Cuviosul Antim Aghiananitul, duhovnicul (1913-1996)

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-93101-5-1
Status: in stoc

Cuviosul Antim Aghiananitul, duhovnicul (1913-1996)

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Iona
Numar de pagini: 220

Cuviosul Antim a aparținut ultimei generații de sfinți nevoitori athoniți, adunând în persoana sa strictețea nevoinței, statornicia în predania monahală È™i păstrarea neschimbată a rânduielii bisericeÈ™ti. Mari bărbați ai Bisericii, precum CuvioÈ™ii Paisie Aghioritul È™i Efrem Katounakiotul, l-au numit „duhovnicul pustiei” È™i „învățătorul cel înțelept”. 
Prin nevoința lui cea mai presus de fire, de peste È™aizeci de ani, Bătrânul Antim a primit multe haruri ale Duhului Sfânt. Astfel, a ajuns să se deosebească prin smerenie, prin blândețe, prin iubirea lui nemărginită, prin îndelunga răbdare È™i prin milostivire față de toți. 
Era feciorelnic, cu dreaptă-socotință, iubitor de străini, Părinte adevărat, care se deÈ™erta pe sine ca să umple sufletele celorlalți. Ceea ce îl caracteriza mai cu seamă pe Bătrânul Antim era inima lui rugătoare. Avea darul străvederii È™i al dreptei-povățuiri, iar cu rugăciunea sa făcătoare de minuni îi ajuta pe oameni să-È™i conÈ™tientizeze problemele È™i, apoi, îi sfătuia cum să le depăÈ™ească. Primise de la Dumnezeu È™i darul tămăduirii duhovniceÈ™ti, adică puterea de a le reda oamenilor sănătatea sufletească È™i, câteodată, È™i pe cea trupească. În discuțiile cu Bătrânul Antim, ceea ce îi miÈ™ca cel mai mult pe oameni era libertatea pe care le-o lăsa. Era cu adevărat o întruchipare vie a Ortodoxiei. Niciodată nu a obligat pe cineva să facă vreun lucru, silindu-i astfel libertatea. Bătrânul se îndumnezeise, de aceea, de multe ori, cuvintele lui pline de duh schimbau din adânc sufletele care căutau mântuirea. 
Cartea conține 32 de fotografii color din arhiva ObÈ™tii Teofililor, Schitul Sfânta Ana, Muntele Athos. 

Pret: 29.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Cuviosul Antim a aparÈ›inut ultimei generaÈ›ii de sfinÈ›i nevoitori athoniÈ›i, adunând în persoana sa stricteÈ›ea nevoinÈ›ei, statornicia în predania monahală È™i păstrarea neschimbată a rânduielii bisericeÈ™ti. Mari bărbaÈ›i ai Bisericii, precum CuvioÈ™ii Paisie Aghioritul È™i Efrem Katounakiotul, l-au numit „duhovnicul pustiei” È™i „învăÈ›ătorul cel înÈ›elept”. 
      Prin nevoinÈ›a lui cea mai presus de fire, de peste È™aizeci de ani, Bătrânul Antim a primit multe haruri ale Duhului Sfânt. Astfel, a ajuns să se deosebească prin smerenie, prin blândeÈ›e, prin iubirea lui nemărginită, prin îndelunga răbdare È™i prin milostivire faÈ›ă de toÈ›i. 
      Era feciorelnic, cu dreaptă-socotinÈ›ă, iubitor de străini, Părinte adevărat, care se deÈ™erta pe sine ca să umple sufletele celorlalÈ›i. Ceea ce îl caracteriza mai cu seamă pe Bătrânul Antim era inima lui rugătoare. Avea darul străvederii È™i al dreptei-povăÈ›uiri, iar cu rugăciunea sa făcătoare de minuni îi ajuta pe oameni să-È™i conÈ™tientizeze problemele È™i, apoi, îi sfătuia cum să le depăÈ™ească. Primise de la Dumnezeu È™i darul tămăduirii duhovniceÈ™ti, adică puterea de a le reda oamenilor sănătatea sufletească È™i, câteodată, È™i pe cea trupească. În discuÈ›iile cu Bătrânul Antim, ceea ce îi miÈ™ca cel mai mult pe oameni era libertatea pe care le-o lăsa. Era cu adevărat o întruchipare vie a Ortodoxiei. Niciodată nu a obligat pe cineva să facă vreun lucru, silindu-i astfel libertatea. Bătrânul se îndumnezeise, de aceea, de multe ori, cuvintele lui pline de duh schimbau din adânc sufletele care căutau mântuirea. 
      Cartea conÈ›ine 32 de fotografii color din arhiva ObÈ™tii Teofililor, Schitul Sfânta Ana, Muntele Athos. 

watch series