Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Sfântul Apostol Pavel, referitor la propovăduirea cuvântului mântuitor, este foarte limpede: Credinţa este din auzire, iar auzirea, prin cuvântul lui Hristos (Romani 10, 17). Iar cel ce seamănă cuvântul este preotul, mai mult sau mai puţin pregătit să facă această lucrare...
Niciodată, dacă nu ne pregătim, nu putem predica bine. Aşa se face că Părintele Profesor univ. dr. Vasile Gordon le pune preoţilor la Indemână acest „Vademecum omiletic: 100 de schiţe pentru predici, la toate duminicile şi sărbătorile anului bisericesc. Cu un adaos de 12 pareneze". Părintele, fiind specialist în Omiletică, le oferă predicatorilor un ghid util.
Binecuvântând această lucrare, le dorim preoţilor noştri să predice convingător, bine fiind pregătiţi, atât din punct de vedere duhovnicesc, cât şi omiletic.

Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

Această lucrare are în vedere în primul expunerea spiritualităţii Sfântului Nil, aşa cum el însuşi o prezintă în scrierile sale. Pe lângă aceste scrieri, nu foarte numeroase, nu avem alte surse pe care să le folosim. La scurt timp după moartea sa (1508), biografiile sale au fost arse de hoardele tătarilor care au invadat nordul Rusiei în anii 1530 şi 1540. Sihăstria lui Sorski, pe care el a întemeiat-o, nu a transmis nicio tradiţie vie în afară de ceea ce el însuşi a scris. Această lipsă de informaţii biografice le-a permis cu uşurinţă istoricilor de mai târziu, fie să-l epuizeze în câteva rânduri scurte, vorbind despre scrierile sale şi idealul lui sihăstresc, fie să sublinieze cu exagerare anumite aspecte, precum atitudinea sa faţă de ereticii iudaizanţi sau poziţia sa neşovăielnică împotriva averilor din rândurile călugărilor din acele vremuri: un rezultat al eşecului de a distinge învăţătura şi lucrările sale de ale ucenicilor săi de mai târziu. În anii 1860 şi 1870, istoricii şi scriitorii ruşi au început să îl analizeze pe Nil Sorski, dar prea des tendinţele lor slavofile au predeterminat concluziile pe care le-au tras prea uşor din scrierile sale.
N. M. Nikolskiy spunea că istoricii erau mult prea preocupaţi de doctrina socială a Sfântului Nil, în special de atitudinea sa faţă de posesiunile monahilor, problemă care întotdeauna pentru Sf. Nil era de ordin secundar, în timp ce uitau complet punctul principal al tuturor scrierilor sale – identificarea căii care duce la contemplaţia curată, scopul primordial al vieţii monahale.
.

Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiÈ›i în cealaltă stă scris în Evanghelie (Mt. 10, 23). Supunându-se acestei porunci divine, sute de mii de ruÈ™i È™i-au părăsit, în 1917, casele părinteÈ™ti È™i s-au răspândit în toată lumea, din Extremul Orient, trecând prin Europa , până în America de Sud. CâÈ›iva ani mai târziu, grecii din Asia Mică au avut parte de aceeaÈ™i soartă. După Al Doilea Război Mondial, un alt val de emigranÈ›i din Rusia, Serbia, România, Bulgaria, s-a adăugat celui precedent. Pronia cerească nu i-a abandonat pe aceÈ™ti nefericiÈ›i, dându-le îndrumători spirituali, un fel de Moise. Printre aceÈ™tia a fost arhiepiscopul Ioan Maximovici, canonizat în 1994. După ce a părăsit Rusia, a poposit la Constantinopol, apoi s-a stabilit în Iugoslavia, unde a primit preoÈ›ia. Numit episcop de Shanghai, unde exista o importantă colonie rusă, mai apoi È™i-a însoÈ›it turma de refugiaÈ›i în Filipine. De acolo, a poposit pentru scurtă vreme în Statele Unite, apoi a plecat în FranÈ›a unde a rămas timp de zece ani, pentru ca, în final, să-È™i regăsească credincioÈ™ii din Shanghai la San Francisco. Acolo È™i-a petrecut ultimii ani ai episcopatului. Trăind ortodoxia la dimensiunea sa universală, arhiepiscopul Ioan, cutoae că era profund ataÈ™at de pământul rusesc, a fost păstorul tuturor popoarelor printre care a locuit: sârbii în Iugoslavia È™i diaspora, grecii în Bitola È™i Shanghai, chinezii în Shanghai È™i San Fancisco, români, francezi, olandezi, americani... Om al rugăciunii, care È™i-a dăruit viaÈ›a turmei sale, a avut darul faerii de minuni. Bazată pe numeroase documente È™i mărturii ale fiilor săi sufleteÈ™ti, prezenta biografie este departe de o hagiografie. Să lăsăm timpului È™i în seama altora grija de a desavârÈ™i această icoană.

În volumul de faţă mitropolitul Kallistos abordează problema mântuirii din perspectiva tradiţiei ortodoxe şi în contrapondere, oarecum, cu doctrina protestantă. Creştinul nu are certitudinea mântuirii ci doar nădejdea dobândirii ei, aspect ce implică modul sinergiei – respectiv al conlucrării dintre harul dumnezeiesc şi libertatea umană. Mântuirea se dobândeşte în Biserică ceea ce înseamnă că ea nu are un caracter izolat ci unul comunitar, interpersonal. Însă ea nu are doar implicaţii eclesiale, ci şi sociale şi chiar cosmice, câtă vreme Mântuitorul Iisus Hristos, Logosul cel veşnic, este cheia şi împlinirea întregii creaţii.

Lucrarea de fata cuprinde intr-un mod aparte, pe de o parte parcursul istoric al Sfintei Manastiri Maica Ingerilor din Levkimmi, Kerkyra, printr-un rar material documentar, iar pe de alta parte evidentiaza intr-o maniera unica viata sfanta si duhovniceasca a gherondisei Anastasia Vlachos, care prin practica ei ascetica exemplara a usurat si a condus pe drumul mantuirii multe suflete chinuite.