Lucrările morÈ›ii sunt acestea: Ia de la om tot ce are el în lumea aceasta: bogaÈ›ia, cinstea, slava, frumuseÈ›ea, desfătarea tuturor bunătăÈ›ilor, deoarece când omul moare le lasă pe toate: "Nu se va pogorâ cu el slava lui" (Psalmul 48, 19-8). Desparte pe unul de altul, pe părinÈ›i de fii, pe stăpâni de slugi, È™i toată iubirea omenească È™i toată nădejdea celor vremelnice o curmă È™i o pierde. Deschide omului uÈ™a veÈ™niciei È™i o începe pe ea, oricum ar fi, bună sau rea. Dreptilor le deschide uÈ™a veÈ™niciei celei fericite, care este împaraÈ›ia cerească, iar păcătoÈ™ilor, celor ce mor fără pocăinÈ›ă, le deschide uÈ™a veÈ™niciei celei dureroase, care este în iad. Pentru că, în ce fel îi este aici această viaÈ›ă, în acelaÈ™i fel îi va fi lui acolo È™i răsplătirea. 

Cuprins:

Precuvantare la Mica Pravilioara
Insemnatatea pe scurt a celor sapte laude
Rugaciunile diminetii
Rugaciunile de seara
Miezonoptica pentru toate zilele
Miezonoptica pentru Sambete
Miezonoptica pentru Duminici
Utrenia
Ceasul intai
Ceasul al treilea
Ceasul al saselea
Obednita
Ceasul al noualea
Vecernia
Pavecernita
Ceasurile Pastilor
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre ingerul pazitor al vietii omului
Paraclisul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Al doilea paraclis al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Pomelnic
Sinaxar peste tot anul
Invatatura pe scurt

Sfântul Sava cel Nou a crescut şi s-a desăvârşit ca monah încă din tinereÈ›e în cele mai venerate locuri ale Ortodoxiei: Ţara Sfântă şi Sfântul Munte. A fost prieten apropiat al Sfântului Nectarie din Eghina, în a cărui mănăstire de maici a slujit ca preot şi a predat cântarea psaltică şi meşteşugul iconarilor – pe care îl deprinsese în Athos, la Sfânta Ana –, iar cea dintâi icoană a Sfântului Nectarie de către el a fost zugrăvită, de-a lungul a 40 de zile de zăvorâre. Mare isihast şi „om al blândeţii”, la fel ca Moise şi David, smerit şi milostiv, de o iscusinţă negrăită ca părinte duhovnicesc şi îndrumător, toată asprimea şi-o îndrepta doar împotriva păcatului, urând mai ales hulirea şi osândirea aproapelui. 

Prăznuit pe 7 aprilie, ziua adormirii şi a aflării cinstitelor sale moaşte, Sfântul Sava îi primeşte cu dragoste pe toţi cei care îi cer ajutorul cu credinţă, precum arată numeroasele minuni săvârşite până în ziua de azi cu rugăciunile lui. 

Cuprins

SfinÈ›enia - Împlinirea umanului
Luna septembrie
Luna octombrie
Luna noiembrie
Luna decembrie
Luna ianuarie
Luna februarie
Luna martie
Luna aprilie
Luna mai
Luna iunie
Luna iulie
Luna august
Sinaxarele din Triod
Sinaxarele din Penticostar

„Nimeni nu poate sluji la doi Domni – zice Mântuitorul – că sau pe unul va urî şi pe altul va iubi, sau de unul se va ţine şi de altul nu va griji. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona”4.
Între multele obiceiuri rămase de la păgânii idolatri ai trecutului, conservate tacit şi cu îndărătnicie infernală de majoritatea creştinilor necopţi la minte, inconştienţi, este şi împopoţonarea cu felurite: mode, lux şi podoabe idoleşti. De te duci la o serbare, la o nuntă, la o petrecere; la cârciumă, joc, bal, serată şi alte petreceri lumeşti, vezi majoritatea lumii acesteia, purtătoare de nume creştinesc, despuiată de smerenie şi modestie, de întreaga înţelepciune şi de buna cuviinţă creştinească, şi împodobită cu felurite fleacuri şi deşertăciuni infernale, cu care îşi împopoţonau păgânii idolii lor şi pe ei. Feluritele deşertăciuni idoleşti: cercei, brăţări, mărgele, coliere, hurmuz, panglici, funde, salbe, zălişoare şi alte fleacuri se văd agăţate pe corpul lor. Aceste deşertăciuni arată că lumea care le poartă e înclinată mai mult la păgânism decât la creştinism, că vieţuieşte mai mult păgâneşte decât creştineşte. Numele creştinesc pentru lumea aceasta, lipsită de vieţuirea creştinească şi pasionată după deşertăciunile idoleşti, credinţe superstiţioase, etc, e asemenea unei case pustii, a unei prăvălii cu firmă frumoasă afară; iar înăuntru plină de gunoaie, murdării, şoareci şi felurite jivine uricioase, asemenea nucilor seci, alunelor viermănoase, poamelor putrede, etc.

