A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Despre copii si parinti in vremurile pe care le traim.  Dar cum traim?..  Parintii alearga.  Se zbat.  Se lupta – unii pentru a supravieţui, altii pentru a acumula – intr-o lume al carei ritm ametitor le lasa prea putin timp pentru familie, pentru cei dragi... pentru copii.  Pentru a fi alaturi de ei.  Pentru a le impartasi bucuriile si problemele.  Pentru a le impartasi experienta, valorile si crezul lor de viata.  Copiii, la randul lor, se afla de multe ori prea singuri in fata unei lumi care ii ispiteste cu mirajul consumului si placerii fara raspundere, fiind inconjurati nu de intelepciunea izvorata din experienta si dintr-o perspectiva sanatoasa, ci de oboseala, blazarea si uzura sufleteasca a parintilor.

O carte izvorata din experienta de parinte, de preot, de medic psihiatru si psiholog a parintelui Vasile Thermos, care intre Atena si Harvard a altoit pe principiile nestramutate ale revelatiei crestine si experienta milenara a Bisericii Ortodoxe realizarile psihologiei si sociologiei moderne.  O carte despre sanatatea si maturitatea sufleteasca, impotriva rutinei stereotipiilor si alienarii.  O carte despre sinceritate si permanenta disponibilitate pentru schimbare.  O carte despre educarea copiilor prin maturizarea parintilor.  O carte despre realismul duhovnicesc si pedagogia adevarata.

Studiu introductiv şi traducere: Pr. prof. Ioan Ică şi diac. Ioan I. Ică jr.

Din impasul tragic în care a ajuns omul contemporan nu există decât o singură ieÈ™ire, o singură „cale” poate să ducă la izbăvirea lui: Dumnezeul-om Hristos, Izbăvitorul lumii. De aceea, având ca temă centrală problema mântuirii omului prin Dumnezeul-om È™i numai prin El, cartea de faÈ›ă a Sfântului Iustin Popovici vine în epoca noastră ca o mărturie ortodoxă de maximă importanÈ›ă a adevărului Evangheliei, că Dumnezeu-Tatăl a trimis pe Fiul Său Mântuitor al lumii (I Ioan 4, 14). Toate problemele se rezumă la problema omului, iar problema omului se rezumă la problema Dumnezeului-om. Şi în prezent, ca şi ieri, dar într-un mod mai presant, omul european se găseşte „între două filozofii”, între umanismul lumii şi divino-umanismul Bisericii. Iar călăuza care îl poate face să treacă de la una la alta este Sfântul Iustin Popovici, care în toată opera sa povesteşte trecerea de la omul singur şi indiferent în paradisul tuturor adevărurilor, al tuturor bucuriilor divine şi veÈ™nice revelate de Dumnezeul-om, la Viaţa din belşug (Ioan 10, 10).

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Daca va asezati intr-o camera si spuneti: „Dumnezeu este aici, cu mine”, veti constata ca nu va trece mult si va veti intreba cum sa va umpleti timpul cu o activitate care sa va elibereze de nerabdare.  La inceput va veti simti minunat, pentru ca sunteti obositi si va fi odihnitor sa stati comod in fotoliu; linistea din incapere va va da un sentiment de pace.  Foarte adevarat – dar daca va trebui sa treceti dincolo de aceste momente firesti de relaxare si odihna si sa ramaneti in prezenta lui Dumnezeu dupa ce firea omeneasca se va fi relaxat, veti vedea ca va fi foarte greu sa nu va intrebati: „Si acum ce trebuie sa fac?  Ce sa-I spun eu lui Dumnezeu?  Cum sa ma adresez Lui?  Vad ca El tace.  O mai fi aici sau nu?  Cum sa impac eu tacerea Lui sau absenta Lui cu prezenta mea marcata de neastampar?”

Prin urmare, unul din primele lucruri pe care trebuie sa le intelegem este importanta de a sta fata in fata cu Dumnezeu fara a face nimic.  Desi aceasta nu pare o actiune deosebit de evlavioasa, daca veti ajunge la acea liniste pe care Sfintii Parinti rasariteni o numesc „isihie”, veti fi in stare sa realizati ceva in viata.

Mitropolitul Antonie de Suroj

Autoarea acestui volum ne descrie minunat si deosebit bogatia impresionanta a vietii in Hristos Domnul, care, pentru dobandirea ei, cere, neindo­iel­nic, sacrificii si eforturi.  Inaintarea pe treptele cele mai inalte ale credinţei nu se realizeaza pe cai magice si nici prin manifestari de falsa pietate, ci numai prin stradania de a ne modela comportamentul dupa cel al lui Iisus, Domnul si Mantuitorul nostru, in cele mai marunte si aparent neimportante actiuni ale noastre.

Eseurile cuprinse in acest volum se adreseaza celor care doresc sincer sa renunte la pretexte, lamentari, false justificari, deprinderi rele si obisnuinta de a‑i invinovati pe altii pentru problemele lor.  Ele nu sunt paliative, ci medicamente eficiente pentru a ne vindeca de pacate.  Sunt dusuri reci care pot alunga fierbinteala patimilor din cauza carora suferim de anxietate, depresie, infatuare sterila si avem relatii total nereusite cu oamenii pe care ni i‑am dori aproa­pe.  Sunt comori pretioase care ne pot imbogati sufletul, ostoindu‑ne setea dupa apa din care, daca vom bea, nu vom mai inseta in veac.

(lipsa text)