Luând ca punct de plecare „Cele 10 porunci” date de Dumnezeu tuturor oamenilor, Decalogul femeii reprezintă un ghid cu zece îndrumări destinate cu precădere femeilor È™i mamelor, ca repere de conduită creÈ™tină, acoperind cele mai importante È™i actuale probleme ale vieÈ›ii de azi È™i dintotdeauna: ziua femeii, educaÈ›ia, atitudinea în general, avortul, relaÈ›ia cu Biserica, modelele reale, lepădarea de credinÈ›ă etc. Fiecare dintre cele zece îndrumări constituie tot atâtea capitole, având fiecare o temă specifică.

"Din aceste scurte istorioare, puse la inima, sufletele noastre se vor imbogati si vor spori in credinta, nadejde, dragoste, milostenie, cinste, adevar, dreptate, evlavie, bunatate, modestie, cumpatare, recunostinta, etc. Le-am numit morale, intrucat morala este trairea constienta a vietii, arta infrumusetarii existentei umane si calea catre fericire; si religioase, deoarece religia reface si desavarseste legatura constienta si libera a omului cu Dumnezeu."

Pr. Ic. Stavr. Valeriu Dobrescu

Am gasit de cuviinta a scrie o crate in acest mod, deoarece, povestind la persoana I se poate atrage mai mult atentia si interesul de a citi, ca si cand ar pleca direct de la acea persoana, povestindu-si relatandu-si intamplarile, relatandu-si problemele.
Cine a reusit sa ajunga la sfarsitul cartii, descopera ca a invatat o multime de lucruri despre autism in general, datorita Elevului cu tulburari din spectrul autist, care i-a dezvaluit cititorului o serie de comportamente si caracteristici, rezumate la finalul fiacarei scrisori, spre a fi pe intelesul tuturor.

M-am gandit ca este important sa stii aceste lucruri despre carte si de aceea ti le-am spus,

cititorului meu, cu drag, autoarea

Au trecut anii de cand m-am rugat tinerilor. Nu doar pentru ei, ci chiar lor.  Au trecut ani de cand am scris Rugaciuni catre tineri.  Si i-am rugat atunci sa invete demnitatea, sa caute credinta si sa guste din rosturile frumoase ale acestei lumi.  Le-am pus inainte, spre intelegere, macar un colt din tabloul intunecat al acestei lumi.  In speranta ca vor sti sa vada Lumina lumii.

Dar intunericul a continuat sa se intinda.  S-a napustit peste suflete, fara nici o opreliste.  S-ar zice ca acum sa ma rog tinerilor nu este de ajuns.  Acum este timpul implorarilor.  Este nevoie de mai mult.  De mai multe cuvinte catre Hristos Domnul si catre tineri.  Caci nu este totul pierdut.  Pentru aceasta nimeni si nimic nu imi dau dreptul sa tac.  Ci doar sa implor...

Autorul

Dumnezeule, Ziditorule al tuturor făpturilor! Adăugând milă peste milă, m-ai făcut vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii, şi îndrăznesc să spun că ei sunt copiii Tăi, fiindcă le-ai dat fiinţă, i-ai făcut vii înzestrându-i cu suflet nemuritor, i-ai renăscut prin botez spre viaţa cea potrivită cu voia Ta, i-ai înfiat şi i-ai primit în sânul Bisericii Tale.

Sfântul vine pretutindeni unde este chemat, dare de foarte multe ori vine şi ajută minunat şi acolo unde nu este cunoscut sau chemat.
S-au adunat în filele acestei cărţi un pâlc de fapte minunate ale Sfântului Mina, o părticică din norul minunilor sale, întâmplate în jurul Bisericii închinate lui, din incinta Facultăţii de Teologie Ilarion V. Felea din Arad.
Multe din minunile pe care Sfântul le-a făcut cu noi s-au scris aici, cărţile nu le-ar fi încăput, altele aşteaptă a se împlini.
Mulţumim Sfântului MIna că atât cât ne-a fost nouă cu putinţă ni s-a făcut cunoscut prin viaţa şi martiriul său, prin biserica sa, în care ne hrănim cu Pâinea Vieţii şi minunile sale pe care le face mereu nouă.

Pr. Ştefan Negreanu

Geneza acestei cărÈ›i este diferită faÈ›ă de cele mai multe pe care le-am alcătuit până acum. 
La început, au fost câteva convorbiri pe care le-am purtat în anul 2003 cu părintele Adrian FăgeÈ›eanu È™i le-am consemnat în scris. Din păcate, doar puÈ›ine. la scurtă vreme, părintele s-a retras la liniÈ™te È™i nu am mai avut posibilitatea să îl mai văd până la mutarea sa din viaÈ›a aceasta. Dar, am compensat, în parte, lipsa sfaturilor duhovniceÈ™ti ale sfinÈ›iei sale, prin cele din cărÈ›i ale altor părinÈ›i contemporani: sfântul Porfirie, precum È™i alÈ›i doi părinÈ›i greci din care am tradus în română - viaÈ›a părintelui Simon Aevanitis, respectiv o carte despre minunile din viaÈ›a părintelui Haralambie Vasilopoulos, pe care însuÈ™i le istoriseÈ™te - È™i, în fine, câteva traduceri pe care le-am făcut din cartea despre viaÈ›a maicii Gavrilia, carte care ulterior È™i-a găsit traducător È™i a apărut È™i în limba română.

