De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

Canoanele Maicii Domnului, Cununa Pururea Fecioarei sau Noul Theotokarion este o carte de cult care se citeÈ™te la sfârÈ™itul PavecerniÈ›ei Mici peste tot anul, structurată pe cele opt glasuri.Această culegere a Sfântului Nicodim Aghioritul, alcătuită „cu multă grijă È™i osteneală” în anul 1796, este socotită drept una dintre cele mai înalte doxologii care au fost închinate vreodată Maicii Domnului, rod È™i sinteză ale evlaviei Sfântului Munte de-a lungul mai multor veacuri de vieÈ›uire creÈ™tină. „Cartea celor 1000 de nume” sau „Cartea celor 1000 de laude ale Maicii Domnului”, cum este supranumită în Sfântul Munte, este pentru vieÈ›uitorii monahi care-i urmează rânduiala mai mult decât o simplă carte de cult, care se înscrie în rânduiala tipiconală, este o carte de suflet, reunind cele mai frumoase canoane ale Maicii Domnului, scrise de imnografi È™i retori bizantini, cu artă È™i cu trăire duhovnicească.
Volumul de faÈ›ă reprezintă ediÈ›ia a III-a, reviziuită È™i adăugită.

Dintre sfintii romani canonizati dupa 1990, cel mai popular este Sfantul Cuvios Ioan de la Neamt - Hozevitul.  El s-a nascut in 1913 in satul Crainiceni , zona Dorohoi, primind din botez numele de Ilie.  La varsta de 20 de ani, tanarul Ilie a intrat ca frate la Manastirea Neamt, fiind primit de episcopul Nicodim, viitor Patriarh al Romaniei.  A fost calugarit la 8 aprilie 1936, primind numele de Ioan, dar dupa putin timp merge in Tara Sfanta, la Manastirea Sfantul Sava, unde vietuieste opt ani pana in 1944 cand se muta la Schitul romanesc Sfantul Ioan Botezatorul de la Iordan.  In 1947 este hirotonit ieromonah pentru acest Schit din Valea Iordanului unde ramane pana in anul 1952, cand se muta in Manastirea Sfantul Gheorghe - Hozeva.  A trecut la Domnul in ajunul sarbatorii Schimbarii la Fata a Domnului Iisus Hristos, adica in ziua de 5 august 1960, prevestindu-si ziua mortii cu mult timp inainte.

     „Noi am fost crescuÈ›i într-un fel în care sentimentele negative au devenit vină, sentimentele negative au devenit ruÈ™ine, gesturile fireÈ™ti au devenit gesturi ruÈ™inoase, pentru că noi aÈ™teptăm de la noi absolutul, care să se manifeste în gesturile relative. Înduhovnicirea omului nu-l lasă pe acesta fără sentimente, ci acestea nu mai sunt prilej de cădere în păcat. Un om duhovnicesc, înduhovnicit, se supără, ba poate să se mânie, da, dar el respectă porunca: „MâniaÈ›i-vă, dar nu greÈ™iÈ›i”, „mâniaÈ›i-vă, dar să nu apună soarele peste mânia voastră”. Sigur, majoritatea oamenilor duhovniceÈ™ti sunt blânzi È™i smeriÈ›i cu inima, pentru că este Duhul Sfânt Care să-lăÈ™luieÈ™te în ei. AÈ™a a fost Mântuitorul în viaÈ›a Sa pe pământ. Dar, cum È™tim, deÈ™i Mântuitorul era blândeÈ›ea întrupată, atunci când a fost cazul, S-a supărat foarte tare, S-a mâniat, i-a certat pe farisei, i-a certat pe cărturari, i-a alungat cu biciul pe vânzătorii din templu... Avem mare nevoie să facem lumină în mintea noastră pentru că acolo e o adevărată încurcătură."

