Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Sfântul Apostol Pavel, referitor la propovăduirea cuvântului mântuitor, este foarte limpede: Credinţa este din auzire, iar auzirea, prin cuvântul lui Hristos (Romani 10, 17). Iar cel ce seamănă cuvântul este preotul, mai mult sau mai puţin pregătit să facă această lucrare...
Niciodată, dacă nu ne pregătim, nu putem predica bine. Aşa se face că Părintele Profesor univ. dr. Vasile Gordon le pune preoţilor la Indemână acest „Vademecum omiletic: 100 de schiţe pentru predici, la toate duminicile şi sărbătorile anului bisericesc. Cu un adaos de 12 pareneze". Părintele, fiind specialist în Omiletică, le oferă predicatorilor un ghid util.
Binecuvântând această lucrare, le dorim preoţilor noştri să predice convingător, bine fiind pregătiţi, atât din punct de vedere duhovnicesc, cât şi omiletic.

Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

Transilvania este, pentru mine, am spus-o de atâtea ori, o lume de o adâncime metafizică şi spirituală deosebită, Transilvania a dat graiul sacru românesc. Codicele maramureşene au erupt cu limba poporului român de-a dreptul în Scripturi. Avem limba sacră românească pornind din Transilvania. Acesta este foarte mult pentru poezie. Oamenii Transilvaniei au avut o nevoie vitală să exprime aceste adevăruri ale iubirii, jertfele resurecţiei logosului limbii române. N-am putut trăi fără de aceste adâncimi. În Maramureş este omphalos-ul Europei, centrul Europei.

Ioan Alexandru în dialog cu Ioan Pintea

Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiÈ›i în cealaltă stă scris în Evanghelie (Mt. 10, 23). Supunându-se acestei porunci divine, sute de mii de ruÈ™i È™i-au părăsit, în 1917, casele părinteÈ™ti È™i s-au răspândit în toată lumea, din Extremul Orient, trecând prin Europa , până în America de Sud. CâÈ›iva ani mai târziu, grecii din Asia Mică au avut parte de aceeaÈ™i soartă. După Al Doilea Război Mondial, un alt val de emigranÈ›i din Rusia, Serbia, România, Bulgaria, s-a adăugat celui precedent. Pronia cerească nu i-a abandonat pe aceÈ™ti nefericiÈ›i, dându-le îndrumători spirituali, un fel de Moise. Printre aceÈ™tia a fost arhiepiscopul Ioan Maximovici, canonizat în 1994. După ce a părăsit Rusia, a poposit la Constantinopol, apoi s-a stabilit în Iugoslavia, unde a primit preoÈ›ia. Numit episcop de Shanghai, unde exista o importantă colonie rusă, mai apoi È™i-a însoÈ›it turma de refugiaÈ›i în Filipine. De acolo, a poposit pentru scurtă vreme în Statele Unite, apoi a plecat în FranÈ›a unde a rămas timp de zece ani, pentru ca, în final, să-È™i regăsească credincioÈ™ii din Shanghai la San Francisco. Acolo È™i-a petrecut ultimii ani ai episcopatului. Trăind ortodoxia la dimensiunea sa universală, arhiepiscopul Ioan, cutoae că era profund ataÈ™at de pământul rusesc, a fost păstorul tuturor popoarelor printre care a locuit: sârbii în Iugoslavia È™i diaspora, grecii în Bitola È™i Shanghai, chinezii în Shanghai È™i San Fancisco, români, francezi, olandezi, americani... Om al rugăciunii, care È™i-a dăruit viaÈ›a turmei sale, a avut darul faerii de minuni. Bazată pe numeroase documente È™i mărturii ale fiilor săi sufleteÈ™ti, prezenta biografie este departe de o hagiografie. Să lăsăm timpului È™i în seama altora grija de a desavârÈ™i această icoană.

