Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Ce anume înfăÈ›iÈ™ează, în realitate, cartea Apocalipsei prin vedeniile succesive consemnate de Sfântul Ioan Teologul? Cum se cuvin a fi interpretate È™i înÈ›elese toate simbolurile prezente în această carte? Este Apocalipsa o carte care zu­grăveÈ™te într‑o manieră alegorică sfârÈ™itul acestei lumi? Când se va întâmpla aceasta? Oare generaÈ›ia noastră va fi martora oculară a sfârÈ™itului?
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care se nasc în mintea celui ce a citit fie È™i o singură dată cartea Apocalipsei. Și pe bună dreptate se nasc astfel de întrebări în faÈ›a limbajului încifrat È™i plin de imagini simbolice al acestei cărÈ›i, unice în felul ei. Oricine îÈ™i poate da seama că Apocalipsa este o carte prorocească nu neapărat din analiza ei, ci mai ales pentru că nu È™tie ce sens È™i ce interpretare ar putea să dea acestei cărÈ›i. Realizează că are în faÈ›a sa o scriere care îi depăÈ™eÈ™te puterea de înÈ›elegere È™i intuieÈ™te că, pentru a‑i pătrunde corect înÈ›elesurile, are nevoie neapărat de o călăuză – dar nu de orice fel de călăuză, ci de una cu autoritate È™i neînÈ™elată, care să nu‑i ducă È™i pe alÈ›ii la înÈ™elare, ci la adevăr.
Părintele Athanasie ni se înfăÈ›iÈ™ează ca o adevărată ­că­lă­uză pentru vremurile de astăzi, atât de tulburi, în care se resimte acut nevoia de povăÈ›uitori duhovniceÈ™ti încercaÈ›i È™i cu dragoste pentru poporul lui Dumnezeu: „Cu siguranÈ›ă, Apocalipsa este înainte de toate o carte prorocească, care – fiÈ›i foarte atenÈ›i! – nu descoperă doar cele viitoare, ci È™i pe cele ­prezente.” 

Icoana Maicii Domnului din Tolga s‑a arătat în anul 1314 în chip minunat, ca un stâlp de foc strălucind în văzduh, unui arhiereu ce călătorea de‑a lungul Volgăi. Este din vechime socotită drept unul dintre odoarele cele mai de preţ ale Rusiei pravoslavnice. Pe locul aflării sale avea să se zidească o mănăstire închinată Maicii Domnului.
De‑a lungul veacurilor, la această icoa­nă s‑au săvârÈ™it nenumărate minuni È™i tămăduiri, tradiÈ›ia amintind chiar È™i de învierea din morÈ›i a unui tânăr. Râul de har revărsat aici È™i lucrător până în zilele noastre atrage sute de mii de pelerini care sosesc în fiecare an la Tolga pentru a o cinsti pe Maica Domnului, care trimite mângâiere prin icoana sa asupra oricărui creştin ce i se închină È™i se roagă ei cu credinÈ›ă È™i nădejde.

Dintre miile de roade bineînmiresmate ale Grădinii Maicii Domnului, Sfântul Iosif Isihastul este una dintre cele mai însemnate pentru veacul de acum. Trăitor în secolul al XX-lea, Bătrânul Iosif a ajuns pe cele mai înalte culmi ale vieţii duhovniceşti, înger pământesc şi văzător al luminii nezidite, lăsând în urmă o mulţime de ucenici care continuă să răspândească învăţătura – şi, mai presus de toate, duhul vieţuirii lui – nu numai în Sfântul Munte, Grecia şi Cipru, ci şi în însăşi inima Occidentului.
Plină de har, dragoste şi simplitate binecuvântată, personalitatea lui atrage ca un magnet sufletele însetate de lumină şi adevăr – ca un adevărat ucenic al Mântuitorului, cuviosul îi odihneşte pe toţi osteniţii şi împovăraţii care caută scăpare de nesfârşitele poveri ale acestei lumi.

Cartea de faţă, plină de experienţe minunate şi tâlcuiri duhovniceşti, le va deschide tuturor o fereastră spre bunătăţile nădăjduite ale veacului ce va să fie, spre odihna cea nesfârşită şi bucuria necontenită în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia s-au făcut următori toţi sfinţii.

