(lipsa text)

Acest volum aduna la un loc diverse dialoguri pe care parintele Proclu Nicau le-a avut, in perioada 1995-2012, cu unii dintre vietuitorii manastirii noastre.  Parintele a ucenicit pe langa mari stareti ai monahismului romanesc: arhimandritul Cleopa Ilie si ieroschimonahul Paisie Olaru.  Experienta duhovniceasca a parintelui Proclu s-a imbogatit si prin viata sa de retragere.  Dupa Decretul 410 din 1959, cu binecuvantarea duhovnicului sau, parintele Cleopa, parintele Proclu, a ales viata de liniste.  Indeosebi dupa 1990, parintele a fost cautat, pentru sfat duhovnicesc, de multi preoti, monahi si mireni.  Convorbirea cu parintele Proclu este o intalnire cu simplitatea si discretia adevaratei vieti duhovnicesti, este o intalnire care aduce numai bucurie.

Ion Moraru s-a nascut in 1929, in Mindic, Basarabia. Dupa ocuparea Basarabiei de catre URSS, a facut parte din organizatia anti-sovietica „Sabia Dreptatii” din cadrul miscarii de rezistenta „Arcasii lui Stefan”. In 1947, la 18 ani, a fost arestat, iar in 1950 a fost condamnat la 25 de ani inchisoare, dintre care 10 ani munca silnica. Dupa 1956, a fost eliberat in urma unui decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS de eliberare a detinutilor politici.

Dupa caderea comunismului, Ion Moraru a publicat trilogia auto-biografica „Pustiirea. Treptele infernului. Fata cu miros de busuioc”, care sta alaturi de celelalte carti ale izbanzilor demnitatii romanesti in fata colosului sovietic precum 20 de ani in Siberia a Anitei Nandris-Cudla, Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica a lui Radu Marculescu ori marturiile adunate in volumul Sa nu ne razbunati de monahul Moise de la Manastirea Oasa.

Cititorul ve regasi in aceasta carte duhul autentic al Parintilor, duhul Patericului, care este o carte de capetenie a oricarui truditor ortodox. Parintele Andrei a ales cateva cuvinte ale Parintilor din Pustia Nitriei, pe care le-a talcuit intr-un mod pecat de simplu si usor de cuprins, pe atat de bogat si de inaltator duhovniceste.

Cuvintele din aceasta carte sunt simple, dar bogate prin smerenia lor. Speram ca fiecare cintre cei care vor citi aceasta carte sa o primeasca asa cum a dorit Parintele Andrei, ca pe un dar de la Dumnezeu.

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Rugăciunea este legătura permanentă a sufletului cu Dumnezeu. Dar È™tim cum să ne ­ru­găm? Să luăm o carte de rugăciuni, să citim la Psaltire, să deschidem Ceaslovul, să facem Rugăciunea inimii sau să ne rugăm cu propriile cuvinte? Suntem oare conÈ™tienÈ›i că rugăciunea săvârÈ™ită în biserică, în cadrul dumnezeieÈ™tii ­Liturghii, are o mai mare în­sem­nătate decât cea particulară? Punem îndeajuns preÈ› pe milostenie, pe frângerea inimii ori smerenie?
Dincolo de gândurile È™i căutările noastre, e necesar să aflăm È™i ceea ce spun PărinÈ›ii Bisericii despre rugăciune.
Îndrumarul de faÈ›ă răspunde la multe dintre frământările noastre legate de rugăciune. Un ade­vărat ghid, cu totul folositor creÈ™tinului zilelor noastre!

Bolile si suferintele sunt legate direct ori indirect de pacat.  Chipul vietuirii noastre pacatoase se oglindeste in starea sufletului.  Cata vreme sufletul este unit cu trupul, trupul traieste, dar sufletul pacatos nu poate sa in­sufleteasca in mod firesc trupul.  Nu sanatatea trupeasca e cea care face sufletul sanatos.  In Rai, trupul lui Adam si cel al Evei au fost sanatoase, insa pacatul a tulburat grav nu doar apropierea de Dumnezeu, ci si armonia È™i unitatea dintre trup si suflet.  In acest chip, boala si moartea sunt legate de pacat chiar dintru inceput – o legatura nespus de complexa, cum este si cea dintre suflet si trup.

Sanatatea noastra sufleteasca si trupeasca este tema acestui folositor Abc al tamaduirii crestinului de astazi.  O tema tot mai actuala, care ar trebui sa ne preocupe indeaproape, intr‑o lume aflata intr‑o adanca suferinta, instrainata de Dumnezeu si tot mai departe de calea mantuirii.

Omule, precum este lumânarea care arde în faţa ta, la fel este şi viaţa ta. Cu cât lumânarea arde mai mult, cu atât se micşorează mai tare. La fel şi tu, cu cât mai mult trăieşti, cu atât mai mult se scurtează vremea vieţii tale. Dacă lumânarea arde până
la sfârşit şi se stinge, la fel se va termina şi viaţa ta omenească şi vei muri. După cum, stingându-se lumânarea, ni se pare că nici nu ar fi fost, aşa şi atunci când omul moare şi este înmormântat, se pare că nici nu a existat. Vezi, omule, ce este omul şi ce este
viaţa lui! Adu-ţi aminte că aşa şi viaţa ta se va stinge, precum vezi lumânarea care fumegă în faţa ta şi pregăteşte-te din timp pentru sfârşitul tău, ca să ai unul fericit.
Sfântul Tihon din Zadonsk

Pentru mulţi dintre contemporani, prima spovedanie È™i prima împărtăÈ™anie se dovedesc a fi, într-un fel, intrarea cu adevărat în viaÈ›a Bisericii – cel mai adesea o intrare foarte anevoioasă, căci este foarte greu să te hotărăÈ™ti să vorbeÈ™ti de­spre tine acestui necunoscut care este preotul, să-i încredinÈ›ezi lucruri despre care nici măcar n-ai vrea să îÈ›i aminteÈ™ti. Este dificil să recunoÈ™ti necesitatea acestui pas, să îÈ›i recunoÈ™ti nedreptăţile È™i mai ales eÈ™ecurile... Cu timpul, Tainele Spovedaniei È™i ÎmpărtăÈ™aniei trebuie să devină o obişnuinţă, pentru a ne însoÈ›i întreaga viaÈ›ă. Fără ele e de neconceput să fim numiÈ›i creÈ™tini. Iar duhovnicii încercaÈ›i mereu ne amintesc că cel ce se spovedeÈ™te trebuie să È™tie că de cele două Taine depinde nu doar viaÈ›a noastră pământească, ci È™i cea veÈ™nică.
Cartea de faţă sperăm să fie una nu doar interesantă, ci, mai cu seamă, folositoare pentru mulÈ›i creÈ™tini. Poate că pe unii îi va ajuta să afle o soluÈ›ie problemelor care îi frământă, iar altora le va da curaj să întrebe pentru prima oară care e calea către Acela Care a făgăduit: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el... Şi Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 56, 40).

(lipsa text)