Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) debutează în 1937 ca poet în Bilete de papagal. Apropierea sa de Arghezi (care îi va prefaÈ›a mai târziu o carte de reportaje) avea să însemne, practic, introducerea definitivă a lui C.V. Gheorghiu în lumea literară.
În 1937, îi va apărea la Cartea Românească prima plachetă de poezie, ViaÈ›a de toate zilele a poetului. În 1940, Gheorghiu publică cel de‑al doilea volum de versuri – Caligrafie pe zăpadă –, care va fi încununat cu Premiul pentru scriitorii tineri al FundaÈ›iilor Regale. Poetul va lua atitudine, condamnând public, în virtutea credinÈ›ei sale creÈ™tine, asasinarea lui Armand Călinescu È™i închinând memoriei sale un poem, ce avea să fie publicat în 1940. Ultima plachetă de versuri a lui Constantin Virgil Gheorghiu, de dinaintea exilului său, Ceasul de rugăciune, se va bucura È™i ea de o bună primire în lumea literară.
DeÈ™i cunoscut mai cu seamă ca un prolific romancier al exilului românesc postbelic – până în prezent cel mai tradus scriitor român din toate timpurile –, Constantin Virgil Gheorghiu este autorul unei opere poetice ce a rămas nemeritat în umbră. Retipărită acum, după mai bine de opt decenii, ea reîntregeÈ™te portretul celui ce s‑a numit, până la trecerea sa la cele veÈ™nice în 1992, „poetul lui Hristos È™i al României”.
Și pentru toți am scris

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

"PoveÈ™tile româneÈ™ti" ("Rumänische Märchen") ale lui Constantin Virgil Gheorghiu îÈ™i au istoria lor, fiind prima carte din exil (Heidelberg, 1948) a celebrului scriitor român – tradus, astăzi, în aproape toate lim­bi­le pământului È™i cunoscut tuturor mai cu seamă prin romanul "Ora 25". În număr de opt, acestea par adevărate mini-romane de aventuri. Sub pana lui Gheorghiu, tărâmul celălalt, Pădurea de argint, MeÈ™terul Manole, Făt-Frumos etc. sunt locuri È™i personaje cărora li se adaugă valenÈ›e noi, făcând ca lectura să devină tot mai captivantă. Iar aceasta nu doar pentru copiii aflaÈ›i la vârsta minunatei lumi a basmelor, ci È™i pentru toÈ›i cei care tânjesc astăzi necontenit după copilărie, simplitate È™i armonie cu Divinitatea...

„Am început să scriu poveÈ™ti româneÈ™ti. Mă întorceam în România pe poarta poveÈ™tilor. Ca È™i cum un înger m-ar fi văzut purtat de torentul occidental, care îmi smulgea rădăcinile, È™i se pogorâse pentru a-mi întări aceste rădăcini. MulÈ›umită poveÈ™tilor româneÈ™ti am străbătut din nou toată istoria poporului meu È™i m-am cufundat iarăÈ™i ca într-un râu până în străfundul sufletului românesc, scrutând personaje miraculoase.”

Constantin Virgil Gheorghiu

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) ne propune prin Tinerețea doctorului Luther un adevărat roman al Veșniciei, în care timpul pare a fi ignorat complet.
Deloc autonom, mecanic și independent de om, timpul ca viață are drept unitate de măsură Veșnicia. În Orbis Christianus, creștinul nu are conștiința timpului, clopotele bisericilor invitându‑l să‑l ignore, să se ridice deasupra lui, să ia aminte la Împărăția cea fără de sfârșit.
Punctul culminant al istoriei universale, al timpului istoric, este răstignirea lui Iisus Hristos. Singura lui măsură... În viața unui om – a fiecărui om – evenimentul cel mai important nu este propria viață, ci moartea sa, adică momentul în care existența pământească și provizorie încetează și în care el se prezintă înaintea Creatorului, la ceasul Judecății...
În fascinanta carte Tinerețea doctorului Luther, Constantin Virgil Gheorghiu se întrece pe sine însuși, ținând cititorul cu sufletul la gură până la ultima filă, printr‑o zugrăvire mă­iastră a setei noastre de Veșnicie.