Un chirurg de talie mondială ne vorbeşte despre rugăciune şi nemurire, despre frumuseţea şi înţelesurile praznicelor creştine.
Un mărturisitor care a cunoscut îndeaproape grozăviile lagărelor staliniste şi prigoana lui Hruşciov împotriva Bisericii ne vorbeşte despre lumina lui Hristos, despre credinţa care biruie orice piedici şi despre educaţia copiilor în vremuri de răsturnare a valorilor

O treapta de capatâi în pregatirea primirii Sfintei Euharistii este Sfânta Spovedanie, poarta de taina prin care ne înfatisam înaintea Mântuitorului Hristos asa cum suntem, avându-l ca martor pe duhovnic, preot al Dumnezeului Celui Preaînalt si mijlocitor pentru noi înaintea Sa.
Pacatul dintru început al stramosilor i-a facut pe acestia sa uite de Domnul si sa zideasca în mintea si în inima lor o lume pe care ei socoteau ca este – macar si pentru un rastimp – în afara privirii vesnice si atotcuprinzatoare a lui Dumnezeu. Aceasta orbire sufleteasca o purtam cu totii, pâna azi, iar începutul tamaduirii sta în puterile noastre. Este un act de curaj, însa aceasta stradanie nu este desavârsita de la prima marturisire constienta. Sfânta Spovedanie este un urcus prin care omul intra pe calea ce duce la împartasirea cu Trupul Domnului Hristos, Care, venind El Insusi întru noi, ne arata lucruri pe care înainte de a primi lumina Sfintei Impartasanii nu le puteam deosebi în sufletul nostru. Astfel, primirea Euharistiei ne ajuta sa Intelegem din propriile miscari launtrice ca Lumina lui Hristos nu are nici o partasie cu întunericul. In felul acesta începe sa se faca simtita tot mai mult prezenta lui Dumnezeu în viata si în sufletele noastre. Nu zadarnic, însasi rânduiala Spovedaniei îndeamna preotul sa-i spuna aceste cuvinte pline de trezvie si adevar celui care vrea sa se marturiseasca:
„Iata, fiule, Hristos sta nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci nu te rusina, nici te teme ca sa ascunzi de mine vreun pacat, ci fara sfiala spune toate câte ai facut, ca sa iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iata si sfânta Lui icoana înaintea noastra este. Si eu sunt numai un martor, ca sa marturisesc înaintea Lui toate câte-mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, sa stii ca toate pacatele îndoit le vei avea; ia seama dar, de vreme ce ai venit la doctor, sa nu te întorci nevindecat”.
Carticica de fata îsi doreste sa le vina în întâmpinare celor care îsi îndreapta pasii catre Taina Sfintei Spovedanii, punând înainte un îndrumar pentru Spovedanie alcatuit de Fericitul Gheorghe Zavorâtul din Zadonsk (1789-†1836), barbat de mare nevointa, recunoscut pentru puterea si discernamântul sau launtric de catre toti marii stareti si Sfinti rusi ai veacului al XIX-lea.

Bucuria păcătoşeniei este iubirea păcatului, iar bucuria deşertăciunii este iubirea lucrurilor vremelnice. Arunc-o, aşadar, cât mai departe de la tine, căci ea e răul, şi vei putea atunci să înţelegi ce este binele. Varsă din tine amărăciunea şi vei putea să te umpli de desfătare; Duhul Sfânt este bucurie şi dragoste. Alungă de la tine duhul diavolului şi al lumii acesteia, şi vei primi Duhul lui Dumnezeu. Duhul diavolului aduce bucuria păcătoşeniei, iar duhul lumii acesteia – bucuria deşertăciunii. Acestea sunt bucurii rele, căci una are vină, iar cealaltă are prilej pentru vină. Însă Duhul Dumnezeiesc va veni atunci când vor fi izgonite duhurile rele, şi va intra înlăuntru bucuria inimii, şi va zidi bucuria cea bună, pe care o alungă afară iubirea lumii acesteia şi iubirea păcatului. Iubirea lumii te ademeneşte şi te înşală, iar iubirea păcatului te pângăreşte şi te aduce la moarte. Dragostea lui Dumnezeu îţi luminează mintea, îţi curăţeşte conştiinţa, îţi veseleşte sufletul şi îţi arată calea spre Dumnezeu.
Pentru că acela care seamănă în trupul său, cu plăcerea lumească se hrăneşte şi stricăciune seceră. Iar cel care seamănă în duhul său cu rugăciune, cu post şi cu priveghere, de la duh va secera viaţa veşnică.
Starețul Gheorghe din Zadonsk

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului "Jurnalul unui zăvorât" de StareÈ›ul Gheorghe din Zadonsk.