Cel mai mare dusman al sufletului nostru nu este diavolul, ci duhul lumeac, pentru ca ne atrage in chip placut si in cele din urma ne amareste vesnic. 

Pentru ca daca il vom vedea pe diavol ne vom cutremura de frica si ne vom ruga lui Dumnezeu sa ne scape. In schimb, duhul lumesc ne infasoara tainic si placut in mrejele sale si pentru aceasta nu dorim sa scapam de el. 

Trebuie sa lucram la curatirea si despatimirea noastra. Altfel, robiti de lume si de pacate, vom sta la coada pentru a fi pecetluiti de slujitorii lui Antihrist.

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

Din cuprins:

- Despre diavoli, pacate, suferinte si boli (cum au aparut diavolii, unde se afla diavolii, de ce ne ispitesc diavolii, cauzele bolilor, infruntarea duhovniceasca a bolii etc.);

- Pacatul vrajitoriei (ce este vrajitoria, cum inseala diavolul pe oameni, pedepsele pacatului vrajitoriei, canonul randuit vrajitorilor, pacatul ghicirii cu carti sfinte, deochiul etc.);

- Rugaciuni si acatiste (rugaciunea Preacinstitei Cruci, Molitfele Sfantului Vasile cel Mare, rugaciuni pentru izbavirea de farmece, descantece si vraji; acatistul Sfantului Ierarh Vasile cel Mare; Rugaciunea Sfantului Ciprian, Rugaciune pentru izbavirea de vrajmasi, Imnul Acatist la Rugul Aprins al Nascatoarei de Dumnezeu);

- Rugaciunea inimii (Puterea Rugaiciunii lui Iisus, rugaciunea si felurile ei, inima duhovniceasca, legatura dintre minte si inima, indrumar pentru practicarea Rugaciunii lui Iisus de catre incepatori etc.);

CredinÈ›a mare în Domnul È™i în poruncile Sale Evanghelice, legate de ÎmpăraÈ›ia Lui È™i viaÈ›a cea veÈ™nică, a dăruit milioanelor de suflete creÈ™tine puterea de a considera ca fiind zadarnice È™i trecătoare cele lumeÈ™ti, mărturisind această credinÈ›ă È™i dragostea lor faÈ›ă de Hristos prin orice fel de jertfă, trăind chiar, cât a fost nevoie, "în peÈ™teri È™i în munÈ›i È™i în crăpăturile pământului" (Evrei 11,38). 
 
AÈ™a L-au cinstit SfinÈ›ii Martiri ai Bisericii noastre, creÈ™tinii binecuvântaÈ›i ai catacombelor, monahii È™i anahoreÈ›ii, suflete cu o incomparabilă măteÈ›ie sufletească È™i modele de iubire È™i jertfă faÈ›ă de Hristos, adevăratul Dumnezeu È™i Mântuitor al lumii. 
 
Dintr-un astfel de prezent măreÈ› nu ar fi putut să lipsescă Muntele Athos, plin de astfel de sfinÈ›i, de credinÈ›ă, de iubire, de jertfă faÈ›ă de Hristos cel veÈ™nic. 
 
Cititorul, prin paginile cărÈ›ii, va paÈ™i de la PeÈ™terile È™i locurile cu apă sfinÈ›ită care sunt din belÈ™ug la Muntele Athos, È™i pe la cuvioÈ™ii care le-au sfinÈ›it cu nevoinÈ›ele lor È™i ale căror vieÈ›i reprezintă o mărturie vie a sfinÈ›irii acestui loc È™i a celor care locuiesc È™i se sfinÈ›esc în acesta.

Problema contemporanilor Mantuitorului - ca si a contemporanilor nostri - nu era aceea ca nu-L puteau recunoaste pe Hristos, ci aceea ca nu voiau sa-L recunoasca!

Simturile fizice slujesc si se supun - asa cum le-a randuit Creatorul - persoanei - subiect al acestora. Adica, ochii vad si urechile aud, iar mintea intelege ceea ce vrea posesorul lor. Potrivnicia este una din caderile frecvente ale omului pana astazi. Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos vorbeste in pilde, pentru a nu le violenta starea lor de indaratnicie, pentru a nu le tulbura indarjirea inimii. Oricum, chiar daca le-ar vorbi deschis, nu s-ar schimba nimic. Omul necredincios, datorita pacatelor, are o mare problema! Neputinta de a se deschide cu pocainta si credinta lui Dumnezeu.

Cel care s-a lepadat de iubirea patimasa, irationala de sine, se inalta desupra dragostei sensibile, lucrata prin simturi, la iubirea naturala sau fireasca si, pe masura curatirii si smereniei sale, inainteaza catre adevarata si harica dragoste dumnezeiasca.

Mărturii şi convorbiri cu părinţi duhovniceşti este o carte despre părinţii din România şi din Sfântul Munte Athos pe care i-am întâlnit între anii 1984-2012 şi care m-au binecuvântat şi îndrumat duhovniceşte.
Aceşti părinţi cu viaţă sfântă, s-au mistuit pe sine în urcuşul înduhovnicirii, învingându-şi limitele, transfigurându-le, unindu-se duhovniceşte cu Dumnezeu şi luminând prin candela făpturii lor, până departe, spre ungherele întunecate ale ţării.
Unii dintre ei au ars nemistuit, asemenea Rugului Aprins, jertfindu-se pentru mântuirea noastră, mărturisind ortodoxia cu cuvântul şi cu fapta, cu ani grei de prigoană şi temniţă comunistă. Nici moartea, necruţătoare şi neiertătoare trimisă de prigonitori, nu s-a putut apropia de Sfinţiile lor, decât atunci când a hotărât Dumnezeu să-i cheme la viaţa cea veşnică.
Să ne ajute şi să ne întărească Preaputernicul Dumnezeu să le urmăm prin cuvânt şi fapte şi să avem binecuvântara lor.