Textul acestei cărţi surprinde într-o imagine vie atât pe omul credincios în care conlucrează virtuţile teologice, cât şi pe omul necredincios, în care se zbate diabolicul cu toate neajunsurile lui.

Comportamentul şi frământările personajelor din ambele tabere fac pe cititorii acestei cărţi să se regăsească în ele şi astfel să mediteze mult mai mult la existenţa lor pe această mare scenă terestră.

Personajul principal al cărţii, care se numeşte Maria, lasă să se înţeleagă că şi-a ales „partea cea  bună, care nu se va lua de la ea”, însă, Enrieta, iubitoarea deşertăciunilor acestei lumi trecătoare pierde prin ură, minciună şi furt locul de cinste, devenind instrument al celui rău. Conştiinţa, crainic al voinţei divine, face ca în finalul cărţii să-şi arate răsplata pentru fiecare personaj în parte.

Mâniosul este un mic locuitor al Cetăţii lui EU, care porneşte în căutarea Cetăţii lui TU, având ca unică merindă sfatul împărătesei Cetăţii lui EU, să pună mereu în faţă Sinele său.

Dar în ce fel va putea ajunge în cele din urmă din Cetatea lui EU în Cetatea lui TU?

Ce oameni va întâlni în această lume atât de diferită de a lui?

Ce sens va avea această călătorie a lui pentru toţi locuitori Cetăţii lui EU dar şi pentru fiecare dintre noi?

Să călătorim împreună cu el!

E vorba de un drum pe care pot umbla cei mici şi cei mari.

Ca hartă şi indicatoare pentru această călătorie a noastră vom avea unele cuvinte ale cuviosului Paisie.

Asa cum fiecare dintre noi isi urmeaza drumul sau si se confrunta cu propriile dureri si amaraciuni, exemplele martirilor ne amintesc mai intai de toate ca micile noastre lupte nu sunt nimic in comparatie cu marile lor razboaie.  Cu ajutorul martirilor invatam cum sa facem fata si cum sa iesim biruitori in fata "calailor" nostri, fie ca acestia sunt boli sau neajunsuri, saracie, abuzuri sau ispite de tot felul.  Prin exemplul lor, ni se arata ca singura Bucurie, singura Nadejde, singurul Curaj, singura Putere, singura Pace, singurul Adevar, singura Iubire este Hristos Domnul si Mantuitorul Nostru.  El nu ne paraseste niciodata, asa cum nu Si-a parasit niciodata mucenicii.  Desi luptele mucenicilor le-a adus moartea pamanteasca, noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, recunoastem biruinta lor.  Ei au dobandit viata vesnica prin aceea ca au ramas puternici in credinta, si prin suferinta lor au intors multe suflete catre Hristos, adaugand Bisericii Sale mladite noi care continua sa dea roade de-a lungul veacurilor.

(lipsa text)

O carte pentru cititorii tineri si pentru cititorii mai putin tineri.  O carte din care cititorii mai tineri sa afle cateva franturi dintr-o perioada neagra din istoria acestui neam.  O carte din care cititorii mai putin tineri sa-si aduca aminte de cei care au avut puterea de a pune credinta mai presus decat propria viata.  Celor care s-au jertfit in numele credintei, un gand pios de aducere aminte.

Cea  dintâi  carte a mea , Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu, mi-a oferit adeseori ocazia să mă regăsesc alături de copii. Astfel am putut constata că ei au îndrăgit aşa de mult pe eroii cărţii, încât mi-au cerut şi continuarea ei. Acest gând m-a însoţit ani în şir, dar între timp  experienţe noi m-au condus la scrierea altor povestiri.

Cartea părintelui Paisie Patimi şi virtuţi, împreună cu o altă carte de Dumnezeu inspirată Scara Sfântului Ioan Sinaitul mi-au stârnit în cele din urmă dorinţa de a continua povestea Cetăţii lui Tu. Scara a fost scrisă pentru a ajuta pe monahi să câştige Raiul. Mi-am adus aminte de asemenea că părintele Paisie zicea: „Poruncile sunt aceleaşi şi pentru mireni şi pentru monahi, căci unul este şi Raiul!”. Astfel am decis să îmbin înţelepciunea şi sfaturile cuprinse în cele două cărţi, alcătuind o scară a virtuţilor pe care să urce copiii  din epoca noastră modernă.

Ţinta vieţii noastre duhovniceşti de altfel nu este numai să găsim Cetatea lui Tu, ci să ne luptăm cu toată dăruirea ca să ne biruim patimile şi toate slăbiciunile noastre, valorificându-ne darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe toţi. Numai astfel vom putea ajunge în Cetatea Cerească.

PoveÈ™tile È™i istorioarele din această carte sunt împrumutate din diferite surse de literatură spirituală (duhovnicească) È™i laică. În alegerea articolelor am fost călăuziÈ›i de dorinÈ›a de a oferi tinerei generaÈ›ii a femeilor din Rusia o serie de imagini atrăgătoare, care opresc atenÈ›ia asupra lor prin umanismul È™i atitudinea lor plină de viaÈ›ă faÈ›ă de mediul care le înconjoară. Tinerele cititoare vor găsi în cartea noastră, prezentată în exemple vii, învăÈ›ătura creÈ™tină despre acele virtuÈ›i a căror împlinire este obligatorie pentru toate femeile din orice rang È™i stare socială; familia, având în special un rol educativ, are un loc semnificativ.

