Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Noi, pribegi de scurta vreme pe acest pamant, avem neaparata nevoie sa aflam care ne este soarta in vesnicie. Daca in vremea scurtei pribegii de aici avem toata grija sa inlaturam de la noi toate cele intristatoare si sa ne inconjuram cu toate cele placute, cu atat mai mult suntem datori sa ne ingrijim de soarta noastra din vesnicie.

Ce savarseste cu noi moartea? Ce soarta asteapta sufletul dincolo de hotarul vesniciei? Nu cumva acolo nu este nici o rasplatire pentru binele si pentru raul pe care l-au savarsit oamenii pe pamant cu voie si fara voie? Nu cumva acolo nu este aceasta rasplatire, de vreme ce indeobste raul sporeste si biruieste pe pamant, iar binele este prigonit si patimeste? Neaparata, neaparata nevoie avem sa ridicam valul de pe taina mortii si sa zarim viitorul de dincolo de mormant al omului, pe care ochii trupesti nu-l vad.

(Sfantul Ignatie Briancianinov)

Astăzi, poate mai mult decât în alte epoci, având în vedere È™i dificultăÈ›ile legate nu numai de supravieÈ›uirea noastră materială ci, în principal, de posibilitatea de a ne practica È™i mărturisi credinÈ›a, de a ne creÈ™te copiii în valorile tradiÈ›ionale creÈ™tine, de a ne exprima libertatea de conÈ™tiinÈ›ă etc., există un sentiment mai puternic al apropierii de acele vremuri de pe urmă, descrise simbolic în Apocalipsă. 
Părintele Athanasie vorbeÈ™te, cu discernământ, în favoarea unei înÈ›elegeri depline È™i exacte a momentului acum în care trăim È™i a felului cum se cuvine să‑l întâmpinăm, iar nu să ne preocupăm exclusiv de problemele care vor veni, È™i să cădem într‑un fel ghicire a viitorului, care este cu totul nefolositoare sufleteÈ™te. Părintele nu este un tâlcuitor È™tiinÈ›ific al textului Apocalipsei, ci un creÈ™tin care îÈ™i pune importanta problemă a modului cum vor trăi, mai exact cum vor rezista, în acele vremuri primejdioase, cei credincioÈ™i. Când vor fi acele presiuni de închinare la Antihrist, fără precedent în istorie, oare cum vor rezita creÈ™tinii? Chiar pe baza textului cărÈ›ii Apocalipsei, părintele răspunde:
„Cu adevărat, păzirea poruncilor È™i credinÈ›a în numele lui ­Iisus Hristos este acea axă bipolară pe care se sprijină această virtute atât de fundamentală È™i atât de necesară a răbdării. Păzi­rea poruncilor naÈ™te curăÈ›ia inimii, iar credinÈ›a în Iisus Hristos aprinde flacăra iubirii. Acestea două împreună atrag harul lui Dumnezeu, iar rezultanta tuturor acestora creează minunea răbdării, a rezistenÈ›ei”.

Intr-o lume ravasita de insatisfactii, lipsuri si pierderi mai mult sau mai putin ireparabile, Pol­ly­anna este cel mai bun tonic si medicament, pen­tru ca are darul sa gaseasca ceva bun in tot ce se intampla, molipsindu-i si pe cei din jur cu atitudinea sa.  Jocul ei ne atrage irezistibil in aceasta aventura a regasirii de sine in ori­zon­tul bucuriei de a fi.

O lectura reconfortanta, pe parcursul ca­re­ia realizam ca schimbarea vietii e inlesnita de o sensibilitate atenta si increzatoare in sensul in­tamplarilor, sub semnul ludicului, al inocentei si al altruismului.

Cuvintele calde È™i neprefăcute ale Sfântului Ambrozie al Optinei, izvorâte din preaplin de dragoste È™i împreună-pătimire, mângâie cu delicateÈ›e inima întristată, tămăduiesc cu pricepere sufletul copleÈ™it de multele necazuri ale lumii, dau nădejde deopotrivă celor ce se nevoiesc cu statornicie È™i celor mai neputincioÈ™i, descoperă înÈ›elesuri adânci, pline de lumină, ale cântărilor din marile praznice ale Bisericii. Mai presus de toate însă, îi fac părtaÈ™i pe toÈ›i cei care le citesc la marea È™i negrăita bucurie a NaÈ™terii È™i a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, aprinzând dorul de Dumnezeu È™i de ÎmpărăÈ›ia Lui cea neclintită chiar È™i în omul adeseori ispitit de îndoiala È™i de relativismul vremurilor de azi.
„Dacă creÈ™tinul, sârguindu-se, după putere, spre plinirea poruncilor lui Hristos, se întrarmează totdeauna, întru credinÈ›ă È™i nădejde, cu Rugăciunea lui Iisus È™i cu semnul Sfintei Cruci, atunci trece fără frică È™i fără de primejdie nu doar de întâmplările cele întristătoare È™i anevoioase din această viaÈ›ă, ci È™i de vămile prin care va să treacă sufletul după moarte. Dacă ne împărtăÈ™im cu credinÈ›ă È™i fără de osândă cu Trupul È™i Sângele lui Hristos, toate vicleÈ™ugurile duÈ™manilor noÈ™tri netrupeÈ™ti care ne necăjesc rămân nelucrătoare È™i deÈ™arte. Mila lui Dumnezeu înconjoară È™i ocroteÈ™te pe creÈ™tinul care se sileÈ™te, după putere, spre plinirea poruncilor lui Hristos È™i spre pocăinÈ›ă, È™i nu numai în toate zilele sale pământeÈ™ti, ci È™i în clipa trecerii lui spre viaÈ›a cea viitoare, spre a-l face să locuiască în casa Domnului cea cerească, în vecii cei nesfârÈ™iÈ›i.”
Sfântul Ambrozie al Optinei

