Afară plouă mărunt, picuri storÈ™i din ceaÈ›ă. Deschid Cartea È™i citesc, mereu nou, cuvântul Galileanului: VeÈ›i auzi de războaie È™i veÈ™ti de războaie; vedeÈ›i, să nu vă înspăimântaÈ›i, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Un neam se va scula împotriva altui neam È™i o împărăÈ›ie împotriva altei împărăÈ›ii; È™i, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete È™i boli. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiÈ›i chinuiÈ›i È™i vă vor omorî È™i veÈ›i fi urâÈ›i de toÈ›i (păgânii) pentru numele meu.
... Cel ce biruieÈ™te va fi astfel în veÈ™minte albe È™i nu voi È™terge deloc numele lui din Cartea VieÈ›ii È™i voi mărturisi numele lui înaintea Părintelui Meu È™i înaintea îngerilor Lui...
... Fii, deci, credincios până la moarte È™i-È›i voi da cununa vieÈ›ii.
Târziu, pecetluiesc Cartea cu un sărut smerit È™i privesc în păcura nopÈ›ii de afară. ÎnÈ›eleg că noaptea care stăruie încă va trece È™i lumina ce va să vină va spăla păcate È™i va tămădui răni deschise. 

Prefată de P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei 
Introducere, de protos. Ioanichie Bălan 
I. Despre Biserică 
II. Biserica - locas de cult 
III. Cultul divin public 
A. Sfintele Taine 
1. Taina Sfântului Botez 
2. Taina Sfintei Mirungeri 
3. Taina Sfintei Spovedanii 
4. Taina Sfintei împărtăsanii 
5. Taina Sfintei Preotii 
6. Taina Sfintei Cununii 
7. Taina Sfântului Maslu 
B. Ierurgiile 
C. Cele opt Laude 
D. Sfanta Liturghie 
IV. Mic dictionar de cuvinte liturgice 

CUPRINS 

Prefată de P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei 
Introducere, de protos. Ioanichie Bălan 
I. Despre Biserică 
II. Biserica - locas de cult 
III. Cultul divin public 
A. Sfintele Taine 
1. Taina Sfântului Botez 
2. Taina Sfintei Mirungeri 
3. Taina Sfintei Spovedanii 
4. Taina Sfîntei împărtăsanii 
5. Tama Sfintei Preotii 
6. Taina Sfintei Cununii 
7. Taina Sfântului Maslu 
B. Ierurgiile 
C. Cele opt Laude 
D. Sfanta Liturghie 
IV. Mic dictionar de cuvinte liturgice 

CUPRINS 
Introducere, de Arhimandrit Ioanichie Bălan • Familia crestina • Pregătirea pentru căsătorie • Logodna si căsătoria civilă • Cununia religioasă • Inceputul vietii de familie • Nasterea de copii • Botezul copiilor • Educatia religioasă a copiilor • Educatia religioasă a tinerilor • Viata religioasă în familie • Bolile sufletesti ale familiei crestine de astăzi • Viata religioasă în societate • Indrumător canonic ortodox 

Această colecţie cuprinde biografii ale calugarilor şi pustnicilor dintre cei mai aleşi, care s-au ostenit, din dragoste pentru Hristos, în mănăstirile şi schiturile noastre, atât în ţară, cât şi peste hotare.

Aceasta colectie cuprinde biografii ale calugarilor si pustnicilor dintre cei mai alesi, care s-au ostenit, din dragoste pentru Hristos, in manastirile si schiturile noastre, atat in tara, cat si peste hotare.

O carte cu poezii pentru copii, dar şi pentru cei mari. Dincolo de întâmplările cu dovlecei, urşi, purcei, arici şi flori, poeziile ascund un tâlc duhovnicesc, înfăţişând patimi şi virtuţi ce se regăsesc în viaţa noastră de zi cu zi. Răsfoind-o, fiecare se va afla pe sine ca într-o oglindă buclucaşă. Rămâne de văzut câţi se vor îndrepta… 

Mântuitorul Iisus Hristos – Calea, Adevărul și Viața – ne sfătuiește să fim cu luare‑aminte la faptele noastre, să nu ne abatem de la calea viețuirii creștine. O viață „pe cale” nu este deloc una ușoa­ră, însă e singura ce duce la Rai. Calea cea îngustă nu este altceva decât viața de înfrânare, înstrăinată de păcat, la care ajungem intrând pe poarta cea strâmtă, la capătul căreia ne așteaptă Împărăția cerurilor. 