Sunt unii care acuza indreptarele de spovedanie in general, si pe cel al parintelui Nicodim Mandita in particular, ca mai mult ar face rau decat bine.  Unii spun de pilda ca acei crestini care se spovedesc folosind indrumarul se concentreaza pe pacatele mici si de aceea le pierd din vedere pe cele mari.

La prima vedere, argumentul unor astfel de critici pare foarte logic si rational.  Insa tocmai aici sta pericolul, mai cu precadere in randul nostru celor ce avem pretentii ca suntem mai scoliti, ca avem diplome si ii privim cam de sus pe oamenii mai simpli.  Din pacate, multi dintre noi ne limitam doar la ratiune, si uitam ca harul lui Dumnezeu nu lucreaza in omul care se calauzeste numai dupa ratiunea cu care e inzestrata firea noastra cazuta.

Asa cum ne-am format in sanul mamelor noastre, intregi ori infirmi, asa am si venit in lumea aceasta. Asijderea precum ne-am format aici in lumea asta trecatoare, pentru iad ori pentru rai, asa vom fi in vesnicie in viata de dincolo de mormant: in iad ori in Rai.

Cartea aceasta este un minunat dascal, care edifica pe cititorii atenti, ii clarifica in mai multe nelamuriri, ii indrumeaza minunat, pentru a deveni mai buni, mai devotati binelui, stele calauzitoare pe calea vietii si a mantuirii. In lumina citirii si istorisirii acestor minuni, multi necredinciosi disperati si uratori ai binelui, imbratiseaza credinta vie, spreranta, dragostea Sfanta, cei mandri imbratiseaza smerenia, hulitorii slavoslovia, zgarcitii mila necuratii curatia, maniosii blandetea, zavistnicii bunatatea, lenevosii harnicia, lacomii cumpatarea, sufletul intristat isi afla imediat felurite pilde de mangaiere si incurajare sufleteasca.

Porunca dragostei de Dumnezeu este sapata cu litere nesterse in marea carte a intregii lumi ceresti si pamantesti, in marea carte a naturii, in intelegerea, in mintea si in inima omului.  Porunca dragostei se afla scrisa pe fiecare pagina a Vechiului si a Noului Testament si in toate tainele Sfintei noastre Credinte Ortodoxe.  De la Raiul pamantesc pana sus pe Muntele Sinai, de la Sinai pana la pestera Betleemului, de la iesle pana la Cruce, de la Jertfa Divina pironita pe Crucea de desupra crestetului plesuv al Golgotei, pana la Altarele Bisericilor Crestine Ortodoxe, totul rasuna: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toate puterile tale".  Aceasta este porunca cea mai mare a tuturor vremurilor, conditiilor si starilor din lume.  Aceasta-i cea mai mare si mai folositoare porunca din toate cate ni le-a dat Dumnezeu, si care ni se cere imperios a o implini.  Porunca aceasta a iubirii a sapat-o Dumnezeu adanc in fiinta si in inima omului creat dupa Chipul si Asemanarea Sa.  Inima omului nu se poate umple decat cu Creatorul ei, de aceea, pentru a deveni fericiti, sa iubim mai presus de orice pe Dumnezeu si pe aproapele nostru ca pe noi insine.

Protos. Nicodim Mandita

Insusi Dumnezeu in porunca a VI-a a Decalogului, porunceste tuturor zicand:  Sa nu ucizi (Ies. 20,13).  Imnpotriva poruncii acesteia gresesc: cei ce omoara pe cineva trupeste, sau cu mana lor, sau prin altii, sau cu sfat, sau cu ajutorul si indemanarea lor; cei ce omoara pe cineva sufleteste, precum sunt ereticii, invatatorii cei mincinosi, care dau in lume invataturi potrivnice Ortodoxiei si toti crestinii aceia care pricinuiesc sminteala altora cu pilda vietii lor stricate si rele, cei care in vremea ciumei si a altor boli molipsitoare stiindu-se ca sunt molipsiti se amesteca cu ceilalti si ii molipsesc; cei ce se omoara singuri si in scurt: toti cei care se arunca pe sinesi in primejdii.  La acesta porunca se incadreaza si mania, zavistia si celelalte patimi care sunt pricinuitoare de ucidere.  Inca greseste si daca cineva a poftit raul aproapelui, s-a bucurat de ticalosiile lui; de l-a zavistuit si s-a mahnit de binele lui; de are vrajba cu altul si pofteste sa-i faca rasplatire; de nu a iertat pe vrajmasul sau, sau nu a cerut iertare de la el; de a izgonit pe saraci cu cuvinte ocaratoare; de a dat buruieni ca sa lepede femeia copilul; de a tinut parte celor rai; de a pus sminteala si a pricinuit vrajbe de a batut pe cineva, sau a ranit; de a mustrat pe cineva, fara dreptate, din manie si nu din dragoste; de a luat stapanire de dascal, sau de judecator, sau de doctor, sau de Preot, sau de Duhovnic, sau de Arhiereu, sau de boier, nefiind vrednic, sau a facut pe altii nevrednici de au luat; de s-au vatamat din multa mancare si betie, sau din pofte trupesti si alte necuviinte.

Protos. Nicodim Mandita