este dedicată părintelui Arsenie Papacioc, cel căruia părintele Iustinian i-a fost fiu duhovnicesc vreme de 55 de ani. Deoarece despre părintele Arsenie s-a scris È™i s-a vorbit mult, autorul a aÈ™ternut în scris doar ce a învăÈ›at È™i a cunoscut personal din viaÈ›a marelui duhovnic, conturând mai ales portretul de om al rugăciunii È™i al jertfei.

A doua parte a cărÈ›ii, mult mai densă È™i mai extinsă, este dedicată părintelui Petroniu Tănase, cel alături de care părintele Iustinian a vieÈ›uit mai bine de 38 de ani, dintre care aproape 30 la Prodromu. Cunoscând toate eforturile depuse de părintele Petroniu pentru revigorarea vieÈ›ii duhovniceÈ™ti È™i restaurarea schitului, autorul a socotit de cuviinÈ›ă să aÈ™tearnă în scris râvna È™i strădaniile acestui tainic părinte.

Boala este uneori o povară grea pe umerii celui afectat de ea, însă aceasta poate deveni un prilej de sfinÈ›ire atunci când este primită cu bucurie È™i cu încredere în Dumnezeu. Mitropolitul Neofit de Morfu prezintă câteva momente din vieÈ›uirea sfântă a doi oameni ai lui Dumnezeu, care au suferit de o boală foarte grea: Sfântul Nichifor Leprosul (1887-1964), prăznuit pe 4 ianuarie, È™i a ucenicului său, Părintele Evmenie Saridakis Leprosul (1931-1999).

Nenumăratele vindecări pe care le săvârÈ™este Sfântul Nichifor Leprosul demonstrează că el este unul dintre cei mai mari mijlocitori ai vremurilor noastre, grabnic ajutător la vreme de boală.