Prin intermediul cărÈ›ii noastre, cititoarele vor face cunoÈ™tinÈ›ă cu chipul (imaginea) surorii bune È™i grijulii (Șura, Povestea unei fetiÈ›e, Sora cea bună), al fiicei (O pildă de dragoste tandră copilărească, Fiica cea mărinimoasă), al mamei (Sfintele Antuza, Emilia, Nona), al soÈ›iei înÈ›elepte (Sfânta Monica), al bunicii care îÈ™i educă creÈ™tineÈ™te nepoÈ›eii (Către femeile cărora Dumnezeu le-a rânduit să îÈ™i crească nepoÈ›eii lor), al mamei vitrege pline de afecÈ›iune È™i blândeÈ›e faÈ›ă de fiii È™i fiicele ei vitrege (Grunia, cea dată de Dumnezeu), al nurorii devotate È™i supuse soacrei ei (Rut), al stăpânei compătimitoare faÈ›ă de slujitorii ei (Uliana Osorina) È™i multe altele.

Adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt. Rugăciunea, postul, privegherile, milosteniile şi toate celelalte fapte bune făcute în numele lui Hristos nu sunt decât mijloace pentru a-L primi pe Sfântul Duh.

Această învăţătură a fost dată de Cuviosul Serafim de Sarov lui N.A. Motovilov, unul din marii săi admiratori, pe care l-a vindecat de o suferinţă foarte grea. Motovilov a scris pe urmă cele auzite de la Părintele Serafim, dar însemnările lui au stat în Mănăstirea Diveevo mai mult de 70 de ani.

CredinÈ›a în Dumnezeu este înnăscută în sufletul omului È™i nu există niciun popor care să nu creadăîn Dumnezeu, corect sau greÈ™it. Plutarh a scris: „Dacă vom străbate pământul locuit de noi în toate direcÈ›iile lui, vizitând È™i stepele Asiei, È™i locul de baÈ™tină al triburilor sălbatice ale Americii, È™i nordul cel mai rece, È™i deÈ™erturile nisipoase È™i fierbinÈ›i ale Africii, oriunde vom găsi o fiinÈ›ă omenească, fie ea È™i sălbatică, privirea ei se îndreaptă spre cer; oriunde gândeÈ™te o minte, chiar dacă ea se află pe cea mai joasă treaptă de dezvoltare, îi este deja specific gândul la Divinitate; oriunde bate o inimă omenească, ea se cutremură sau se înfioară de bucurie, presimÈ›ind existenÈ›a unei FiinÈ›e veÈ™nice. La fel, oriunde se aude o limbă omenească, deÈ™i încă foarte săracăÈ™i rudimentară, acolo există, totuÈ™i, deja un cuvânt pentru numele lui Dumnezeu”. 

Pe urmele „Rugăciunii lui Iisus”, din pustia Nitriei a Egiptului în Sfântul Munte și pe insulele  Solovățului din Marea Albă.Deși este mirean, nu șovăie să se caracterizeze pe sine cu însușiri pe care unii le consideră potrivite doar pentru preoți și monahi. Este un isihast și colivad filocalic. Firește, nu în faptă, pentru că este personificarea păcatului, ci în crezurile și în dorințele lui sufletești.Filocalic, pentru că spiritul și litera Filocaliei Părinților Niptici îi fac sufletul să tresalte. Isihast, pentru că învățătura Sfântului Grigorie Palama despre experiența omenească a Luminii necreate a dat sens căutărilor lui. Adică, după cum scrie Sfântul Siluan Athonitul în capitolul „Despre pace”, una e să crezi în existența lui Dumnezeu, și alta să-L cunoști pe Dumnezeu întru Duhul Sfânt. Vrea să creadă că este și colivad, fiindcă nu acceptă nicio concesie în fața adevărului și a Tradiției Bisericii.

Îndrăgostirea este o boală, o stare bolnăvicioasă. Pe această temă s-a vorbit È™i s-a scris, pesemne, mai mult decât pe oricare alta. Dar foarte important este totodată să înÈ›elegem că îndrăgostirea în sinea ei poate fi È™i neînsoÈ›ită de atracÈ›ia bărbatului către femeie È™i a femeii către bărbat, de instinctul nostru sexual. În multe cazuri relaÈ›iile de rudenie sau de prietenie, indiferent de sex, capătă însuÈ™irile bolnăvicioase ale îndrăgostirii: bunicii È™i bunicile se îndrăgostesc de nepoÈ›ii È™i nepoatele lor capricioase. BăieÈ›ii È™i fetele se îndrăgostesc de profesori È™i profesoare, iar nu rareori È™i de portretul împăratului. În condiÈ›ii normale, totuÈ™i, boala îndrăgostirii duce la un lucru bun È™i îmbucurător – la căsătorie. Și toată acea încărcătură emoÈ›ională, care a umplut sufleteleîndrăgostite, devine o puternică forÈ›ă creatoare în procesul construirii iubirii conjugale.

În psalmul acesta, sfântul prooroc descrie vieÈ›ile sfinÈ›ilor, nevoinÈ›ele, necazurile, ostenelile lor, de asemenea atacurile demonilor, miile de gânduri insuflate, cursele È™i celelalte mijloace de pradă, iar pe lângă acestea È™i mijlocele prin care sfinÈ›ii obÈ›in biruinÈ›a: legea, cuvântul lui Dumnezeu, răbdarea, ajutorul de sus È™i, în sfârÈ™it, ceea ce vine în urma ostenelilor: răsplata, cununa.Sf Atanasie cel Mare