Textul acestei cărţi surprinde într-o imagine vie atât pe omul credincios în care conlucrează virtuţile teologice, cât şi pe omul necredincios, în care se zbate diabolicul cu toate neajunsurile lui.

Comportamentul şi frământările personajelor din ambele tabere fac pe cititorii acestei cărţi să se regăsească în ele şi astfel să mediteze mult mai mult la existenţa lor pe această mare scenă terestră.

Personajul principal al cărţii, care se numeşte Maria, lasă să se înţeleagă că şi-a ales „partea cea  bună, care nu se va lua de la ea”, însă, Enrieta, iubitoarea deşertăciunilor acestei lumi trecătoare pierde prin ură, minciună şi furt locul de cinste, devenind instrument al celui rău. Conştiinţa, crainic al voinţei divine, face ca în finalul cărţii să-şi arate răsplata pentru fiecare personaj în parte.

Mâniosul este un mic locuitor al Cetăţii lui EU, care porneşte în căutarea Cetăţii lui TU, având ca unică merindă sfatul împărătesei Cetăţii lui EU, să pună mereu în faţă Sinele său.

Dar în ce fel va putea ajunge în cele din urmă din Cetatea lui EU în Cetatea lui TU?

Ce oameni va întâlni în această lume atât de diferită de a lui?

Ce sens va avea această călătorie a lui pentru toţi locuitori Cetăţii lui EU dar şi pentru fiecare dintre noi?

Să călătorim împreună cu el!

E vorba de un drum pe care pot umbla cei mici şi cei mari.

Ca hartă şi indicatoare pentru această călătorie a noastră vom avea unele cuvinte ale cuviosului Paisie.

Asa cum fiecare dintre noi isi urmeaza drumul sau si se confrunta cu propriile dureri si amaraciuni, exemplele martirilor ne amintesc mai intai de toate ca micile noastre lupte nu sunt nimic in comparatie cu marile lor razboaie.  Cu ajutorul martirilor invatam cum sa facem fata si cum sa iesim biruitori in fata "calailor" nostri, fie ca acestia sunt boli sau neajunsuri, saracie, abuzuri sau ispite de tot felul.  Prin exemplul lor, ni se arata ca singura Bucurie, singura Nadejde, singurul Curaj, singura Putere, singura Pace, singurul Adevar, singura Iubire este Hristos Domnul si Mantuitorul Nostru.  El nu ne paraseste niciodata, asa cum nu Si-a parasit niciodata mucenicii.  Desi luptele mucenicilor le-a adus moartea pamanteasca, noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, recunoastem biruinta lor.  Ei au dobandit viata vesnica prin aceea ca au ramas puternici in credinta, si prin suferinta lor au intors multe suflete catre Hristos, adaugand Bisericii Sale mladite noi care continua sa dea roade de-a lungul veacurilor.

(lipsa text)

O carte pentru cititorii tineri si pentru cititorii mai putin tineri.  O carte din care cititorii mai tineri sa afle cateva franturi dintr-o perioada neagra din istoria acestui neam.  O carte din care cititorii mai putin tineri sa-si aduca aminte de cei care au avut puterea de a pune credinta mai presus decat propria viata.  Celor care s-au jertfit in numele credintei, un gand pios de aducere aminte.

Cea  dintâi  carte a mea , Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu, mi-a oferit adeseori ocazia să mă regăsesc alături de copii. Astfel am putut constata că ei au îndrăgit aşa de mult pe eroii cărţii, încât mi-au cerut şi continuarea ei. Acest gând m-a însoţit ani în şir, dar între timp  experienţe noi m-au condus la scrierea altor povestiri.

Cartea părintelui Paisie Patimi şi virtuţi, împreună cu o altă carte de Dumnezeu inspirată Scara Sfântului Ioan Sinaitul mi-au stârnit în cele din urmă dorinţa de a continua povestea Cetăţii lui Tu. Scara a fost scrisă pentru a ajuta pe monahi să câştige Raiul. Mi-am adus aminte de asemenea că părintele Paisie zicea: „Poruncile sunt aceleaşi şi pentru mireni şi pentru monahi, căci unul este şi Raiul!”. Astfel am decis să îmbin înţelepciunea şi sfaturile cuprinse în cele două cărţi, alcătuind o scară a virtuţilor pe care să urce copiii  din epoca noastră modernă.

