Parintii de odinioara vorbeau despre "duhul manastirii", prin aceasta sintagma incercand sa exprime o realitate spirituala complexa. Ce era acest duh al manastirii, identificat grosso modo drept "puterea sfantului lacas"? Duhul manastirii, spuneau batranii, este duhul de rugaciune al locului si acesta este format din rugaciunile si din vita cea cuviincioasa a vietuitorilor manastirii. Iar daca Manastirea Sihastria a devenit un reper spiritual, aceasta se datoreaza parintilor ce au trait jertfelnic in acest loc binecuvăntat, motiv pentru care ne-am orientat analiza catre trei dintre acestia, cu o statura duhovniceasca uriasa, dar cu un profil distinct, caci fiecare a lucrat faptele credintei cu talantii pe care i-a orimit si pe masura propriei determinari.

Mişcându-se pe o gamă întreagă de situa ţii dintre cele mai felurite, ca însă şi viaţa, de la faptul divers, umor, emoţii, destăinuiri intime până la sudori reci, cutremurul total şi groaza îngropării de viu adevărate, rar am simţit carte mai tulburătoare, mai adânc omenească, mai răscolitoare, ca Floarea de Foc... Tot timpul lecturii am avut senza ţia că mă găsesc în prezenţa unui înÈ›elept de o calitate excepţională, un adevărat cavaler al spiritului şi al credinţei, comunicând din dragoste, oamenilor din vremea lui, un tonifiant, fecund şi cuprinzător mesaj de încredere în viaţă, în Dumnezeu şi în oameni. Înţelepciunea lui nu importă cum o numim, dar e o înţelepciune pe limba şi pentru sensibilitatea omului de astăzi, cu rigoarea, cu acoperirea şi cu setea de precizie a omului de ştiinţă, cu arta şi elevaţia scriitorului, cu certitudinea şi dinamismul cavalerului credinţei. Cunoscând bine de la cine emană, găsesc mai exact poate să o numesc mesajul unui umanist creştin de astăzi. Şi dacă ar fi să-l înscriu undeva, n-a ş ezita o clipă să-l aşez printre scriitorii din aceea şi familie: L. Bloy, E. Hello, A. Carrel, A. de Saint-Exupéry, T. de Chardin chiar, fireşte, fiecare cu specificul său şi păstrând proporţiile... Prin raiul redeschis din inima oamenilor circulă deci, din nou ca odinioară, dinamismul Viului Dumnezeu şi ne solicită spre o conştiinţă nouă de om: o conştiinţă nobilă, de înfricoşătoare răspunderi, grandioasă, fecundă, realistă, de om însumat în Totalitate. (Părintele Benedict GhiuÈ™)

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

ercetările contemporane au evidenÈ›iat impactul pe care îl are consumul excesiv de zahăr asupra organismului nostru. Dincolo de bucuria momentană pe care o aduce o prăjitură sau un desert cu zahăr, consecinÈ›ele pe termen lung pot fi serioase. Din fericire, opÈ›iunile precum deserturile fără zahăr devin o alegere tot mai populară È™i benefică pentru sănătatea noastră.
Consumul excesiv de zahăr este asociat cu diverse probleme de sănătate, precum creÈ™terea riscului de obezitate, diabet de tip 2 È™i afecÈ›iuni cardiace. Cercetările au arătat că zahărul adăugat în exces poate duce la inflamaÈ›ii cronice în organism, afectând în mod negativ funcÈ›iile sistemului imunitar È™i ale organelor interne.

Optarea pentru deserturi fără zahăr reprezintă o modalitate de a ne satisface pofta de dulce fără a compromite sănătatea. Aceste deserturi sunt adesea realizate cu îndulcitori naturali, precum mierea, ştevia sau fructele, oferindu-ne gustul dulce fără a recurge la efectele negative ale zahărului rafinat.