Nu luxul și abundența sunt importante, ci cură­ția sufletului, care se poate înfăptui prin săvârșirea binelui, trăind fără desfătări lumești și plăceri ce ne sporesc mândria. 

În cartea de față vom descoperi într‑o lumină nouă sensul cuvintelor Mântuitorului despre: intrarea pe poarta cea strâmtă, pășirea pe calea cea îngustă, măsura cea dreaptă, scoaterea bârnei din propriul ochi, ro­direa cea aducătoare de mântuire, zidirea cu înţelepciune a fericirii.

(lipsa text)

coana Maicii Domnului „a Semnului” este una dintre cele mai importante şi vechi icoane ale Rusiei ortodoxe. Istoria acesteia, plină de mulţime de semne harice È™i de minuni, nespus de folositoare pentru creÈ™tini, naÈ™te o osebită evlavie către acest odor de nepreÈ›uit.
Descoperită în anul 1295, în împrejurimile cetăÈ›ii Kursk, la rădăcina unui copac, icoana avea să arate încă dintru început minunate semne: apariÈ›ia unui izvor tămăduitor la aflarea ei, întoarcerea, în mai multe rânduri, în chip minunat, din cetatea Kursk în Pustia Koren, vindecări de orbire etc. Icoana Maicii Domnului „a Semnului” îl va salva, de asemenea, de la moarte, în copilărie, pe cel ce avea să ajungă farul luminos al Rusiei creÈ™tine – Sfântul Serafim de Sarov, devenind icoana sa

Se spune că Panaghia s-a născut demult, tare demult, pe când locurile străjuite de Moş Ceahlău şi udate de Mama Bistriţa erau aproape cu totul sălbatice… S-a născut, draga de ea, într-un cătun de la poalele Ceahlăului, în familia unor oameni sărmani. A fost însă binecuvântată, din fragedă pruncie, cu multe şi alese însuşiri. Că s-au strâns ursitoarele în jurul ei de îndată ce a venit pe lume, dăruindu-i pe rând, de la căpătâiul albiei ce-i era şi leagăn, mai toate bunătăţile vieţii… Numai că, nu ştiu cum s-a făcut, dar, întrecându-se ele în a-i lumina viitorul, au miluit-o cu frumuseţe la chip, cu frăgezime şi gingăşie în trup, cu pas mlădios, cu duioşie în suflet, cu strălucire de azur în priviri, dar… au uitat de noroc!

Aşa a crescut, ca bucurie a ochilor şi sufletelor celor doi părinţi ai săi, cu totul nevoiaşi în ale traiului cel de toate zilele. Că mult prea puţin pământ aveau pentru a cultiva cele trebuitoare la orice masă şi nici cu destulă fâneaţă pentru bietele animale nu erau dăruiţi. De aceea, doar câteva orătănii şi două capre ţineau pe lângă bordeiul lor… Au tot muncit din greu, sărmanii, dar n-au apucat să-şi vadă fata ieşită în lume şi măritată cu un flăcău vrednic, precum merita. S-au stins din viaţă într-o toamnă ploioasă şi rece, zdrobiţi de un trunchi de copac pe când încercau să-şi facă rost de lemn pentru iarna cea lungă şi grea.

Ei, şi dacă a rămas Panaghia orfană, iaca, ştiindu-i frumuseţea cea fără de seamăn, atât la trup cât şi la suflet, s-au grăbit să o ia în grija lor doi soţi mai înstăriţi, dar fără copii, care trăiau într-un sat vecin, ceva mai mare. Nu a durat însă prea mult bucuria noilor săi părinţi…