Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Volumul de faţă se constituie într-o culegere de studii de teologie a icoanei şi trebuie privite ca rod al prestigioasei tradiţii iconografice cultivată de câteva decenii la Institutul Saint-Serge din Paris. Probleme precum limbajul iconografic, libertatea artistului, fundamentul dogmatic al icoanei, conţinutul ei sacramental, decadenţa acesteia, legitimitatea sfinţirii ei, frecventele ei simboluri şi altele sunt tratate cu pricepere şi acrivie de autorii acestor studii, Vasile Manea, Leonid Uspensky, Pr. Boris Bobrinskoy, Pr. Stephan Bigam şi Elisabeth Ozoline.

Din cuprins:
Dialogul dupa intrarea cu Darurile
Ectenia de dupa Intrarea mare
Rugaciunea punerii-inainte
Sarutarea pacii si simbolul credintei
Concluzii

Stareţul Siluan este parte a unei culturi monastice tradiţionale, înrădăcinată în Evanghelie şi în înţelepciunea antică, mai ales cea stoică, şi a unei inspiraţii profetice care luminează modernitatea până în străfunduri şi o depăşeşte din interior. Limitările culturii monastice, precum rituaismul şi comunitarismul adeseori greoi al ortodoxiei contemporane, sunt dizolvate în lacrimile Sfântului Siluan şi în universalitatea rugăciunii sale. Stareţul vindecă abisurile modernităţii concentrând-o pe Înviere. El rămâne pentru noi unul dintre marii martori ai metamofozei contemporane a creştinismului, prin care Dumnezeu desăvârşeşte descoperirea Numelul Său în totala golire de Sine a Crucii, din mărturia lui Siluan înţelegem că iadul nu se deschide spre nefiinţă, ci spre nădejde, întrucât Hristos Se pogoară neîncetat în adâncurile lui.
Reluând învăţătura Stareţului, părintele Sofronie vine în sens invers tuturor imaginilor imperiale şi politice ale lui Hristos şi Îl arată în punctul cel mai de jos al piramidei răsturnate a creaţiei: punctul pe care apasă întreaga piramidă a fiinţării bolnave şi decăzute. "Creştinul merge în jos, acolo, în adâncul piramidei răsturnate, unde se adună o greutate zdrobitoare, unde este şi Cel ce a luat asupra-Şi păcatul lumii, Hristos". Se poate - şi trebuie - "să ne iubim aproapele ca pe sine" în virtutea unităţii ontologice a omenirii restaurate în Hristos pentru ca afirmaţia fratele nostru este viaţa noastră să fie trăită în sensul cel mai realist.

Olivier Clement

Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiÈ›i în cealaltă stă scris în Evanghelie (Mt. 10, 23). Supunându-se acestei porunci divine, sute de mii de ruÈ™i È™i-au părăsit, în 1917, casele părinteÈ™ti È™i s-au răspândit în toată lumea, din Extremul Orient, trecând prin Europa , până în America de Sud. CâÈ›iva ani mai târziu, grecii din Asia Mică au avut parte de aceeaÈ™i soartă. După Al Doilea Război Mondial, un alt val de emigranÈ›i din Rusia, Serbia, România, Bulgaria, s-a adăugat celui precedent. Pronia cerească nu i-a abandonat pe aceÈ™ti nefericiÈ›i, dându-le îndrumători spirituali, un fel de Moise. Printre aceÈ™tia a fost arhiepiscopul Ioan Maximovici, canonizat în 1994. După ce a părăsit Rusia, a poposit la Constantinopol, apoi s-a stabilit în Iugoslavia, unde a primit preoÈ›ia. Numit episcop de Shanghai, unde exista o importantă colonie rusă, mai apoi È™i-a însoÈ›it turma de refugiaÈ›i în Filipine. De acolo, a poposit pentru scurtă vreme în Statele Unite, apoi a plecat în FranÈ›a unde a rămas timp de zece ani, pentru ca, în final, să-È™i regăsească credincioÈ™ii din Shanghai la San Francisco. Acolo È™i-a petrecut ultimii ani ai episcopatului. Trăind ortodoxia la dimensiunea sa universală, arhiepiscopul Ioan, cutoae că era profund ataÈ™at de pământul rusesc, a fost păstorul tuturor popoarelor printre care a locuit: sârbii în Iugoslavia È™i diaspora, grecii în Bitola È™i Shanghai, chinezii în Shanghai È™i San Fancisco, români, francezi, olandezi, americani... Om al rugăciunii, care È™i-a dăruit viaÈ›a turmei sale, a avut darul faerii de minuni. Bazată pe numeroase documente È™i mărturii ale fiilor săi sufleteÈ™ti, prezenta biografie este departe de o hagiografie. Să lăsăm timpului È™i în seama altora grija de a desavârÈ™i această icoană.

Sunt oameni de cultură, medici, profesori, scriitori, teologi, compozitori, care au lăsat în urma lor opere de mare valoare, dar care n-au apucat să-și vadă roadele ostenelilor publicate în volume și să se bucure alături de cei ce le citesc, eventual să-ți împărtășească unii altora impresiile cu care au rămas de pe urma lecturăă. Altădată, rareori se întâmpla ca un autor ce-și vedea o lucrare tipărită în volum să se bucure de așa numita "lansare" în spațiul public, în fața unei asistențe care se înghesuia să-și procure cartea cu autograful autorului.
Părintele Ioan Bunea, ca majoritatea contemporanilor lui, se poate număra printre teologii privați nu doar de libertate, condamnat fiind la ani grei de închisoare, dar și de bucuria de a-și vedea opera teologică întegrală tipărită. Prin această restitutio avem convingerea că părintele nostru de suflet se poate bucura acolo sus în cer, de unde ne veghează, de roadele ostenelilor sale academice.

Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Stanciu