A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Duhul Sfânt este Cel ce dă omului darul „deosebirii duhurilor” (I Cor. 12, 10), şi îl dă prin credinţă şi prin toate celelalte virtuţi care împreună alcătuiesc o neîmpărţită lucrare evanghelică; această lucrare este, întru totul, deopotrivă a harului dumne­zeiesc şi a liberei străduinţe a omului. Trebuie timp ca omul să se obişnuiască şi să exerseze în lucrarea deosebirii duhurilor: aceasta se dobândeşte treptat, şi doar cei desăvârşiţi primesc darul de a discerne duhurile, darul de a se orienta cu exactitate, de a recunoaşte şi de a observa cu toată limpezimea binele şi răul în esenţa lor. Deosebirea duhurilor este deopotrivă darul Sfântului Duh şi lucrarea omului – şi aceasta este o întreagă ştiinţă.

Sfântul Iustin Popovici

Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii (8) sau Culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi.

Volumul 8: Calist si Ignatie Xanthopol, Calist Patriarhul, Calist Angelicude, Calist Catafygiotul si altii, precum si un studiu al traducatorului despre istoria isihasmului in ortodoxia romana, cu cateva texte filocalice ale unor calugari romani.

traducere, introducere si note de Dumitru Staniloae

Sfanta Traditie ne incredinteaza ca intotdeauna vor exista oameni ai lui Dumnezeu, deveniti temple ale Duhului Sfant, povatuind multe suflete spre Imparatia Cerurilor.  Si noi, lipsitii, ticalosii, intinatii si pacatosii – dintre care eu, cel ce scriu, sunt primul –, ca ucenici ai acestor Sfinti Batrani, ne plecam cu pietate genunchii sufletului si ai trupului in fata lor si le suntem recunoscatori pana la ultima suflare!  Pentru fiecare frate si sora, preaiubiti in Duhul Sfant, Batranul este, dupa Sfantul Apostol si cetatean al Cerului Pavel (I Cor. 4, 15), omul cel mai important de pe pamant, prin rugaciunile caruia noi nadajduim sa ajungem in Imparatia Cerurilor.  Amin. 

(Arhim. Efrem Iosif)

Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii (10) sau Culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi.

Sfantul Isaac Sirul 
"Cuvinte despre sfintele nevointe" 

Constituindu-se intr-unul dintre cele mai pretuite texte ale Filocaliei, „Cuvintele ascetice” sau „Despre nevointa” ale Sfantului Isaac Sirul au fost foarte mult folosite in viata monahismului rasaritean.

"Sfantul Isaac se ocupa in mod deosebit de intens cu patru teme capitale, legate insa de o multime de altele, subordinate acestora: (a) importanta nevointelor si a greutatilor pentru desavarsirea omului, tema in care se manifesta o inrudire cu Marcu Ascetul; (b) importanta smereniei, in a carei descriere e, poate, cel mai mare maestru; (c) rolul cunoscator al "simtirii", in care este un predecesor al Sfantului Simeon Noul Teolog; (d) descrierea insistenta a starii de liniste, strans legata cu cea a rugaciunii neincetate si a dragostei. (...) 

Nu cred ca a spus cineva cuvinte mai adanci si mai frumoase despre liniste si dragoste ca Sfantul Isaac Sirul. (...) 

Aproape toata opera sa este un poem spiritual de negraita frumusete. Sfantul Isaac ne convinge ca spiritualitatea nu se poate exprima decat in poezie. Poezia e singurul mijloc de a exprima adevarul planului spiritual al existentei. Poezia si adevarul merg impreuna in acest plan." (Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae)

Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii (5) sau Culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi.

Volumul 5: Sfantul Petru Damaschi, Sfantul Simeon Metafrastul.

traducere, introducere si note de Dumitru Staniloae

Fiecare dintre noi ne dorim fericirea È™i nu este om care să nu se străduiască să ajungă la ea într-un fel sau altul. Dar, ce se ascunde în gândurile È™i doririle noastre privitoare la fericire? Oare zâmbet? Oare frumuseţe? Oare bucurie? Oare dragoste? Oare surâs? Oare bunătate? Oare mângâiere? Oare bună-stare? Sau poate că e o împletire din toate acestea? OriÈ™icum, un lucru este adeverit: cu cât simţim că fericirea este mai departe de noi, cu atât mai mult tânjim după ea.
Ne dorim ca prin această carte să aducem în sufletele cititorilor mari sau mici un strop de lumină din care să strălucească bucuria, zâmbetul, frumuseţea È™i dragostea cea nemincinoasă. De aceea, nădăjduim ca, prin istorisirile cuprinse aici, să se deschidă niÈ™te portiţe spre taina adâncă È™i luminoasă a fericirii. Rămâne ca fiecare dintre noi să ne îndreptăm către această taină, aducând închinare Celui Care ne-a zidit pentru fericirea Sa cea veÈ™nică. 
Temelia acestei cărţi este uimirea pricinuită de delicateţea prin care Dumnezeu lucrează cu sufletul omului. Gândul nostru de început a fost ca, prin povestirile de faţă, să se mijlocească o apropiere de cugetul Sfinţilor care È™i-au tăinuit viaţa cu Hristos întru Dumnezeu (Coloseni 3, 3). În acest chip vieţuind, ei s-au rugat să rămână neÈ™tiuţi oamenilor È™i, prin aceasta, s-au împărtăÈ™it din adâncurile dragostei È™i smereniei Domnului. 
Îl rugăm pe fratele cititor să ierte È™i să îngăduie toată neputinţa noastră, ca dimpreună să ne adâncim gândul inimii întru cuvântul dumnezeiesc al Mântuitorului nostru, Care a grăit: „Tatăl Meu până acum lucrează; È™i Eu lucrez” (Ioan 5, 17).
Se cuvine să spunem că aceste povestiri se adresează celor care au trecut deja de vârsta de zece ani. Și pentru ca apropierea de filele cărţii să sporească atât bucuria copiilor, cât È™i pe cea a părinţilor, ori bunicilor, istorioarele au fost însoţite de ilustraţii.
AÈ™adar, acum nu ne rămâne decât să îi rugăm pe cititorii mici sau mari să primească aceste istorisiri cu bunăvoinţă, asemenea unei invitaţii de a descoperi sau a redescoperi Ce este fericirea? (L. S. Desartovici)