                                                                                                                                        Monahia Siluana Vlad

Această carte se referă la istoria Bisericii primare, la primele patru sau cinci secole, È™i la modul cum creÈ™tinătatea s-a născut din cultura AntichităÈ›ii târzii. Principalul scop al scrierii mele este să atrag atenÈ›ia asupra naturii radicale È™i specifice a noii religii în acel context […]. EnunÈ›at în cea mai elementară È™i plină de optimism formă, argumentul meu este că, mai întâi, dintre toate marile tranziÈ›ii care au marcat evoluÈ›ia civilizaÈ›iei occidentale, în salturi sau treptat, politic sau filosofic, social sau È™tiinÈ›ific, material sau spiritual, una singură – triumful creÈ™tinismului – poate fi considerată pe deplin o „revoluÈ›ie”: o revizuire a viziunii dominante pe care umanitatea o avea asupra realităÈ›ii, atât de atotpătrunzătoare în influenÈ›ă È™i de vastă în consecinÈ›e, încât a creat o nouă concepÈ›ie despre lume, despre istorie, despre firea umană, despre timp È™i despre binele moral.

*

David Bentley Hart (n. 1965) este teolog, filosof È™i prozator ortodox american. Autor a numeroase studii academice, între care se distinge volumul FrumuseÈ›ea infinitului. Estetica adevărului creÈ™tin (trad. rom., 2013), el este apreciat deopotrivă ca eseist È™i polemist. Lucrarea de faÈ›ă oferă un răspuns actual, fundamentat istoric È™i lipsit de compromisuri oponenÈ›ilor de serviciu ai creÈ™tinismului, fiind distinsă în 2011 cu Premiul InternaÈ›ional „Michael Ramsey” pentru teologie.

„Elementul esenÈ›ial al pocăinÈ›ei este tocmai partea de final a aceluiaÈ™i cuvânt: «căinÈ›a», laolaltă cu ale ei componente: rugăciunea, cererea de iertare, postul cu metanii, faptele bune, compensatoare a răului pe care le-ai făcut (dacă ai făcut cuiva rău, în compensaÈ›ie, fă-i mai mult bine decât răul pe care l-ai săvârÈ™it), jertfă personală (care s-ar traduce prin milostenie: a da ceva de la gura ta, din buzunarul tău, din munca ta pentru greÈ™eala pe care ai săvârÈ™it-o). Această jertfă eliberează de coÈ™marul greÈ™elii.

Cum am descrie noi căinÈ›a? Este un simplu exerciÈ›iu intelectual căinÈ›a? E de ajuns, oare, să conÈ™tientizăm că am greÈ™it, doar aÈ™a, la nivel informativ? Să zicem că e ceva, dar nu totul. Trebuie să conÈ™tientizăm greÈ™eala, trebuie să înÈ›elegem că am încălcat legea morală È™i că, încălcând-o, se cuvine a repara cumva. Dacă nu o reparăm, rămânem vinovaÈ›i. Dar atunci apare un nou sentiment, începutul căinÈ›ei: părerea de rău.

Prin urmare, dincolo de atitudinea intelectuală de care am vorbit, apare, dintr-odată, ceva în plus, o zvâcnire în inimă, care este părerea de rău, sau alta, mai mică: «ar trebui să-mi pară rău». Nici aceasta nu e de neglijat, deoarece, deÈ™i se află încă la nivelul intelectului, e un pas înainte spre căinÈ›ă, e pe cale să se transforme într-un simÈ›ământ al inimii.”

Mitropolitul Antonie Plămădeală

Mănăstirea Optina sau Pustia Optinei (Optinakaya Pustyn) ocupă un loc aparte în istoria vetrelor de duhovnicie ale Bisericii Ortodoxe. Acest fapt a fost consfinţit în 1996 când Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat 14 stareţi care se nevoiseră în Mănăstirea Optina. Evenimentul a oficializat ceea ce evlavia credincioşilor statuase de aproape un secol: locul Stareţilor Optinei era în calendarul Sfinţilor Bisericii dreptmăritoare. S-a mai hotărât ca 11 octombrie să fie data de prăznuire obştească a acestora.

Cunoscând dragostea credincioşilor români faţă de stareţii Optinei, Editura Doxologia întâmpină primăvara lui 2010 cu un proiect de anvergură, publicarea unei impresionante colecţii de 14 volume, intitulată: „Cuvioşi stareţi de la Optina”. Ineditul acestei iniţiative constă în publicarea integrală a vieţilor celor 14 mari stareţi din Pustia Optinei, acest demers fiind unic pe piaţa de...