Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Nu te amagi, crestine, iti spun ca nici lupul nu devine vreodata oaie, conform zicatorii, nici diavolul nu devine vreodata doctor si mai usor ar putea sa inghete focul si sa arda zapada decat sa vindece cu adevarat diavolul, deoarece este intotdeauna neputincios; si daca am presupune ca ar putea sa te vindece trebuie sa cunosti ca nu vrea aceasta deoarece sanatatea omului este un lucru bun, ori diavolul uraste intotdeauna cele bune, de aceea se numeste urator de bine.

• Satanismul sau religia lui Antihrist
• Magia si demonismul
• Ce rau pot sa faca vrajitorii
• Felurile magiei
• Mijloace materiale
• Ce sunt descantecele?
• Simptomele magiei
• Ce este demonizarea si cum se vindeca?
• Cum pot fi dezlegate vrajile?
• Rugaciunea Sfantului Ciprian de dezlegare a vrajilor

Sfantul Nicodim Aghioritul

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

În împărăție este zarvă mare. Oaspeți de seamă sunt pe drum și trebuie primiți cum se cuvine. Pregătirile sunt în toi. Mesele îmbelșugate, muzica, decorurile, costumele, paradele toate au fost realizate din dărnicia cea mare a vistiernicului. Și de, orice om care intră în împărăție este primit cu mare bucurie! Nimic nu este prea puțin când vine vorba de cei care au biruit patimile și se fac concetățeni cu virtuțile. În această minunatăîmpărăție, marele vistiernic este Milostenia. Ea ține toate averile din împărăție și le chivernisește pe toate după bunul ei plac. Dar nu știu cum reușește, că tot ceea ce are dă spre folosul celor ce nu au și visteria, în loc să se golească, tot mai mult se umple. Este iubită de toți și toată făptura se apleacăîn fața sa.

Cât de frumoasă este această virtute! Chipul său blând și luminos emană tot timpul bunătate. Ochii inundați mereu în rouă caută permanent spre ceilalți, spre a face bine. Picioarele ei nu au odihnă. Mâinile nu și le pune în buzunar ci tot timpul lucrează spre binele altora. Rar auzi din gura ei cuvântul „eu”. Aleargă de dimineață până seară nu pentru sine, ci pentru a veni în întâmpinarea celorlalți.

Ea este fiica cea mare a Împărătesei Iubire. Și tot ea a determinat-o pe Împărăteasa Iubire să vină pe pământ pentru a-i ajuta pe oameni. Mila a făcut ca Dragostea cea Mare să se întrupeze pentru mântuirea oamenilor.

Are și Milostenia dușmanii săi. Aceștia sunt prinții din Împărăția cea întunecată: Egoismul, Avariția și Răutatea. Cei trei o urăsc de moarte pe Prințesa noastră. Dar ea nu se supără pe ei. Când îi vede, le zâmbește larg și aceștia dispar de îndată, pentru că nu suportă nici măcar să-i întâlnească privirea blajină.

O vorbă înțeleaptă spune: „Dăruind vei dobândi” , iar un proverb minunat completează: „Cine pe sărac ajută, pe Dumnezeu împrumută”. Ce minunat poate răsplăti această virtute! Dăruim bunuri pământești pentru a dobândi comorile cereşti, facem bine trupurilor semenilor noștri şi primim răsplată pentru suflet, îl ajutăm pe aproapele nostru şi, prin el, Dumnezeu ni se face dator. Nu a sărăcit nimeni din cei ce au făcut milostenie, ci parcă mai tare s-au îmbogățit. Viețile Sfinților sunt pline de exemple de oameni care au făcut bine și mai mult s-au îmbogățit.

Milostenia ne învață să fim cu adevărat oameni. Ne învață că mântuirea nu poate fi primită singular, egoist, ci în comuniune cu ceilalți. Nici măcar nu ai de unde ști dacă cel care îți întinde mâna este Hristos. Dar Prințesa ne arată că acela întinde mâna nu să-i dai, ci ca el să-ți ofere. Ce anume? Împărăția! Și tu nu observi acest lucru și pleci cu bănuțul tău cel rece în buzunar fără să primești ceva pe el.

Dar hai să fiu puțin mai convingător, să-ți mai spun câte ceva! Dar mai bine o las pe Prințesa Milostenie să îți vorbească ea despre prietenii săi...