Cartea conÈ›ine mai multe articole, studii, evocări È™i diferite amintiri despre părintele Sofronie, publicate de-a lungul timpului în revista “Buisson Ardent” a AsociaÈ›iei “Sfântul Siluan”.
Pentru această carte È™i-a dat acordul de publicare părintele Arhimandrit Chiril, stareÈ›ul Mănăstirii “Sfântul Ioan Botezătorul” de la Essex, dar È™i domnul profesor Jean Claude Poulet, conducătorul asociaÈ›iei “Sfântul Siluan”.
Cartea conÈ›ine È™i o prefaÈ›ă a Părintelui Mitropolit Andrei È™i un cuvânt al părintelui Rafail Noica rostit în 2007 la conferinÈ›a dedicată părintelui Sofronie care a avut loc la Atena. Textul părintelui Rafil Noica se intitulează „Cuvântul Prorocesc È™i trăirea harului după Arhimandritul Sofronie”.
Prin această carte am dorit să semnalăm ce a însemnat teologie, opera È™i trăirea părintelui Sofronie Saharov pentru viaÈ›a Bisericii Ortodoxe din secolul XX.

Volumul intitulat „Patriarhul meu” reuneÈ™te 12 texte scrise de Bartolomeu Valeriu Anania într-un interval de mai bine de 50 de ani, pornind de la câteva cronici bisericeÈ™ti semnate Vartolomeu Diacul È™i culminând cu vibranta mărturie din Memoriile Mitropolitului, în care figura Patriarhului Justinian este una din cele mai luminoase. În È™irul acestor texte se înscrie È™i un fragment dintr-un interviu pe care Arhimandritul Bartolomeu l-a dat părintelui Ioanchie Bălan È™i care este publicat în volumul al doilea din Convorbiri duhovniceÈ™ti. Textul este preÈ›ios întrucât, pe lângă imaginea extrem de vie a Patriarhului, ne oferă posibilitatea de a lectura Testamentul lui Justinian, pe care părintele Bartolomeu îl deÈ›inea în copie.

Pentru titlul acestui volum am ales expresia „Patriarhul meu”, pe care Bartolomeu Valeriu Anania o foloseÈ™te de trei ori pe parcursul acestor texte È™i prin care ilustrează perfect sentimentul adevăratei ucenicii, în care tristeÈ›ile È™i bucuriile învăÈ›ăcelului devin tristeÈ›ile È™i bucuriile dascălului său. Scrise în epoci diferite È™i cu tonalităÈ›i diferite, textele reflectă admiraÈ›ia È™i desăvârÈ™ita loialitate pe care Bartolomeu Anania i-a arătat-o Patriarhului Justinian, un om providenÈ›ial pe care Biserica l-a avut în fruntea ei în cele mai grele epoci din istoria recentă. Dincolo de evocare, textele reunite în volum au meritul de a-l face pe Patriarh să ne vorbească el însuÈ™i în diferite ipostaze. Astfel îl cunoaÈ™tem prin emoÈ›ia ierarhului care sfinÈ›eÈ™te biserica din satul natal, sub altarul căreia a îngropat osemintele părinÈ›ilor lui, prin fermitatea cu care le vorbea autorităÈ›ilor È™i mai ales glasul tremurat al slujitorului care simte că trupul i se împuÈ›inează È™i că este momentul de a redacta un testament duhovnicesc.

Cartea scoate în lumină două personalităÈ›i puternice, care se admiră reciproc È™i care au înÈ›eles că prietenia dintre ei trebuie pusă la temelia Bisericii, ca un exemplu de renunÈ›are È™i sacrificiu. Din această perspectivă, ucenicia ierodiaconului Bartolomeu ocoleÈ™te cu obstinaÈ›ie avantajele pe care le-ar putea obÈ›ine din proximitatea pe care o avea lângă Patriarhul Bisericii, preferând mai degrabă să înfrunte greutăÈ›i, provocări, responsabilităÈ›i, acuzaÈ›ii, calomnii È™i chiar închisoare, cu desăvârÈ™ita conÈ™tiinÈ›ă de a nu cere nimic pentru sine. Toate acestea sunt argumente care vin să întărească credibilitatea acestei mărturii È™i să aducă lumina pe care figura Patriarhului o merită, cu atât mai mult cu cât încă mai apasă nemeritata umbră roÈ™ie aruncată asupra lui Justinian de contemporanii săi.