Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

„Doamne, trage inima mea la Tine cu Duhul Tău Cel Sfînt! Doamne, abate inima mea de la deşertăciunea pămîntească! Doamne, fără Tine nu pot face nimic!”

„Cu ochii cei înţelegători ai inimii văd cum, în chip înţeles cu mintea, Îl trag pe Hristos în inima mea aşa cum trag văzduhul în plămîni, văd cum El intră într‑însa şi deodată o linişteşte şi o îndulceşte. Să nu rămîn singur, fără de Tine, Dătătorule de viaţă, răsuflarea mea, bucuria mea, că rău îmi e fără Tine.”

Sfantul Ioan din Kronstadt

Cuvinte scrijelite în pereÈ›ii sufletului după ani grei de nevoinÈ›ă monahală; cuvinte mai scumpe decât tăcerea, mai de preÈ› decât bucatele È™i mai trebuincioase decât băutura. Cuvinte purtătoare de Duh. Cuvinte de Pateric. În treizeci de imagini, imagini de viaÈ›ă, din viaÈ›a Sfântului Munte Athos.

Părintele Ghelasie era pe deplin convins că Prea­sfânta spune despre cei ce vin în Grădina sa: „Celor câÈ›i vin într‑a mea Grădină le mulÈ›umesc; celor câÈ›i rămân le sunt recunoscătoare; celor câÈ›i vor adormi aici le voi fi datoare”.

Avva Avraam l‑a găsit pe avva Isaac plângând È™i l‑a întrebat: „De ce plângi?” „De ce să nu plâng? Că unde avem a ne mai duce? PărinÈ›ii noÈ™tri au ador­mit… Acum am rămas orfani. De asta plâng”, i‑a răs­puns bătrânul.
De asta plâng È™i eu…

Ancorate in realitatea contemporana, izvorand dintr‑o bogata si profunda experienta duhovniceasca, insufletite de dorinta de a ne ajuta sa aprofundam viata spirituala, aceste indrumari se adreseaza tuturor celor care simt nevoia de a fi cat mai aproape de Dumnezeu in fiecare zi a vietii lor.  Asa cum ne marturiseste parintele Trifon: „Nu exista onoare mai mare acordata omenirii decat darul de a ne putea apropia de Dumnezeu si a I ne adresa in rugaciune la tot ceasul din zi sau din noapte, in orice circumstanta a vietii ne‑am afla. (...) Incepand fiecare zi cu gandul ca Dumnezeu nu e undeva, departe de noi, ci se afla intr‑o interactiune reala cu noi, nu va trece mult timp si vom simti acest adevari in mod viu si concret.  Vom incepe sa vedem cu ochi noi si sa auzim cu urechi noi cat de aproape e Dumnezeu in fiecare clipa a vietii noastre."

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas

În psihologia si psihiatria contem porane, în procesul elaborarii teoriilor stiintifice ale personalitatii se manifesta cu tot mai multa claritate tendinta de a gasi cai comune întelegerii stiintifice, respectiv religioase a personalitatii, iar în munca practica a psihologilor, psihiatrilor si preotilor – de a merge pe calea ajutorului, respectului si schimbului reciproc de experienta în abordarea problemelor educarii unei personalitati sanatoase si a tratarii oamenilor bolnavi.
În lucrarea profesorului D.E. Melehov, preotii, studentii Facultatilor de teologie si toti cei interesati de viata duhovniceasca vor gasi, fara îndoiala, numeroase lucruri folositoare si motive de profunda reflectie.

În noua serie de antologii pe care v-o propunem, ­cuvântul plin de har al Sfântului Ioan din Kronstadt devine mai apropiat È™i mai de folos, feluritele lui cugetări duhovniceÈ™ti fiind reunite È™i organizate aici spre o mult mai uÈ™oară È™i rodnică însuÈ™ire de către cititori.

„ViaÈ›a pe care o trăim acum nu este o glumă sau o joacă. Cu toate acestea, oamenii o socotesc drept glumă sau joacă: se joacă în chip nechibzuit cu răstimpul care le‑a fost dat spre a se găti pentru veÈ™nicie, se joacă prin grăirea în deÈ™ert. Unii fac haz folosindu‑se de darurile minÈ›ii lor, alÈ›ii, de slăbiciunile ori virtuÈ›ile lor omeneÈ™ti, alÈ›ii, prin săvârÈ™irea de fapte de milostenie sau prin iscusinÈ›a lor de a scrie ori a vorbi frumos. Mănâncă È™i beau peste măsură, în loc să mănânce È™i să bea doar atât cât le este de trebuinÈ›ă. Se îngrijesc de îmbrăcăminte, îÈ™i irosesc timpul îngrijindu‑se de ei înÈ™iÈ™i È™i fac haz pe seama isprăvilor copiilor, în loc să‑i deprindă cu învăÈ›ătura credinÈ›ei, a evlaviei È™i a fricii de Dumnezeu. Întreaga lor viaÈ›ă este o distracÈ›ie, dar vai de cei ce socotesc viaÈ›a drept distracÈ›ie!”
„Omule, dacă Domnul înseamnă totul pentru tine, È™i tu vei însemna totul pentru Domnul! Și întrucât comoara ta este în inima ta, È™i Dumnezeu îÈ›i cere să‑I dai inima.  Aceasta înseamnă că, pentru a împlini voia cea bună È™i desăvârÈ™ită a lui Dumnezeu, trebuie să lepezi voia ta cea stricată, pătimaÈ™ă È™i trufaÈ™ă.”
Sfântul Ioan din Kronstadt

Cartea de faţă reprezintă o selecÈ›ie tematică din volumul ViaÈ›a mea în Hristos, apărut pentru prima dată în 2005. 

Omul, preferându‑se pe sine, I‑a întors lui Dumnezeu spatele È™i a aflat moartea, deoarece nu există viaÈ›ă în afara lui Dumnezeu. Iar atunci când omul a transformat integritatea vieÈ›ii în separare, păcat È™i singurătate, Dumnezeul‑Om, Iisus, a intrat în È›inutul morÈ›ii È™i a călcat în picioare moartea, „celor din morminte viaÈ›ă dăruindu‑le”. Aceasta este viaÈ›a – sau, mai degrabă, Dumnezeu, Dătătorul de viaÈ›ă – pe care, în cele din urmă, o sărbătorim prin riturile funerare, în slujba înmormântării. Adevărata celebrare creÈ™tină a morÈ›ii transformă pe vecie imnul funebru în cântarea plină de bucurie: „Aliluia” – cântarea celui care, dincolo de viaÈ›a aceasta, dincolo de moartea aceasta, Îl vede pe Dumnezeu È™i numai pe El, al cărui suflet doreÈ™te È™i tânjeÈ™te să intre în „curÈ›ile Domnului”, ale cărui inimă È™i trup s‑au bucurat în Dumnezeul Cel Viu. AÈ™adar, în cartea de faÈ›ă ne vom îndrepta atenÈ›ia tocmai către această celebrare a unui Dumnezeu Viu, din cadrul liturghiei înmormântării.

Pr. Alexander Schmemann