Sfântul vine pretutindeni unde este chemat, dare de foarte multe ori vine şi ajută minunat şi acolo unde nu este cunoscut sau chemat.
S-au adunat în filele acestei cărţi un pâlc de fapte minunate ale Sfântului Mina, o părticică din norul minunilor sale, întâmplate în jurul Bisericii închinate lui, din incinta Facultăţii de Teologie Ilarion V. Felea din Arad.
Multe din minunile pe care Sfântul le-a făcut cu noi s-au scris aici, cărţile nu le-ar fi încăput, altele aşteaptă a se împlini.
Mulţumim Sfântului MIna că atât cât ne-a fost nouă cu putinţă ni s-a făcut cunoscut prin viaţa şi martiriul său, prin biserica sa, în care ne hrănim cu Pâinea Vieţii şi minunile sale pe care le face mereu nouă.

Pr. Ştefan Negreanu

Dumnezeule, Ziditorule al tuturor făpturilor! Adăugând milă peste milă, m-ai făcut vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii, şi îndrăznesc să spun că ei sunt copiii Tăi, fiindcă le-ai dat fiinţă, i-ai făcut vii înzestrându-i cu suflet nemuritor, i-ai renăscut prin botez spre viaţa cea potrivită cu voia Ta, i-ai înfiat şi i-ai primit în sânul Bisericii Tale.

Dedic această carte celor care vor să meargă pe calea cea strâmtă a rezistenÈ›ei în faÈ›a hăului totalitarist care se prefigurează.
Suntem avertizaÈ›i că dacă ne adaptăm la acest climat nesănătos, ceva esenÈ›ial se pierde din fiinÈ›a noastră. Atunci când ne însoÈ›im cu eroii, cu oamenii vrednici ai istoriei poporului român, ne câÈ™tigăm pe noi înÈ™ine, răscumpărându-ne din marasmul acestui veac anost È™i compromis. Dar dacă acceptăm ipocrizia È™i fariseismul care se însinuează în vieÈ›ile noastre È™i în istoria României, atunci vom fi de ruÈ™ine pentru înaintaÈ™ii noÈ™tri. Și poate e vremea să ne cunoaÈ™tem mai bine, să nu ne mai menajăm, să nu ne mai minÈ›im.

Preotul satului murise fără presimţiri şi fără boală lungă.

Între scoarţele unui registru, legat pe la mijloc cu un şnur gros, preotul ţinea actele familiei, atestatele lui de studii, pomelnicul neamului său preoţescşi toto ceea ce era mai tainic. Murind, fără să aleagă şi să oprească pentru ştirea celorlalţi numai ceea ce era de ştiut, trebuia ca cineva să umble după moartea preotului printre aceste hârtii, dar să şi înţeleagă că acolo sunt taine adevărate, pe care să le păstreze cu aceeaşi sfinţenie.

Între copiii preotului, unul era tot preot. După înmormântarea tatălui, el trebuia să orânduiască în sat toate cele duhovniceşti şi preoţeşti: să pomenească până la împlinirea anului toate pomelnicele şi să încheie socotelile băneşti ale parohiei. Aşa i-a venit rândul şi registrului, cuprinzând actele preotului şi tainele parohiei.

Nu credeam ca în domnul P. să găsesc o persoană aÈ™a de religioasă. I-am È™i spus lucrul acesta. Și nu numai atât. Într-una din zile, i-am făcut următoarea întrebare: 
 - Mult aÈ™ dori să È™tiu È™i eu, dacă se poate, cum ai devenit aÈ™a de credincios; Că, de... dumneata eÈ™ti licenÈ›iat în drept, nu în teologie, ai trăit în alte societăÈ›i de oameni. 
 - E adevărat, îmi răspunde el, nu am fost ceea ce sunt astăzi. Acum zece ani, eram È™i eu dintre aceia care îÈ™i fac o plăcere din a batjocori numele lui Dumnezeu È™i cele sfinte. O împrejurarea minunată a fost pricina schimbării mele. 
Cum am zis, acum zece ani, eram student. Mă duceam la PloieÈ™ti, cu trenul. În vagon, era în faÈ›a mea o doamnă de vârstă mijlocie, cu o fetiÈ›ă de 5-6 ani. 
Această drăgălaÈ™ă fetiÈ›ă sta lângă mama sa È™i, pe tot drumul nu a încetat de a cânta cu jumătate de voce, ridicând, din timp în timp, ochii săi albaÈ™tri către mama sa. Avea aerul că e pe deplin mulÈ›umită È™i parcă ar fi zis: Sunt fericită aici, lângă mama mea. 
Eram încântat de drăgălăÈ™enia ei. Am început să o încurajez cu privirea. Îi surâdeam. Inima mea a devenit È™i mai apropiată de ea, când am văzut că răspunde surâsului meu. 
De la un timp însă, o schimbare ciudată se produse în înfăÈ›iÈ™area copilului. Mă priveÈ™te de sus È™i nu mai surâde la mine. Un gând serios se aÈ™ternuse pe acea frunte de copil, pe care necazul, mâhnirea nu o posomorâseră încă. 
Ce să fie, mă întreb eu? Ce s-a întâmplat? 
Când mă tot gândeam, care să fie pricina acestei schimbări a fetiÈ›ei, mă pomenesc că se opreÈ™te trenul în gara PloieÈ™ti. Mă ridic numaidecât ca să mă dau jos È™i, când trec pe lângă fetiÈ›ă, ea se îndreaptă către mine È™i cu o voce dulce, ca vocea unui înger, mă întreabă: IubeÈ™ti tu pe Dumnezeu?