Cel mai mare dusman al sufletului nostru nu este diavolul, ci duhul lumeac, pentru ca ne atrage in chip placut si in cele din urma ne amareste vesnic. 

Pentru ca daca il vom vedea pe diavol ne vom cutremura de frica si ne vom ruga lui Dumnezeu sa ne scape. In schimb, duhul lumesc ne infasoara tainic si placut in mrejele sale si pentru aceasta nu dorim sa scapam de el. 

Trebuie sa lucram la curatirea si despatimirea noastra. Altfel, robiti de lume si de pacate, vom sta la coada pentru a fi pecetluiti de slujitorii lui Antihrist.

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

CredinÈ›a mare în Domnul È™i în poruncile Sale Evanghelice, legate de ÎmpăraÈ›ia Lui È™i viaÈ›a cea veÈ™nică, a dăruit milioanelor de suflete creÈ™tine puterea de a considera ca fiind zadarnice È™i trecătoare cele lumeÈ™ti, mărturisind această credinÈ›ă È™i dragostea lor faÈ›ă de Hristos prin orice fel de jertfă, trăind chiar, cât a fost nevoie, "în peÈ™teri È™i în munÈ›i È™i în crăpăturile pământului" (Evrei 11,38). 
 
AÈ™a L-au cinstit SfinÈ›ii Martiri ai Bisericii noastre, creÈ™tinii binecuvântaÈ›i ai catacombelor, monahii È™i anahoreÈ›ii, suflete cu o incomparabilă măteÈ›ie sufletească È™i modele de iubire È™i jertfă faÈ›ă de Hristos, adevăratul Dumnezeu È™i Mântuitor al lumii. 
 
Dintr-un astfel de prezent măreÈ› nu ar fi putut să lipsescă Muntele Athos, plin de astfel de sfinÈ›i, de credinÈ›ă, de iubire, de jertfă faÈ›ă de Hristos cel veÈ™nic. 
 
Cititorul, prin paginile cărÈ›ii, va paÈ™i de la PeÈ™terile È™i locurile cu apă sfinÈ›ită care sunt din belÈ™ug la Muntele Athos, È™i pe la cuvioÈ™ii care le-au sfinÈ›it cu nevoinÈ›ele lor È™i ale căror vieÈ›i reprezintă o mărturie vie a sfinÈ›irii acestui loc È™i a celor care locuiesc È™i se sfinÈ›esc în acesta.

Mărturii şi convorbiri cu părinţi duhovniceşti este o carte despre părinţii din România şi din Sfântul Munte Athos pe care i-am întâlnit între anii 1984-2012 şi care m-au binecuvântat şi îndrumat duhovniceşte.
Aceşti părinţi cu viaţă sfântă, s-au mistuit pe sine în urcuşul înduhovnicirii, învingându-şi limitele, transfigurându-le, unindu-se duhovniceşte cu Dumnezeu şi luminând prin candela făpturii lor, până departe, spre ungherele întunecate ale ţării.
Unii dintre ei au ars nemistuit, asemenea Rugului Aprins, jertfindu-se pentru mântuirea noastră, mărturisind ortodoxia cu cuvântul şi cu fapta, cu ani grei de prigoană şi temniţă comunistă. Nici moartea, necruţătoare şi neiertătoare trimisă de prigonitori, nu s-a putut apropia de Sfinţiile lor, decât atunci când a hotărât Dumnezeu să-i cheme la viaţa cea veşnică.
Să ne ajute şi să ne întărească Preaputernicul Dumnezeu să le urmăm prin cuvânt şi fapte şi să avem binecuvântara lor.

Cel care s-a lepadat de iubirea patimasa, irationala de sine, se inalta desupra dragostei sensibile, lucrata prin simturi, la iubirea naturala sau fireasca si, pe masura curatirii si smereniei sale, inainteaza catre adevarata si harica dragoste dumnezeiasca.

"Învierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie. Este ceea ce diferenÈ›iază creÈ™tinismul de orice altă religie. Celelalte religii au capi nuritori, în vreme ce Capul Bisericii este Hristos (Coloseni I, 18-19; Efeseni I, 23), Care a Înviat din morÈ›i. Învierea lui Hristos a însemnat înnoirea firii omeneÈ™ti, replămădirea neamului omenesc È™i trăirea realităÈ›ii eshatologice.
Învierea lui Hristos a adus pentru toată lumea È™i pentru întrgul univers, lumina È™i sensul integral. Înainte de Înviere, oamenii È™tiau în mod sigur pentru ce trăies, nici pentru ce există lumea. Totul era acoerit în întuneric. CredinÈ›a în viaÈ›a de după moarte era o bănuială, o presupunere, È™i nu aveau siguranÈ›a despre aceasta. Acum È™tiu că după viaÈ›a de pe pământ vor avea È™i o altă viaÈ›ă veÈ™nică fie fericită, fie nefricită, după cum au folosit lumea aceasta.
Dar Învierea lui Hristos ne dă această lumină È™i bucurie nu numai prin ceea ce înseamnă ea, ci È™i prin siguranÈ›a că ea a avut loc. Spre deosebire de celelalte religii, care dau doar niÈ™te idei despre binele făgăduit de ele după moarte, Învierea lui Hristos ne asigură despre învierea È™i fericirea noastră veÈ™nică tocmai pentru că a fost un fapt arătat în istorie.
(Pr. Acad. Dumitru Stăniloaie)

Sunt multe religii în lume, dar toate sunt neputincioase în faÈ›a morÈ›ii trupeÈ™ti È™i duhovniceÈ™ti. Numai creÈ™tinii au un Mântuitor, Care a Înviat din morÈ›i cu moartea pe moarte călcând È™i Care le-a dăruit viaÈ›a cea veÈ™nică. Domnul È™i Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a înviat din moartea trupească (I Corinteni XV, 20) dar È™i din cea duhovnicească. Pentru că cine poate să ierte păcatele afară numai unul Dumnezeu?"
(Marcu II,7)

Problema contemporanilor Mantuitorului - ca si a contemporanilor nostri - nu era aceea ca nu-L puteau recunoaste pe Hristos, ci aceea ca nu voiau sa-L recunoasca!

Simturile fizice slujesc si se supun - asa cum le-a randuit Creatorul - persoanei - subiect al acestora. Adica, ochii vad si urechile aud, iar mintea intelege ceea ce vrea posesorul lor. Potrivnicia este una din caderile frecvente ale omului pana astazi. Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos vorbeste in pilde, pentru a nu le violenta starea lor de indaratnicie, pentru a nu le tulbura indarjirea inimii. Oricum, chiar daca le-ar vorbi deschis, nu s-ar schimba nimic. Omul necredincios, datorita pacatelor, are o mare problema! Neputinta de a se deschide cu pocainta si credinta lui Dumnezeu.