 È˜i când vă rugaÈ›i lui Dumnezeu, nu uitaÈ›i să căutaÈ›i ÎmpărăÈ›ia: Să vină ÎmpărăÈ›ia Ta! Dacă va veni ÎmpărăÈ›ia, va veni È™i Împăratul; va veni È™i se va sălăÈ™lui în voi Dumnezeul Treimic: Tatăl È™i Fiul È™i Sfântul Duh. Și binecuvântata ÎmpărăÈ›ie, care este în Ceruri, va fi binecuvântata ÎmpărăÈ›ie È™i înlăuntru, întru voi. Și inimile voastre vor fi pline de adevăr, de lumină È™i bucurie. Căci veÈ›i pricepe de ce trăieÈ™te omul; cu adevărat, veÈ›i înÈ›elege limpede scopul È™i sensul vieÈ›ii. 

Teologia Sfântului Grigorie Palama este teologia Bisericii Ortodoxe. El nu a introdus un nou sistem de învăÈ›ătură È™i cunoaÈ™tere a lui Dumnezeu, ci a trăit, după care a exprimat ceea ce a întâlnit în Biserică È™i în Sfântul Munte, trăind ascetic viaÈ›a în Hristos.
Se È™tie că teologia ortodoxă este empirică. Asta înseamnă că SfinÈ›ii PărinÈ›i au teologhisit nu prin speculaÈ›ii È™i filosofie, ci prin intermediul experienÈ›ei È™i al RevelaÈ›iei. Dumnezeu a descoperit adevărul Său ProfeÈ›ilor, Apostolilor È™i sfinÈ›ilor, iar aceÈ™tia au povăÈ›uit poporul
Domnului cu ajutorul acestei descoperiri. Sfântul Grigorie Teologul spune că sfinÈ›ii teologhisesc asemenea pescarilor, nu aristotelic, adică teologhisesc precum Apostolii, nu în felul în care a făcut-o Aristotel, prin imaginaÈ›ie È™i speculaÈ›ie.
Tocmai acest lucru îl întâlnim È™i la Sfântul Grigorie Palama. Sursa teologiei sale a fost RevelaÈ›ia lui Dumnezeu.

Prin urmare, teologia Sfântului Grigorie Palama este teologia Bisericii, a ProfeÈ›ilor, a Apostolilor È™i a sfinÈ›ilor, este teologia empirică, teologia Luminii È™i a RevelaÈ›iei. Aflându-ne pe acest făgaÈ™, putem spune că era teologia aghiorită. PoziÈ›iile sale teologice È™i modul în care le-a expus trebuie văzute din această perspectivă, adică din perspectiva monahului aghiorit isihast.

Dacă noi, la nivel personal sau comun, nu vom învăţa să trăim duhovniceşte din revelaţiile tainice care ne sunt oferite permanent în Liturghie, ci vom rămâne numai la nivelul de trăire sufletesc, însăşi Liturghia va fi pentru noi neînţeleasă, în mare parte. Adesea ni se pare că „duhovnicesc” înseamnă o stare sufletească extrem de înaltă, sublimă şi apropiată de Dumnezeu. În realitate, din lectura rugăciunilor şi din analiza icoanelor sfinţilor, vedem cu claritate că există o ruptură între aceste două sfere. Există o limită între nivelul sufletesc şi un cu totul alt nivel, cel al duhului, unde Dumnezeu lucrează într-un cu totul alt mod.

Bineînţeles, tot ceea ce se întâmplă în om se reflectă de asemenea şi în sfera sa sufletească, şi în cea trupească. Ceea ce se întâmplă în duh, nu reprezintă ceva sufletesc, oricât de înalt ar fi, ci este împărtăşire de ceva care depăşeşte caracterul creat. Din acest punct de vedere, experienţa ascetică, aşa cum o înţelege Ortodoxia, comportă un caracter specific. 

Liturghia ca stăpânire a lui Dumnezeu asupra acestei lumi prin noi trebuie să continue în afara bisericii. Împărtăşiţi fiind, intrăm în lume îmbrăcaţi cu puterea lui Hristos, pentru ca să smulgem lumea aceasta din mâinile stăpânitorului acestei lumi, pentru a aduce lumea aceasta în dar şi jertfă şi prinos lui Hristos; pentru ca lumea aceasta să iasă din categoria timpului şi să intre în categoria veşniciei. Liturghia este neterminată. Noi ieşim din biserică cu pace, pentru a continua Taina Liturghiei în afara bisericii, sfinţind tot ceea ce constituie lumea noastră şi făcând-o parte a Împărăţiei cerurilor.