„Cunoaşterea de sine este îndatorirea primordială a omului; el este dator, înainte de toate, să se cunoască pe sine. Lipsit de cunoaşterea de sine, gândurile lui se află în rătăcire, fiind prizonier al feluritelor patimi, stăpânit de aprige pofte, preocupat de multe şi zadarnice lucruri, cu o viaţă neliniştită, dezordonată şi plină de griji, greşind în toate; se poticneşte pe calea vieţii, clătinându‑se la fiece pas, se împiedică, cade şi este strivit. Se adapă cu băutura tristeţii şi a amărăciunii, îşi umple inima de durere, ducând o viaţă cu neputinţă de îndurat. 
Recunoscând dificultatea acestei lucrări a cunoaşterii de sine, dar înţelegând necesitatea ei, am alcătuit aceste studii religioase, sub forma unor pilde şi portrete morale, şi am descris cât mai limpede, după puterea noastră, caracterul fiecărei virtuţi şi al fiecărui viciu, studiind firea umană şi cercetând puterile morale ale sufletului, cu nădejdea că harul virtuţilor va atrage inima cititorului spre ele, că frumuseţea lor nemuritoare va pune stăpânire pe sufletul său şi că inima lui va fi rănită de dragostea pentru ele, spre a se avânta să le urmeze.”

„Cu ce cuvinte te voi putea lăuda, Virtute, cu ce cuvinte îţi voi cânta frumuseţea, cu ce flori îţi voi împodobi harurile sau cu ce cununi îţi voi putea încununa puterea, cu ce peniţă îţi voi putea descrie chipul? Întru tine se află splendoarea şi fericirea sufletului. Întru tine se află sănătatea trupului. Întru tine se află curăţia duhului. Întru tine se află ceea ce este bun şi desăvârşit.” 

(Sfântul Nectarie, Mitropolit de Pentapole )

Traducere din limba elină de pr. dr. Gabriel Mândrilă şi Laura Mândrilă 

Cartea de faÈ›ă Din Manhattan în Sfântul Munte este o poveste reală, plină de viaÈ›ă È™i adevăr, care, asemenea unui sinaxar modern, ne înfăÈ›iÈ™ează treptele unei convertiri – nu de la necredinÈ›ă la credinÈ›ă, ci de la viaÈ›a lumească la descoperirea lăuntrică. Un tânăr, dând ascultare chemării din adâncul inimii sale, părăseÈ™te centrul împărăÈ›iei pământeÈ™ti – Manhattan‑ul – spre a locui în anticamera Raiului – Sfântul Munte. O poveste de viaÈ›ă pe care fie­care dintre noi o parcurge prin lectura acestei cărÈ›i, al cărei mesaj e simplu: învaÈ›ă să‑ți gestionezi viaÈ›a, învaÈ›ă să‑ți gestionezi veÈ™nicia!

* * *

ViaÈ›a este imprevizibilă. Nu este dreaptă, nici netedă. Cădem cu uÈ™urinÈ›ă, ne încovoiem, suntem târâÈ›i, ne entuziasmăm, capitulăm. Ceea ce este important È™i ceea ce ni se cere în fiecare caz este să fim în stare să ne ridicăm, să stăm iarăÈ™i drepÈ›i. Căderea nu este sfârÈ™itul. Este prilejul învierii noastre.

* * *

Am cerut de la Dumnezeu să‑mi dea putere, È™i mi‑a dat greutăÈ›i pe care să mă străduiesc să le depăÈ™esc.
Am cerut înÈ›elepciune, È™i mi‑a dat probleme pe care să învăÈ› să le rezolv.
Am cerut bunăstare, È™i mi‑a dat minte È™i capacitatea de a munci.
Am cerut bucurii, È™i mi‑a dat prilejuri pe care să le valorific.
Am cerut curaj, È™i mi‑a dat primejdii prin care să trec.
Am cerut dragoste, È™i mi‑a dat oameni cu gre­u­tăÈ›i pe care să‑i ajut.
Primim ceea ce ne este cu adevărat de trebuinÈ›ă, È™i nu ceea ce cerem.
Thodoris Spiliotis