La câteva zile după moartea Mitropolitului Antonie Plămădeală, în vis, am auzit un cor de îngeri care cântau înălţător. M-am întrebat cine cântă, unde cântă? O voce mi-a răspuns: „E un alai de îngeri care îl însoţeşte pe Mitropolitul Antonie”. Eu am fost foarte mirată: „Pe Antonie?” „Da, e sub ocrotirea Părintelui Arsenie – mi-a răspuns vocea – şi au venit să-l ia.” (Preoteasa Ileana Ramba, care participase şi la slujba de călugărire a viitorului mitropolit).


La mănăstire la Sâmbăta, înainte de a începe o predică, Părintele Arsenie a zis: „Când Dumnezeu va judeca lumea eu am să fiu la dreapta Lui şi atunci ori vă sunt de folos ori vă sunt acuzator”. Atunci Dumnezeu îmi va zice: „Arsenie, de ce nu le-ai spus?”. Eu am să zic: „Doamne, eu le-am spus, dar nu m-au ascultat!”. Aşa v-am devenit acuzator, iar de folos vă sunt dacă faceţi ce vă spun”. Amin. 

Să fii refugiat din Basarabia şi despărţit de familie, să fii condamnat pe motive politice la 25 ani închisoare la vârsta de 20 ani, să-ţi vezi sfârşitul vieţii pământeşti că se apropie după 11 ani de temniţă şi să poţi afirma că eşti un om fericit, pentru cei mai mulţi dintre noi pare cu neputinţă.

Aceasta se poate prin credinţă. Prin credinţă, suferinţa se transformă în bucurie. Viaţa lui Valeriu Gafencu ne arată aceasta. Faptul că Valeriu a descoperit calea spre fericire reiese din scrisorile trimise celor dragi din care am extras aceste sfaturi  prin bunăvoinţa d-nei Eleonora Colgiu, sora lui Valeriu, şi a d-lui Neculai Trifoiu, coordonatorul cărţii “Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România” în care au fost publicate aceste scrisori.

Revelaţia fericirii trăită de Valeriu in infernul închisorilor, este o lecţie din care noi, care trăim în libertate, să învăţăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic când fericirea este la îndemâna oricui – Iisus Hristos, credinţa în cuvântul Său, ascultarea poruncilor Sale, urmarea virtuţilor Sale. Aceasta este viaţa fericită. Restul e deşertăciune.

Editie ingrijita de Pr. Nicolae Nicau
Profunzimea înţelepciunii părintelui Proclu Nicău este bine cunoscută de credincioşii moldoveni şi nu numai. Trăind ca simplu monah, cu o viaţă închinată întru totul ascultării de Dumnezeu, sihastrul din Munţii Neamţului aşezat la Mitocul Bălan după îndelungi ascultări din diferite mănăstiri sub povaţa părintelui Cleopa Ilie şi după ispitele şi vieţuirea în pustie, continuă să povăţuiască turma cea cuvântătoare pe calea mântuirii.

Fiind nepotul părintelui Proclu, am considerat plăsmuirea cărţii de faţă ca o datorie morală. Cunoscându-i viaţa duhovnicească îndeaproape, am căutat să conturez învăţătura curată a monahului Proclu, pe deplin folositoare sufletului şi întotdeauna ortodoxă. Nu am trecut cu vederea nici frumuseţea limbajului neaoş moldovenesc zugrăvit în cuvintele pline de înţelepciune ale părintelui, totul îmbrăcat într-o cadenţă asemănătoare Patericului.

Este foarte folositor pentru orice creştin să cunoască aceste sfaturi şi poveţe ale părintelui Proclu în legătură cu diverse probleme, întrucât va putea, astfel, să se lumineze mai mult şi va şti mai bine cum să le depăşească. Fiind o carte duhovnicească, se impune a fi citită cu luare aminte, pentru maturizarea şi progresul spiritual al credinciosului. Volumul se prezintă ca o sinteză a feluritelor sfaturi şi îndrumări ale părintelui Proclu date schivnicilor, monahilor, preoţilor şi oamenilor din lume şi tratează diferite probleme din mai multe perspective. De exemplu, progresul în dobândirea adevăratei smerenii ne va călăuzi spre progresul în dobândirea adevăratei iubiri, apoi a păcii inimii, a iertării celor care ne-au greşit etc.

Dorim din adâncul inimii ca toţi creştinii să se folosească de această lucrare în viaţa lor duhovnicească, iar atunci când o vor răsfoi şi vor găsi cuvinte folositoare şi înălţătoare de suflet, să înalţe rugăciune de iertare şi pentru noi, păcătoşii.

Fie să avem parte de rugăciunea părintelui Proclu, să-l simţim aproape, să ne mângâie şi să ne călăuzească pe drumul ce duce la Dumnezeu.

Dacă vorbim de Biserica Greco-Catolică (Unită cu Roma) din România, o realitate se impune: toţi oamenii de cultură şi politicienii români greco-catolici, în lupta lor pentru dreptate, libertate şi unitate naţională, nu au reuşit să facă atât bine ţării, cât rău şi câtă dezbinare au făcut tot ei, urmând biserica din care făceau parte! De aceea, unirea (revenirea la ortodoxie) rămâne cea mai bună soluţie, iar la porunca lor „Înapoi în staul!”, noi le răspundem şi îi rugăm „Înapoi la Hristos!”. Căci dreapta credinţă ne arată că a fi unit cu papa înseamnă a fi dezbinat cu Hristos, iar realitatea istorică ne arată că a fi unit cu Roma înseamnă a fi dezbinat cu România. Cu alte cuvinte, în problemele esenţiale, uniţii au fost şi sunt mai întâi cu papa şi apoi cu Hristos (şi cine nu-L pune pe Dumnezeu pe primul loc, nu-L pune pe nici un loc) şi au fost şi sunt mai întâi uniţi şi apoi români.