Ţinta vieţii noastre duhovniceşti de altfel nu este numai să găsim Cetatea lui Tu, ci să ne luptăm cu toată dăruirea ca să ne biruim patimile şi toate slăbiciunile noastre, valorificându-ne darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe toţi. Numai astfel vom putea ajunge în Cetatea Cerească.

Noi oamenii nu stim sa ne iubim si sa ne cinstim, ci am pierdut aceasta intelegere.  Caci daca cineva ar suferi putin pe fratele sau cand se iuteste sau se scarbeste, dupa ce acela isi va veni in sine si va vedea cum a fost suferit de aproapele si cum si-a pus sufletul pentru el, se va bucura cu bucurie negraita.

Cu adevarat cel ocarat este dator a multumi unora ca acestora si a-i avea pe ei, daca este patimas, ca pe niste doctori ce-i vindeca ranile sufletului lui; iar de este nepatimas, ca pe niste facatori de bine ai lui si mijlocitori ai Imparatiei cerurilor.

Toate sunt gânduri Toate în viaţă sunt gânduri.Sau mai bine zis, toate de la gânduri pornesc.Tot ceea ce spunem, tot ceea ce facem, tot ceea ce simţim are la bază un gând. Un gând pe care îl prelucrăm. Un gând pe care-l cultivăm. Un gând pe care-l cugetăm.Şi ce sunt gândurile?Sunt ceva creat de noi? Sunt ceva din afara noastră?Foarte greu de determinat.De aceea, pentru a putea să abordăm această temă, trebuie să folosim figuri şi imagini.Să încercăm să le vedem amănunţit, pas cu pas. Am cunoscut oameni cărora le era ruşine să spună că se stresează.Am cunoscut oameni care încercau să ascundă cu orice preţ crizele lor de panică.Am cunoscut oameni minunaţi, care se închideau în casă şi în sinele lor întrucât le era teamă. Le era teamă de simptomele psihosomatice, dar şi de ochii curioşi ai lumii.Am cunoscut oameni care luptau cu fobiile şi cu cumpulsiile lor.Am cunoscut oameni care erau chinuiţi de gândurile lor, oameni războiţi de cugete, oameni care se luptau zi şi noapte cu însăşi mintea lor.Împreună cu aceşti oameni am lucrat. Împreună cu ei am luptat. Împreună cu ei am plâns. Împreună cu ei am râs. Iar în cele din urmă am respirat liberi.Mare lucru e libertatea…Aceşti oameni au fost pricina pentru care am scris această carte, cu speranţa să ajut cât mai multă lume. Cu speranţa să poată respira iarăşi liberi. Oameni care se luptă cu gândurile lor, dar şi cu stresul…

Această carte conţine întâmplări ale unor oameni simpli şi obişnuiţi, care se străduiesc să se sfinţească înaintea lui Dumnezeu. Aceştia se schimbă şi împreună cu ei mulţi alţii – care au intenţie sinceră –, fiindcă exemplul fiecăruia dintre noi influenţează mulţi oameni, şi în primul rând familia noastră, prietenii şi cunoscuţii. Însuşirea lor comună este că la un moment dat din viaţa lor durerea le-a zdruncinat din temelii fiinţa, au cunoscut eşecuri, zădărnicii şi exagerări şi au căutat să-şi potolească setea cu „apă curgătoare spre viaţă veşnică”.Toate povestirile se bazează pe întâmplări adevărate pe care le-am auzit la spovedanie. Desigur, am schimbat numele şi amănuntele. Sunt întâmplări ale unor sfinţi de lângă noi, care sunt necunoscuţi multora, dar sfinţiţi în ochii lui Dumnezeu. Ne rugăm să continue aşa până la sfârşit, pentru că din păcate cunoaştem mulţi care au trăit iubirea lui Dumnezeu şi după aceea s-au abătut şi s-au delăsat. 

Suntem atrasi de duhul lumii acesteia. Ne intereseaza aproape numai ce se intampla in lumea politica, in lumea modei, in lumea sportului, in lumea show-biz-ului. Suntem atat de aglomerati, din pricina serviciului sau a studiilor sau a distractiilor, incat nu mai avem timp sa ne gandim la viata de dupa moarte, la vesnicie.

