Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Viata crestina seamana cu suisul la deal.  Cel ce suie se osteneste pentru urcus, dar pe masura ce suie i se descopera tot mai multe lucruri, pentru ca orizontul lui devine tot mai larg.  Asa si in crestinism: cu cat sporeste cineva mai mult in viata crestina, cu atat devine mai larga sfera lucrurilor duhovnicesti care este accesibila mintii si perceptiei sale.  Adevarat intelept este numai cel care este desavarsit in viata crestina; fara sa traiesti crestineste nu vei intelege nimic din crestinism.  Ceea ce se cunoaste despre crestinism cu mintea, fara viata crestina, nu seamana deloc cu realitatea.  Oricat de amanuntit si de elocvent ai povesti, de exemplu, ce fel de gust are ananasul, nu poti sati dai seama cu adevarat pana ce nul gusti; asa si cu invatatura crestina – cat timp no aplici in viata ta, nicidecum nai sa te ridici pana la gustul ei.

Cuvioasa stareţă Taisia de la Leuşino este una dintre pildele acelor trăitori aleși care s‑au lepădat de obârşia nobilă, de averea şi de slava acestui veac, pentru a urma lui Hristos din tot sufletul şi din tot cugetul lor. Primind o educaţie strălucită într‑un vestit institut pentru fetele din familii aristocratice, a ales, în urma unui vis minunat, calea călugărească, devenind mai întâi ucenică a vestitului stareţ Lavrentie de la Valdai, iar apoi a Sfântului Ioan din Kronstadt, care o preţuia pentru marile sale daruri duhovniceşti cu care Dumnezeu o înzestrase. Ostenelile maicii Taisia au prefăcut modesta mănăstire de la Leuşino într‑o adevărată lavră, care a rămas pentru câteva decenii unul dintre cele mai vestite centre duhovniceşti ale Rusiei de miazănoapte. 
Cartea de faţă – una dintre rarele autobiografii de mari nevoitori – încântă prin limpezime şi simplitate, transmițând cititorului, prin exemplu şi povaţă, buna mireasmă a harului şi folosul netrecător al adevărurilor duhovniceşti și făcându‑l ca în urma lecturii ei să strige asemenea vestitului luminător din Kronstadt: „Minunat, preafrumos, dumnezeiesc!”

Referindu-se la cea mai cunoscută rugăciune creştină – Rugăciunea Domnească –, Părintele Alexander Schmemann oferă câte un scurt comentariu la fiecare cerere cuprinsă în ea. Abordarea cunoscutului teolog este deopotrivă provocatoare şi profundă, dar, mai ales, de o surprinzătoare actualitate.

Discutând în cheie inedită teme precum iubirea, iertarea, păcatul, împărăţia cerurilor sau voia divină, autorul reuşeşte să „deranjeze” comoditatea şi egoismul omului modern şi să readucă la lumină mesajul evanghelic autentic.

„Doamne, trage inima mea la Tine cu Duhul Tău Cel Sfînt! Doamne, abate inima mea de la deşertăciunea pămîntească! Doamne, fără Tine nu pot face nimic!”

„Cu ochii cei înţelegători ai inimii văd cum, în chip înţeles cu mintea, Îl trag pe Hristos în inima mea aşa cum trag văzduhul în plămîni, văd cum El intră într‑însa şi deodată o linişteşte şi o îndulceşte. Să nu rămîn singur, fără de Tine, Dătătorule de viaţă, răsuflarea mea, bucuria mea, că rău îmi e fără Tine.”

Sfantul Ioan din Kronstadt

In America dintr-un viitor nu foarte indepartat se instaureaza Epoca Tolerantei, unde crestinismul si „rigiditatea” lui nu isi mai au locul. Nenumarati crestini sunt ucisi in noaptea de Inviere, iar cei ramasi se vad constransi sa isi uite credinta, sub ame­­nintarea pedepsei cu moartea.

Insa Euphrosyne, o fetita in varsta de doisprezece ani, nu poate sa uite, caci a vazut o minune: in noap­tea in care si-a pierdut familia, icoana Sfantului Nicolae i-a salvat viata.

Icoana este o poveste contemporana despre des­tinul unui copil care, prins in conflictul dintre indoiala si credinta, gaseste puterea de a porni in cautarea adevarului.

Noi, pribegi de scurta vreme pe acest pamant, avem neaparata nevoie sa aflam care ne este soarta in vesnicie. Daca in vremea scurtei pribegii de aici avem toata grija sa inlaturam de la noi toate cele intristatoare si sa ne inconjuram cu toate cele placute, cu atat mai mult suntem datori sa ne ingrijim de soarta noastra din vesnicie.

Ce savarseste cu noi moartea? Ce soarta asteapta sufletul dincolo de hotarul vesniciei? Nu cumva acolo nu este nici o rasplatire pentru binele si pentru raul pe care l-au savarsit oamenii pe pamant cu voie si fara voie? Nu cumva acolo nu este aceasta rasplatire, de vreme ce indeobste raul sporeste si biruieste pe pamant, iar binele este prigonit si patimeste? Neaparata, neaparata nevoie avem sa ridicam valul de pe taina mortii si sa zarim viitorul de dincolo de mormant al omului, pe care ochii trupesti nu-l vad.

(Sfantul Ignatie Briancianinov)