Din cuprins:

• Ce sunt ingerii?
• Ingerii in raport cu Mantuitorul Iisus Hristos
• Ceata sfintilor arhangheli
• Rolul ingerilor in Biserica
• Rolul ingerilor fata de fiecare credincios in parte, ca protectori si indrumatori
• Menirea ingerului pazitor
• Pacatul indeparteaza pe ingerul pazitor de la noi
• Ingerul cel rau (diavolul)
• Rolul ingerilor in Parusie
• Acatistul Ingerului Pazitor al vietii
• Rugaciuni catre sfantul inger pazitor

Marturiile din aceasta carte, indeosebi cele din capitolele finale, sunt marturia lacrimilor de pocainta varsate la mormantul Parintelui Arsenie.  La mormant oamenii trec printr-un adevarat botez al lacrimilor si pleaca de acolo schimbati, inviati din nou, viata lor se schimba din temelii deoarece de acum au o noua temelie: Hristos.

Prin cuvintele "De dincolo am sa va ajut mai mult!" si "Cand vorbiti cu mine, eu sunt intre voi" Parintele Arsenie ne arata importanta comuniunii crestinilor din Biserica de pe pamant cu sfintii din Biserica din cer.  Aceasta comuniune este o minune pentru lume, dar ea devine o stare normala pentru crestinul dreptmaritor, care nu este din lume.  La fel cum sfintele moaste sunt minuni(care fac minuni), dar ele doar prefigureaza trupul nestricacios in care vom invia la a doua venire a Domnului.

Romanul Marele Exterminator ar putea fi numit (daca ne-am putea permite o gluma privind perioada comunista) si Carlos Sacalul in varianta mioritico-securisto-damboviteana.  Insa gluma ar parea mult prea macabra fata de suferintele poporului roman si ne-am departa pre mult de profunzimea temei acestei carti trecand prea superficial chiar si peste aparenta schema de roman politist.  Cartea apare in 1979 la Paris si este o atitudine pe care autorul o ia impotriva starii de fapt din tara natala dar si ca o marturisire de dragoste si credinta pentru locuitorii ei.  Astfel ramane un roman liber implinindu-si arta poetica, asa cum isi propusese de la refuzul intoarcerii in tara si cum o declarase ambasadorului Mitilineu.  Astfel, Romania, prin constiinta poetului ei, ramane o Romanie libera, invincibila si nemuritoare prin farama ei, poetul.

Tema romanului este tema Omului si a Timpului, care-l obsedeaza pe romancier inca de la debutul sau.  Omul va fi prezentat in romanul de fata intr-o forma de maxima dezumanizare: aceea de criminal al Aproapelui sau, dar si in aceea de impostor metafizic care, deturnand sistematic eshatologia crestina, pune in locul Raiului celest, raiul colhozist al sovietelor.

Cartea de fata a Parintelui Gheorghe Grindu ne lumineaza mintea ca sa ne ferim de pacat, iar daca am savarsit totusi pacatul, ne ajuta sa ni-l recunoastem, fara sa aruncam vina pe altcineva, sa-l marturisim inaintea preotului duhovnic si sa fim gata a suferi consecintele lui.  Exista o lege duhovniceasca potrivit careia tot pacatul "se plateste" si se ispaseste prin suferinta.  Prin spovedanie si pocainta Dumnezeu ne iarta pacatele, insa consecintele lor, adica bolile, suferintele si necazurile de tot felul, le suporta fiecare.  Ele nu sunt pedeapsa lui Dumnezeu pentru pacate, mai ales daca ne-am spovedit curat si ne implinim canonul dat de duhovnic, ci arata milostivirea lui Dumnezeu asupra noastra, Care ingaduie suferinta si necazul pentru ca sa ne inteleptim si in cele din urma sa ne mantuim.

“Împaratia vesnicei Iubiri” este o carte scrisa despre marturisitori si închinatori în smerire în fata Cuvântului Dumnezeu cu care suntem împreuna calatori în înaintarea noastra catre Dumnezeu Tatal. Consider ca personajele reale ale povestirilor duhovnicesti din acest volum au scris fiecare partea vietii lor de carte, spre întarirea cititorilor în dreapta credinta, spre sporirea nadejdii în iubirea lui Dumnezeu, ce ne-o daruieste la toti spre înviere si înaltare incolo de orice dureri, dincolo de moarte, spre primavara Cuvântului vietii întrupat în istorie si în viata fiecaruia dintre noi, spre mântuire.

A dezvălui existenta şi lucrările diavolilor în viaţa noastră nu echivalează cu teama de diavoli, ci înseamnă a-i descoperi pe vrăjmaşii mântuirii noastre, în adevărata lor lucrare şi putere. Potrivnicul diavol este cel care se împotriveşte planului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Unul din motivele pentru care lucrurile merg rău în lume este şi faptul că ne este frică să privim în faţă adevăratele cauze ale răului. În mare primejdie ne aflăm atunci când nu ştim să ne apărăm şi să ne luptăm cu vrăşmaşul-diavol. 

Atenţionare: cu Staretul Daniil de la Rarau (Sandu Tudor).

Personalitatea Parintelui Arsenie este uriasa.  Mostenirea sfintiei sale este pe masura.  Influenta duhovniceasca a parintelui Arsenie este unica...

Il vad ca un sfant intre sfinti, inainte lui Iisus Hristos.  Il vad pe parintele Arsenie ca fiind astazi mana lui Hristos intinsa neamului romanesc ca altui Petru care se scufunda in valuri.

Episcopul Daniil