Textul acestei cărţi surprinde într-o imagine vie atât pe omul credincios în care conlucrează virtuţile teologice, cât şi pe omul necredincios, în care se zbate diabolicul cu toate neajunsurile lui.

Comportamentul şi frământările personajelor din ambele tabere fac pe cititorii acestei cărţi să se regăsească în ele şi astfel să mediteze mult mai mult la existenţa lor pe această mare scenă terestră.

Personajul principal al cărţii, care se numeşte Maria, lasă să se înţeleagă că şi-a ales „partea cea  bună, care nu se va lua de la ea”, însă, Enrieta, iubitoarea deşertăciunilor acestei lumi trecătoare pierde prin ură, minciună şi furt locul de cinste, devenind instrument al celui rău. Conştiinţa, crainic al voinţei divine, face ca în finalul cărţii să-şi arate răsplata pentru fiecare personaj în parte.

Mâniosul este un mic locuitor al Cetăţii lui EU, care porneşte în căutarea Cetăţii lui TU, având ca unică merindă sfatul împărătesei Cetăţii lui EU, să pună mereu în faţă Sinele său.

Dar în ce fel va putea ajunge în cele din urmă din Cetatea lui EU în Cetatea lui TU?

Ce oameni va întâlni în această lume atât de diferită de a lui?

Ce sens va avea această călătorie a lui pentru toţi locuitori Cetăţii lui EU dar şi pentru fiecare dintre noi?

Să călătorim împreună cu el!

E vorba de un drum pe care pot umbla cei mici şi cei mari.

Ca hartă şi indicatoare pentru această călătorie a noastră vom avea unele cuvinte ale cuviosului Paisie.

Asa cum fiecare dintre noi isi urmeaza drumul sau si se confrunta cu propriile dureri si amaraciuni, exemplele martirilor ne amintesc mai intai de toate ca micile noastre lupte nu sunt nimic in comparatie cu marile lor razboaie.  Cu ajutorul martirilor invatam cum sa facem fata si cum sa iesim biruitori in fata "calailor" nostri, fie ca acestia sunt boli sau neajunsuri, saracie, abuzuri sau ispite de tot felul.  Prin exemplul lor, ni se arata ca singura Bucurie, singura Nadejde, singurul Curaj, singura Putere, singura Pace, singurul Adevar, singura Iubire este Hristos Domnul si Mantuitorul Nostru.  El nu ne paraseste niciodata, asa cum nu Si-a parasit niciodata mucenicii.  Desi luptele mucenicilor le-a adus moartea pamanteasca, noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, recunoastem biruinta lor.  Ei au dobandit viata vesnica prin aceea ca au ramas puternici in credinta, si prin suferinta lor au intors multe suflete catre Hristos, adaugand Bisericii Sale mladite noi care continua sa dea roade de-a lungul veacurilor.

(lipsa text)

O carte pentru cititorii tineri si pentru cititorii mai putin tineri.  O carte din care cititorii mai tineri sa afle cateva franturi dintr-o perioada neagra din istoria acestui neam.  O carte din care cititorii mai putin tineri sa-si aduca aminte de cei care au avut puterea de a pune credinta mai presus decat propria viata.  Celor care s-au jertfit in numele credintei, un gand pios de aducere aminte.

Cea  dintâi  carte a mea , Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu, mi-a oferit adeseori ocazia să mă regăsesc alături de copii. Astfel am putut constata că ei au îndrăgit aşa de mult pe eroii cărţii, încât mi-au cerut şi continuarea ei. Acest gând m-a însoţit ani în şir, dar între timp  experienţe noi m-au condus la scrierea altor povestiri.

Cartea părintelui Paisie Patimi şi virtuţi, împreună cu o altă carte de Dumnezeu inspirată Scara Sfântului Ioan Sinaitul mi-au stârnit în cele din urmă dorinţa de a continua povestea Cetăţii lui Tu. Scara a fost scrisă pentru a ajuta pe monahi să câştige Raiul. Mi-am adus aminte de asemenea că părintele Paisie zicea: „Poruncile sunt aceleaşi şi pentru mireni şi pentru monahi, căci unul este şi Raiul!”. Astfel am decis să îmbin înţelepciunea şi sfaturile cuprinse în cele două cărţi, alcătuind o scară a virtuţilor pe care să urce copiii  din epoca noastră modernă.

Ţinta vieţii noastre duhovniceşti de altfel nu este numai să găsim Cetatea lui Tu, ci să ne luptăm cu toată dăruirea ca să ne biruim patimile şi toate slăbiciunile noastre, valorificându-ne darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe toţi. Numai astfel vom putea ajunge în Cetatea Cerească.

Deodată simţi că ameţeşte, că-şi iese din minţi… Un val de căldură îi năvăli în vene. Îi cuprinse inima. Cele două imagini îi jucau prin faţa ochilor. Coasta lui Iisus, care se deschidea pentru a-i mângâia pe copiii aflaţi pe moarte, şi coasta lui, omenească, neînsemnată, de lut, care dacă s-ar fi deschis i-ar fi dat viaţă unui copil aflat pe moarte.