Aceasta carte arata ca un crestin trebuie sa incerce sa afle raspunsuri la intrebarile sale in paginile Scripturii, in invataturile Sfintilor Parinti si, nu in ultimul rand, din gura duhovnicului. Este adevarat insa ca numarul duhovnicilor iscusiti scade pe zi ce trece, pe masura ce se apropie sfarsitul vremurilor.

Cartea de fata, nefiind un compendiu care sa epuizeze problemele de ordin spiritual - asa ceva nici nu exista -, lasa loc multor intrebari. Dar, cu toate acestea, are marele merit de a ne arata unde trebuie sa cautam jaloane, unde putem afla repere. Suntem chemati la o lupta eroica: aceea de a adapta vremurilor noastre raspunsurile date de sfinti cu secole in urma. Sa incercam sa descoperim in ce mod ar fi prezentat sfintii insisi invataturile lor daca ar fi trait astazi. Cuvintele ar fi fost cu siguranta altele, dar puterea lor ar fi fost aceeasi...

„Adolescentul este în pericol să uite elementele esenţiale ale vieţii, fapt ce duce la mutilarea spirituală. Întrucât societatea contemporană şi-a făcut dumnezeu din ban şi din tot felul de desfătări, luptă
cu consecvenţă şi insistenţă pentru punerea sub tăcere a întrebărilor existenţiale ale oamenilor, fiindcă acestea constituie o frână în realizarea scopurilor ei. Tinerii care iau în serios lucrurile importante din
viaţă constituie o disonanţă în cercul uriaş al consumismului. Cercul consumismului nu poate lucra cu tineri care iau viaţa în serios, fiindcă imediat asta ar duce la o oarecare simplitate în alegeri. Şi ştim cu toţii
că simplitatea este singurul drum, dacă vrem, de exemplu, ca mediul înconjurător să fie salvat. De aceea şi spunem că societatea a înnebunit şi trăieşte în contradicţii, fiindcă pe de o parte se face că luptă
pentru mediul înconjurător, iar pe de altă parte promovează consumul. Fetişismul consumului trebuie obligatoriu să crească încontinuu.
Capul de lance este televizorul care, în ceea ce priveşte conţinutul programelor lui, se comportă ca şi când n-ar exista copii şi adolescenţi. Dar îşi aminteşte de ei în reclame, unde caută să-i ademenească.
Foloseşte o caracteristică creativă prin excelenţă pentru tineret – imaginaţia –, pervertind-o într-o imaginaţie consumistă. Prin reclamă se obţine distrugerea înţelesului, astfel încât să se creeze un tineret fără istorie, fără coordonatele timp şi spaţiu, care doar să consume.

Cu cat este mai mare viteza cu care lumea inconjuratoare se indeparteaza de Dumnezeu, cu cat paganismul si desfraul nimicesc mai multe suflete, cu atat este mai mare dorinta unor robi ai lui Dumnezeu de a merge pe calea desavarsirii. Hristos face minuni in vremurile noastre! Aceasta afirmatie nu este o simpla reclama neoprotestanta. Este un adevar care da putere tuturor fiilor Bisericii, Marea minune a vremurilor noastre este ca Biserica zamisleste eroi, zamisleste Marturisitori, Hristos Dumnezeul nostru ii intareste cu harul Sau pe cei care, cautand imparatia Cerurilor se impotrivesc intelepciunii acestui veac. Cartea de fata este de mare folos pentru cei care cauta linistea binecuvantata, isihia. In vremurile noastre practica Rugaciunii lui Iisus a cunoscut o multime de deformari. Multi guru autohtoni s-au decis sa batjocoreasca aurul monahismului rasaritean, considerandu-l compatibil cu diferite invataturi ratacite. In marea oferta de spiritualitate, glasul autentic al Parintilor filocalici este bruiat in felurite chipuri. Cu toate acestea, mai exista carti, nu multe, dar fundamentale, care ii hranesc pe cei care vor sa se mantuiasca. Nu cred ca exista vreun crestin ortodox caruia un Manual al linistirii, cum se dovedeste a fi cartea arhiepiscopului Antonie -"Calea rugaciunii launtrice", sa nu ii aduca folos duhovnicesc.