Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Unul dintre scopurile principale ale acestei carti este de a arata ca nici teologia, nici antropologia, nici spiritualitatea crestina nu conduc în chip necesar la îndreptatirea si pretuirea suferintei, ci, dimpotriva, ofera multe motive ca ea sa fie de la bun început socotita drept rea. Se va vedea ca, potrivit unui cuvânt raspicat al Sfântului Isaac Sirul, „Dumnezeu nu voieste suferinta noastra” si n-a voit-o nicicând; ca Hristos n-a venit printre noi ca sa ne aduca suferinta, ci ca sa ne izbaveasca de ea; ca suferinta, cu neputinta de rapus în chip firesc în aceasta lume, poate fi biruita în chip duhovnicesc, prin vietuire crestina, cu harul lui Hristos. Cuvintele prin care Apostolul Pavel rusina moartea pot fi de acum întoarse catre suferinta, asa graind si strigând: „Suferinta, unde-ti este boldul tau? Suferinta, unde ti-e biruinta?” 
Crestinismul în mod fundamental nu este religia suferintei, ci a fericirii. Caci fericire i-a daruit Dumnezeu omului la facere si fericire i-a ha¬razit pentru vecie.

Traducere din limba franceza de Marinela Bojin 

Alexandros Papadiamandis, scriitorul din „Umbra Athosului” (insula Skiathos), simbolul constiintei crestine literare neoelene, supranumit si „sfantul literelor”, este unul dintre cei mai studiati si iubiti scriitori din literatura neoelena a ultimelor doua secole.

„Cat despre mine, atat cat voi trai si voi respira si voi avea cugetul nevatamat, nu voi inceta niciodata, mai ales in vremea acestor preastralucite zile (pascale), sa slavesc cu evlavie pe Hristosul meu, sa descriu cu iubire natura si sa zugravesc cu duiosie obiceiurile crestine autentice.” 

Alexandros Papadiamandis („Psalt Pascal”) 

CălăuziÈ›i de adolescentul Dimitrie, păÈ™im pe firul narativ ce ne conduce, surprinzător, spre Tărâmul de Dincolo. Întâmplările prin care trece Dima, înaripat de dragostea profundă pentru aleasa inimii sale, Marinka, È™i întrupările Binelui È™i ale maleficului sunt atât de vii, de sugestive, încât cititorul parcurge febril paginile, iar la capăt – cum se întâmplă cu toate cărÈ›ile scrise cu măiestrie – regretă că povestea a ajuns la sfârÈ™it.

Deschizând acest roman al părintelui Alexandru Torik, tinerii vor afla multe lucruri, esenÈ›iale, despre credinÈ›a ortodoxă: cât de folositoare este rugăciunea în situaÈ›iile primejdioase, cum ne apără semnul Sfintei Cruci de prezenÈ›a È™i de uneltirile duhurilor malefice, cât de important este pentru mântuire să conÈ™tientizăm că Dumnezeu ne‑a dăruit un Vestitor, un înger păzitor, care ne poate însoÈ›i cu succes spre Raiul cel de necuprins în cuvinte. ÎnvăÈ›ăm sau ne reamintim că dragostea adevărată are un preÈ›: sacrificiul. Iubim atât cât jertfim – o învăÈ›ătură binevenită la orice vârstă.

Romanul ne îndeamnă la meditaÈ›ie. EsenÈ›a sa, sâmburele din care a crescut arborescent întreaga poveste, este învăÈ›ătura Mântuitorului: acolo unde este comoara noastră, acolo va fi È™i inima noastră. De noi depinde: ne vom strânge comori, aici, jos, pe pământ sau acolo, în tării, în veÈ™nicie?

Aceasta editie a Patericului contine textul tradus de Cuviosul Pafnutie Dascalul si tiparit in 1828, imbinind experienta milenara a Bisericii cu buna mireasma a unui grai romanesc fara pereche.  El a fost diortosit si completat cu grija dupa originalul ellin, folosind cele mai exigente editii, si imbogatit cu scurte introduceri in viata Cuviosilor Parinti, cu icoane ale multora dintre acestia, cu adnotari ce inlesnesc intelegerea zicerilor si cu un scurt cuvint de incheiere despre istoria Patericului.

Aveti in maini o carte pe care Duhul Sfant a facut-o sa dainuie un mileniu si jumatate si cu care a luminat, a inmiresmat, a mintuit si a sfintit pe toti cei ce cu iubire de Adevar i-au deschis paginile, care vine sa dea marturia cea buna despre trainicia si frumusetea oricarei osteneli bine-placute lui Dumnezeu.

Constantin Rodas este un martir contemporan, icoană vie a României răstignite de un regim luptător împotriva lui Dumnezeu, a cărui pildă poate să inspire generaţiile următoare de-a lungul veacurilor. Este un apărător cum rar poţi afla al credinţei acestui neam: un dârz mărturisitor al adevărului despre iadul comunist, iad ce până acum nu a primit recunoaşterea şi condamnarea cuvenită; un dar de la Dumnezeu pen­tru a nu ne pierde direcţia creştin-ortodoxă, autentic împletită cu tradiţiile româneşti.

Asupra lui Tache Rodas s-au împlinit ­cuvintele Domnului: „Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă” (Matei 5, 14-15). Mai mult, întreg capitolul cinci din Evanghelia după Matei pare împlinit în viaţa sa: bunăoară, în clipa când şi-a îmbrăţişat călăul.

Veşnică pomenire, bădie!

Icoana Maicii Domnului din Tolga s‑a arătat în anul 1314 în chip minunat, ca un stâlp de foc strălucind în văzduh, unui arhiereu ce călătorea de‑a lungul Volgăi. Este din vechime socotită drept unul dintre odoarele cele mai de preţ ale Rusiei pravoslavnice. Pe locul aflării sale avea să se zidească o mănăstire închinată Maicii Domnului.
De‑a lungul veacurilor, la această icoa­nă s‑au săvârÈ™it nenumărate minuni È™i tămăduiri, tradiÈ›ia amintind chiar È™i de învierea din morÈ›i a unui tânăr. Râul de har revărsat aici È™i lucrător până în zilele noastre atrage sute de mii de pelerini care sosesc în fiecare an la Tolga pentru a o cinsti pe Maica Domnului, care trimite mângâiere prin icoana sa asupra oricărui creştin ce i se închină È™i se roagă ei cu credinÈ›ă È™i nădejde.