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a nascut în localitatea Razboieni, Neamt. Studiaza filosofia si teologia la universitatile din Bucuresti si Heidelberg. În anul 1940 primeste Premiul Regal de poezie pentru cartea "Caligrafie pe zapada". În 1942, este numit secretar de legatie la departamentul Relatii Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României.

Opunându‑se regimului comunist, în 1948 se stabileste în Franta. Romanul sau "Ora 25" îl consacra definitiv în lumea libera, însa descoperirea unei opere aparute în timpul razboiului, favorabila redobândirii Basarabiei, îi va aduce autorului o serie de atacuri violente în presa occidentala. Îsi explica atitudinea într‑un nou roman – "Omul care calatorea singur" –, dupa ce petrece un timp în America. Pe data de 23 mai 1963, C.V. Gheorghiu a fost hirotonit preot al Bisericii Ortodoxe Române din Paris, în iunie 1966 fiind ridicat la rangul de iconom‑stavrofor. Adevarata vocatie a lui C.V. Gheorghiu ramâne însa cea literara.

Dupa parerea mai multor specialisti, romanul "Omul care calatorea singur", aparut acum pentru întâia oara pe piata româneasca de carte, este considerat a fi cea mai buna carte a lui C.V. Gheorghiu, fiind tradus în zeci de limbi.

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) debutează în 1937 ca poet în Bilete de papagal. Apropierea sa de Arghezi (care îi va prefaÈ›a mai târziu o carte de reportaje) avea să însemne, practic, introducerea definitivă a lui C.V. Gheorghiu în lumea literară.
În 1937, îi va apărea la Cartea Românească prima plachetă de poezie, ViaÈ›a de toate zilele a poetului. În 1940, Gheorghiu publică cel de‑al doilea volum de versuri – Caligrafie pe zăpadă –, care va fi încununat cu Premiul pentru scriitorii tineri al FundaÈ›iilor Regale. Poetul va lua atitudine, condamnând public, în virtutea credinÈ›ei sale creÈ™tine, asasinarea lui Armand Călinescu È™i închinând memoriei sale un poem, ce avea să fie publicat în 1940. Ultima plachetă de versuri a lui Constantin Virgil Gheorghiu, de dinaintea exilului său, Ceasul de rugăciune, se va bucura È™i ea de o bună primire în lumea literară.
DeÈ™i cunoscut mai cu seamă ca un prolific romancier al exilului românesc postbelic – până în prezent cel mai tradus scriitor român din toate timpurile –, Constantin Virgil Gheorghiu este autorul unei opere poetice ce a rămas nemeritat în umbră. Retipărită acum, după mai bine de opt decenii, ea reîntregeÈ™te portretul celui ce s‑a numit, până la trecerea sa la cele veÈ™nice în 1992, „poetul lui Hristos È™i al României”.
Și pentru toți am scris

Romanul Marele Exterminator ar putea fi numit (daca ne-am putea permite o gluma privind perioada comunista) si Carlos Sacalul in varianta mioritico-securisto-damboviteana.  Insa gluma ar parea mult prea macabra fata de suferintele poporului roman si ne-am departa pre mult de profunzimea temei acestei carti trecand prea superficial chiar si peste aparenta schema de roman politist.  Cartea apare in 1979 la Paris si este o atitudine pe care autorul o ia impotriva starii de fapt din tara natala dar si ca o marturisire de dragoste si credinta pentru locuitorii ei.  Astfel ramane un roman liber implinindu-si arta poetica, asa cum isi propusese de la refuzul intoarcerii in tara si cum o declarase ambasadorului Mitilineu.  Astfel, Romania, prin constiinta poetului ei, ramane o Romanie libera, invincibila si nemuritoare prin farama ei, poetul.

Tema romanului este tema Omului si a Timpului, care-l obsedeaza pe romancier inca de la debutul sau.  Omul va fi prezentat in romanul de fata intr-o forma de maxima dezumanizare: aceea de criminal al Aproapelui sau, dar si in aceea de impostor metafizic care, deturnand sistematic eshatologia crestina, pune in locul Raiului celest, raiul colhozist al sovietelor.

(lipsa text)