Gândurile i s-au oprit. Nu suportau să meargă mai departe. Nu cutezau. Valuri de căldură îi străbăteau trupul. Inima îi bătea neregulat. Lacrimile i se revărsau pe faţă.

„Doamne… Doamne!”

Era Joia Mare. Dumnezeu Se răstignea. Îl lua cu el în grădina Ghetsimani. Pe el. Îl alesese să ia o parte din durerea Lui. Să-şi deschidă şi el coasta, ca să izvorască viaţă.

Nu mai suporta. Gândurile îl năpădeau iarăşi. Aceste asemănări îl înnebuneau.

„Doamne”, Îi strigă cu râvnă. „Doamne! Ia coasta mea rănită ca răsplată. «Că m-am rănit de dragostea Ta».”

Îşi aplecă trupul cu smerenie, ca şi când ar fi căutat să se facă una cu pământul.

„Doamne, primeşte puţina şi mica mea jertfă, mica mea răstignire. Viaţă din Viaţă… Dă viaţă din viaţa mea, Doamne!”





Maria Pastourmadzis lucrează ca filolog în învăţământul gimnazial. A colaborat cu diferite reviste creştine ortodoxe, unde i-au fost publicate multe articole. A scris piese de teatru pentru copii şi adolescenţi, precum şi scenariul filmelor pentru tineret Istoria se rescrie (2014 şi Îngerul mut (2014) pentru manifestări şcolare şi de altă natură. În anul 2011 a devenit larg cunoscută prin romanul ei foarte bine vândut Sfântul, care a fost transpus pe micile ecrane de canalul de televiziune 4E. În anul 2013 a urmat nuvela Cu rugăciunile ei, iar în anul 2014 romanul Dacă nu veneai Tu, care a intrat şi în lista scurtă a premiilor Public. A scris de asemenea best-seller-ul Iubeşte-mă, despre „Sfântul leproşilor” din Spinalonga. De curând a publicat cartea Artistul lui Dumnezeu, din seria pentru copii cu tema generală „Virtuţile”.

—Ascultati! Ascultati! Regele Vladimir declara concurs de sculptura in Piata Florilor.

In oraşul Luminii artistii sunt persoane importante.  Iar cel care va castiga acest concurs va avea o stea de aur in Coltul Artistilor, cu numele lui gravat in colturi.  Insa pe artistul castigator, pe marele sculptor, care va impodobi orasul sau cu capodopere, nu-l va afla nimeni.  Un oras intreg il va cauta, pana cand il va descoperi Artistul Vesnic, care ne cunoaste pe noi toti.

O povestire despre frumusetea smereniei, care ne aminteste ca tot ceea ce noi ascundem in simplitate, cantareste o vesnicie…

PrinÈ›esa Simplitate  era cea mai frumoasă regină a pământului, nu pentru podoabele ei scumpe şi pentru frumuseţea trupească, ci pentru ceea ce ascundea în suflet.Povestea ei ne învaţă că adevărata frumuseţe este cea care există în noi.Cea care ştie să iubească şi se inspiră de la Unul, Cel veşnic Frumos, Care şi-a pătat frumuseţea cu Sânge pentru iubirea de oameni…

„Hai să încingem hora!” strigă apoi. „O horă voinicească, aşa cum facem atunci când trimitem la cer vitejii care au fost ucişi, eroii!” „Astăzi fiul meu a eliberat Agrafa.Trăiască patria noastră!Când am luat armele în mâini am strigat: «Pentru sfânta credinţă a lui Hristos şi pentru eliberarea patriei le vom da pe toate. Pe toate!».„Pe toate, căpitane!” au zis cu glasuri tunătoare. „Libertate sau moarte!”„Credinţa şi patria voastră…Pe acestea două să nu le trădaţi niciodată.Iubiţi-le, cum le-am iubit şi noi.Cinstiţi-le, cum le-am cinstit şi noi.Păziţi-le, cum le-am păzit şi noi.Ca să puteţi mereu sărbători.Frumoşi. Adevăraţi. Liberi.Ca şi noi…”. O povestire despre jertfă şi eroism.

Parintele Hrisant Katsoulogiannakis a fost ultimul preot din Insula Spinalonga. S-a nascut in anul 1893 si a fost tuns in monahism in 1911, la Manastirea Toplu din Sitia. Mai târziu a mers la Manastirea Faneromeni din Ierapetra. De acolo a plecat voluntar la Spinalonga in anul 1947, unde a slujit pana la inchiderea azilului de leprosi, in anul 1957. Dupa aceea a ramas in Spinalonga singur vreme de cinci ani, pentru a ingriji mormintele leprosilor si pentru a le savarsi Trisaghionul. S-a intors la Manastirea Toplu din motive de sanatate. A adormit intru Domnul in anul 1972. I s-a dus, pe drept, faima de sfant.

Epameinondas Remoundakis, numit si „arhanghelul din Spinalonga”, este al doilea personaj real al cartii.

Prin intermediul romanului, Maria Pastourmadzis reinvie patimile si suferintele interminabile ale locuitorilor Insulei Spinalonga si zugraveste singura putere care invinge durerea omeneasca: Iubirea care urca pana pe Cruce.