Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

CredinÈ›a în Dumnezeu este înnăscută în sufletul omului È™i nu există niciun popor care să nu creadăîn Dumnezeu, corect sau greÈ™it. Plutarh a scris: „Dacă vom străbate pământul locuit de noi în toate direcÈ›iile lui, vizitând È™i stepele Asiei, È™i locul de baÈ™tină al triburilor sălbatice ale Americii, È™i nordul cel mai rece, È™i deÈ™erturile nisipoase È™i fierbinÈ›i ale Africii, oriunde vom găsi o fiinÈ›ă omenească, fie ea È™i sălbatică, privirea ei se îndreaptă spre cer; oriunde gândeÈ™te o minte, chiar dacă ea se află pe cea mai joasă treaptă de dezvoltare, îi este deja specific gândul la Divinitate; oriunde bate o inimă omenească, ea se cutremură sau se înfioară de bucurie, presimÈ›ind existenÈ›a unei FiinÈ›e veÈ™nice. La fel, oriunde se aude o limbă omenească, deÈ™i încă foarte săracăÈ™i rudimentară, acolo există, totuÈ™i, deja un cuvânt pentru numele lui Dumnezeu”. 

CredinÈ›a în Dumnezeu este înnăscută în sufletul omului È™i nu există niciun popor care să nu creadăîn Dumnezeu, corect sau greÈ™it. Plutarh a scris: „Dacă vom străbate pământul locuit de noi în toate direcÈ›iile lui, vizitând È™i stepele Asiei, È™i locul de baÈ™tină al triburilor sălbatice ale Americii, È™i nordul cel mai rece, È™i deÈ™erturile nisipoase È™i fierbinÈ›i ale Africii, oriunde vom găsi o fiinÈ›ă omenească, fie ea È™i sălbatică, privirea ei se îndreaptă spre cer; oriunde gândeÈ™te o minte, chiar dacă ea se află pe cea mai joasă treaptă de dezvoltare, îi este deja specific gândul la Divinitate; oriunde bate o inimă omenească, ea se cutremură sau se înfioară de bucurie, presimÈ›ind existenÈ›a unei FiinÈ›e veÈ™nice. La fel, oriunde se aude o limbă omenească, deÈ™i încă foarte săracăÈ™i rudimentară, acolo există, totuÈ™i, deja un cuvânt pentru numele lui Dumnezeu”. 

Oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa (Luca 14, 11). Mântuitorul de multe ori i-a învăţat pe ucenicii Săi smerenia. Odată, observând cum oaspeţii chemaţi la masă îşi alegeau cele dintâi locuri, Domnul le-a spus următoarea pildă: Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te aşeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine. Şi, venind cel care te-a chemat pe tine şi pe el, îţi va zice: „Dă acestuia locul”. Şi atunci, cu ruşine, te vei duce să te aşezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci, când vei fi chemat, mergând, aşază-te în cel din urmă loc, ca atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ţi zică: „Prietene, mută-te mai sus”. Atunci vei avea cinste în faţa tuturor celor care vor şedea împreună cu tine.