Aceasta lucrare cuprinde ganduri si cuvinte ale Preasfintitului Parinte Daniil, publicate in diverse carti si volume, despre parintele Arsenie Boca, duhovnicul Manastirii Prislop.

Cartea de faţă arată drumul cel bun celor ce aleargă să-şi scrie numele în cartea vieţii celei din ceruri. Cei ce o vor citi şi îi vor urma ei, vor fi povăţuiţi de către dînsa, fără de rătăcire şi în mod desăvîrşit îi va ridica de la cele pămînteşti, spre cele sfinte, arătînd pe Dumnezeu celui pe care l-a ridicat pînă sus. Care scară, cred eu, a văzut-o şi Iacob, cel ce a îndepărtat patimile, cînd se odihnea pe patul lui cel pustnicesc.
Vă îndemn, dar, să urcăm şi noi, cu sîrguinţă şi cu credinţă, această gîndită şi ducătoare la cer scară, ale cărei trepte ne învaţă, cu multă înţelepciune:
1. Despre lepădarea şi despărţirea de viaţa deşartă;
2. Despre neîmpătimire sau neîntristare;
3. Despre înstrăinare şi despre cele din visurile tinerilor;
4. Despre mucenicia bărbăteştii ascultări;
5. Despre îngrijita şi sincera pocăinţă şi despre închisoarea cea bine plăcută lui Dumnezeu, a celor pedepsiţi;
6. Despre aducerea-aminte de moarte;
7. Despre plînsul care curăţă;
8. Despre liniştitoarea nemîniere;
9. Despre ţinerea de minte a răului (nutrirea unui gînd de răzbunare);
10. Despre grăirea de rău (bîrfeală);
11. Despre tăcere;
12. Despre minciună;
13. Despre trîndăvie;
14. Despre lăcomie;
15. Despre desfrînare şi despre curăţenie;
16. Despre iubirea de arginţi;
17. Despre sărăcie;
18. Despre insensibilitate (indolenţă)
19. Despre cîntarea de psalmi în adunări;
20. Despre diferite privegheri;
21. Despre temere;
22. Despre slava deşartă;
23. Despre mîndrie şi despre necuratele gînduri;
24. Despre simplitate, bunătate, inocenţă şi viciu;
25. Despre umilinţă;
26. Despre discernămînt, în care voi descoperi bogăţie;
27. Despre pustnicie (linişte) şi singurătate;
28. Despre rugăciunea pură şi despre răbdare;

Orice miracol îl înţelegi după ce se stinge irevocabil. Înrădăcinaţi în huma melancoliei, nu mai ştim să trăim cu intensitate decât amintirea. Pare că judecăm întotdeauna înălţimea dragostei prin comoţia despărţirii. E deconcertant modul în care ratăm marile întâlniri cu prezentul, sub un spectru paseist continuu, înecaţi în retorica crizei şi revendicarea disoluţiei actualităţii. Sub umbra Tradiţiei, parcă, nu mai e chip să scrutăm prezentul: printr-o înnăscută aplecare defetistă, glisăm pe certitudini vagi, recuzând cu un aer decrepit-sapienţial existenţa, hic et nunc, a excepţionalului.

Conştienţi de această ruşinată demisiune, e timpul, credem, să ne desfacem inima spre modelele vii. Iar viul trebuie privit nu ca fapt biologic, ci ca prezenţă personală, fereastră al rostirii şi actanţă a rostuirii, cum ar fi spus Noica. Această prezenţă, într-o debordantă efervescenţă, înaripată arătare şi căutată trecere, se regăseşte inconfundabil într-un bărbat religios: părintele Teofil.

Divinae Institutiones (Despre instituțiile divine) – în mai multe cărți, operă scrisă între anii 303 și 311. Este cea mai importantă dintre scrierile lui Lactanțiu. Este o scriere apologetică în care încearcă să arate inconsistența credințelor păgâne în comparație cu adevărul creștin. Este, de asemenea, prima expunere sistematică și riguroasă a  teologiei creștine (în limba latină).

Desi nu mi se pare usor sa adun intr-un singur volum cele expuse in sapte mari volume (...), ma voi stradui, in masura in care subiectul imi ingaduie, sa restrang cele atat de extinse si sa condensez cele atat de vaste, asa incat nici subiectul sa nu para lipsit de abundenta, nici claritatea, de perceptie, in aceasta opera care isi propune sa scoata la lumina adevarul.
Lactantiu

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Având în vedere omniprezenÈ›a suferinÈ›ei, Bise­rica este chemată să împlinească È™i menirea ei de „spital duhovnicesc” în care clericii sunt chemaÈ›i să fie „doctori” care vindecă È™i tămăduiesc credincioÈ™ii bolnavi sufleteÈ™te È™i trupeÈ™te, Sfintele Taine sunt „medicamentele” necesare pentru înfăptuirea vin­decării È™i în care lucrează nevăzut ÎnsuÈ™i „Doctorul sufletelor È™i al trupurilor noastre”. Prin urmare, suntem datori să creăm neîncetat È™i să întreÈ›inem permanent contextul potrivit în care toate aces­tea să aibă loc aÈ™a cum se cuvine. Bucuria vieÈ›ii duhovniceÈ™ti nu este una artificială, crescută din egoismul întreÈ›inut de înrobirea în slujba patimilor, ci una adevărată È™i vie È™i care poate fi păstrată în măsura în care noi înÈ™ine slujim aproapelui mai ales în situaÈ›ia în care acesta are nevoie de rugăciune neîntreruptă, de milostenie, de cuvânt mângâietor, precum È™i de slujirea trupească, în special în cazul bolilor grave care nu mai permit deplasarea.