Pe lângă beneficiile evidente pentru sănătate, deserturile fără zahăr se încadrează perfect într-un stil de viaÈ›ă echilibrat È™i într-o dietă sănătoasă. Ele pot fi o sursă valoroasă de nutrienÈ›i esenÈ›iali È™i pot contribui la menÈ›inerea unui nivel constant de
energie, evitând creÈ™terile bruÈ™te È™i scăderile de zahăr din sânge.
Astfel, alegerea deserturilor fără zahăr nu este doar o opÈ›iune delicioasă, ci È™i o decizie înÈ›eleaptă pentru sănătatea noastră pe termen lung.

În bucătărie, explorarea È™i adoptarea unor reÈ›ete creative fără zahăr devin o oportunitate de a experimenta cu ingrediente sănătoase È™i de a încorpora gusturi noi È™i inovative în dieta noastră. Astfel, putem transforma modul în care privim È™i selectăm deserturile, contribuind la un stil de viaÈ›ă mai echilibrat È™i plin de vitalitate.

Alexandru Mironescu n-a fost un dizident, ci unul din marii Rezistenţi intelectuali români care au traversat cu capul sus o întreagă epocă de rătăcire ideologică, morală şi politică. În acest sens, Jurnalul său este mărturia unei lupte zilnice de a nu se lăsa zdrobit şi devorat de ambiţia dramatică şi dezgustătoare a cotidianului socialist românesc. Al. Mironescu gândea că demnitatea umană constă înainte de toate în a rămâne fidel principiilor şi viziunii la care suntem capabili să aderăm. Jurnalul consemnează tocmai acest efort de zi cu zi de a nu se desprinde, de exemplu, de chipul lui Hristos căruia autorul îi afirmă o fidelitate de nezdruncinat, fiind totodată conştient că o asemenea atitudine, pe deplin asumată, poate perturba o viaţă de familie, numeroşi prieteni şi chiar societatea în căutare de repere în care a trăit.
Pare-se, icoana Rugului Aprins agăţată între două camere, cântă! L-am crezut pe cuvânt şi cred că Alexandru Mironescu a scris poeme şi a ţinut Jurnal percepându-i sunetele. Poemele filocalice ca şi Jurnalul său nu sunt texte literare. Sunt mai întâi şi întâi mărturia unui creştin care aude şi care se afirmă într-o solidaritate totală cu icoana rugăciunilor sale.

Andrei Paleolog

Mişcându-se pe o gamă întreagă de situa ţii dintre cele mai felurite, ca însă şi viaţa, de la faptul divers, umor, emoţii, destăinuiri intime până la sudori reci, cutremurul total şi groaza îngropării de viu adevărate, rar am simţit carte mai tulburătoare, mai adânc omenească, mai răscolitoare, ca Floarea de Foc... Tot timpul lecturii am avut senza ţia că mă găsesc în prezenţa unui înÈ›elept de o calitate excepţională, un adevărat cavaler al spiritului şi al credinţei, comunicând din dragoste, oamenilor din vremea lui, un tonifiant, fecund şi cuprinzător mesaj de încredere în viaţă, în Dumnezeu şi în oameni. Înţelepciunea lui nu importă cum o numim, dar e o înţelepciune pe limba şi pentru sensibilitatea omului de astăzi, cu rigoarea, cu acoperirea şi cu setea de precizie a omului de ştiinţă, cu arta şi elevaţia scriitorului, cu certitudinea şi dinamismul cavalerului credinţei. Cunoscând bine de la cine emană, găsesc mai exact poate să o numesc mesajul unui umanist creştin de astăzi. Şi dacă ar fi să-l înscriu undeva, n-a ş ezita o clipă să-l aşez printre scriitorii din aceea şi familie: L. Bloy, E. Hello, A. Carrel, A. de Saint-Exupéry, T. de Chardin chiar, fireşte, fiecare cu specificul său şi păstrând proporţiile... Prin raiul redeschis din inima oamenilor circulă deci, din nou ca odinioară, dinamismul Viului Dumnezeu şi ne solicită spre o conştiinţă nouă de om: o conştiinţă nobilă, de înfricoşătoare răspunderi, grandioasă, fecundă, realistă, de om însumat în Totalitate. (Părintele Benedict GhiuÈ™)