În această cărticică veÈ›i găsi un fragment din volumul al III-lea al seriei Amvonul Sfântului Ioan Gură de Aur apărut la editura Stupul Ortodox din Salonic.
În acest al III-lea volum sunt cuprinse următoarele teme, dintre care unele se află È™i în lucrarea noastră:

Căsătorie È™i căsnicie
RelaÈ›ii conjugale, înfrânarea soÈ›ilor
Neputința de a naște copii, sterilitate, nașterea copiilor
PărinÈ›i, copii, creÈ™terea copiilor
Văduvie, divorÈ›, a doua căsătorie
Preacurvie, adulter, avort
Desfrânare, homosexualitate

Rugaciunea si milostenia sunt doua dintre temele cele mai indragite ale Sfantului Parinte Ioan Gura de Aur.  Rugaciunea, indeosebi, intrece milostenia in chip firesc, pentru ca rugaciunea este maica oricarei virtuti.
Si daca milostenia este inima virtutii, atunci rugaciunea este taria si viata sufletului.  Si asa cum omul nu poate sa traiasca fara inima, la fel nu poate sa existe si sa vietuiasca nici fara rugaciune.  Omul ce nu se roaga este mort, pentru ca nu se afla in comuniune cu Dumnezeu, Izvorul vietii.  Si asa cum plantele care nu sunt udate, se vestejesc si se usuca, la fel si omul care nu se roaga, paleste si moare duhovniceste.
Prin urmare, printre altele, rugaciunea este: dialog si convorbire cu Dumnezeu, dorinta si marturie a iubirii fata de Domnul, arma tare, lumina sufletului.
Deoarece sunt multi cei care se sprijina pe puterea rugaciunilor celorlalti, fara ca ei sa depuna cea mai mica stradanie, Invatatorul Bisericii ne clarifica cum stau lucrurile si ne raspunde: rugaciunile celorlalti au putere doar atunci cand le savarsim impreuna cu ei, cand ne schimbam si noi.  Si chiar daca ajungem la masura Apostolului Pavel, tot avem nevoie de rugaciunile celorlalti, desigur ca atunci cand le vom face impreuna cu ei. 

De peste veacuri, vocea Sfântului Ioan Gură de Aur ajunge până la noi, chemându-ne spre "un creÈ™tinism deplin, în care credinÈ›a È™i dragostea sunt organic legate între ele, printr-o ascultare fără margini a omului faÈ›ă de bogata iubire de oameni a lui Dumnezeu È™i printr-o încredere fără margini în mila Sa" (părintele Gheorghe Florovski).
Cu nădejdea că această chemare a Sfântului Ioan de Aur va fi auzită cu limpezime mai departe, le oferim cititorilor noÈ™tri iubitori de Dumnezeu un volum cuprinzând cele mai alese predici ale sale. În acelaÈ™i timp, îi adresăm Sfântului Ierarh rugăciunea fierbinte a imnografului său: "... vino în mijlocul nostru È™i ne binecuvintează pe toÈ›i È™i cu rugăciunile tale dobândeÈ™te-ne iertarea păcatelor, ca toÈ›i să ne mântuim".

Cu Harul lui Dumnezeu Celui intreit in Persoane, si cu mijlocirile Invatatorului Ioan Gura de Aur, Dascalul Bisericii Universale, s-a editat al zecelea volum din seria Cuvinte de aur, avand ca tema Biserica si Taina Preotiei.  Volumul cuprinde pe larg invataturi despre Biserica, despre mersul la biserica, despre Preotie, preot si predicator, despre pacatul osandirii preotului, despre episcop si hirotonie.

Biserica este caracterizata de catre Invatatorul Ioan Hrisostom drept „Taina cea mare” care s-a descoperit la plinirea vremii. Despre intemeierea ei au proorocit toate: Cerul este pentru Biserica, nu Biserica pentru cer.  Exista Biserica cereasca, Biserica ingerilor, in intelesul general, dar urmatoare acesteia, si Biserica in sens restrans.  Biserica isi are inceputul odata cu crearea protoparintilor si a fost reintemeiata in chip definitiv de catre Hristos ca un Rai.  Ea constituie un trup al carei element dumnezeiesc este capul, elementul omenesc fiind alcatuit din membrele vrednice sau nevrednice.  Unitatea Bisericii este pastrata prin prezenta lui Hristos in mijlocul ei.

Nu exista si nici nu va exista altceva mai puternic decat Biserica.  Ea este mai puternica decat cerul.  Cati n-au atacat-o?  Toti, insa, au pierit, in timp ce Biserica ramane in veac.  Numai ca atunci, in vremurile Sfantului Ioan Gura de Aur, ca si astazi, crestinii nu puteau sa perceapa dimensiunea si scopul Bisericii.

Care este scopul Bisericii?  Scopul ei il poate afla cineva prin participarea la viata Bisericii care, din nefericire, nu este si nici nu se desfasoara asa cum trebuie.  Pretextele si justificarile crestinilor de atunci sunt intocmai ca si cele ale crestinilor de astazi.  Ne necajeste caldura, frigul, faptul ca nu intelegem cele spuse in Biserica, si altele asemanatoare.  Tuturor acestor pretexte le raspunde pe masura Invatatorul cu „gura de aur”.