Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Există clipe, binecuvântate sau tragice, când o persoană pe care o cunoşteam ni se revelează într‑o lumină şi cu o adâncime şi o frumuseţe nespusă, pe care înainte nici nu le‑am fi ­bănuit. 

Acest lucru se întâmplă când ni se deschid ochii, într‑o clipă de curăţie a inimii; pentru că nu numai pe Dumnezeu Însuşi Îl pot vedea cei curaţi cu inima, ci şi chipul Lui în înţelesul de lumină care străluceşte în întunericul unui suflet omenesc, al vieţii omeneşti, chip pe care îl putem vedea atunci când inima noastră găseşte odihnă, când prin ea trece lumina, când e curăţită. 

Mai sunt şi clipe când putem vedea pe cineva pe care credeam că îl cunoaştem bine, dar îl descoperim într‑o lumină nouă, printr‑o revelaţie. Se poate întâmpla atunci când cineva străluceşte de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se închina lui Dumnezeu şi de a‑L adora. Se mai poate întâmpla atunci când cineva a ajuns la o adâncime a suferinţei, la o răstignire, când suferinţa însăşi se curăţeşte şi nu mai rămâne în ea nici o urmă de ură, de neîmpăcare, de amărăciune, nici o urmă de rău; când iese la lumină, curată, suferinţa, după cum a strălucit, nevăzută pentru atâţia, suferinţa Domnului Hristos răstignit pe cruce. 

Mitropolitul Antonie 

Despartirea de omul iubit este una dintre situatiile cele mai grele din viata noastra. De multe ori suferinta aceasta ne condamna la singuratate, si putem suferi – asa cum arata nenumarate exemple – vreme indelun­gata. Nu este cazul sa speram ca durerea va trece singura sau ca timpul o va vindeca. Vindecarea depinde de noi.

Insanatosirea incepe prin invingerea gandurilor false. Cand omul, in urma efortului con­stient pe care l-a depus in acest sens, do­­­ban­­deste – sau redobandeste – viziunea lucida asupra lucrurilor, obiectivul urmator este cel de a trage invataminte din situatie, pentru a evita repetarea ei in viitor. Trecand de aceasta incercare, putem sa ne cunoastem mai bine pe noi insine, sa ne maturizam, sa scapam de „dependenta de dragoste” – in general, sa de­­­venim oameni mult mai bine pregatiti pentru dragoste si pentru viata de familie.

Pomul de Crăciun al autoarei Amy Le Feuvre (1861‑1929) este o poveste fermecătoare despre familie, inocența copilăriei și bucuriile Crăciunului, privite prin ochii celor trei frați – Diana, Chris și fratele lor mai mic Noel – care se adaptează vieții lor împreună, după întoarcerea mamei lor din India. 
Amplasată într‑un pitoresc sat englezesc, na­ra­­țiunea îl urmărește pe Noel în călătoria sa personală pentru a descoperi adevărata esență a Crăciunului. Pe măsură ce Noel învață ce înseamnă prietenia, iertarea, bucuria de a dărui și iubirea pentru Dumnezeu, cititorii sunt în­cu­rajați să mediteze asupra importanței bu­nă­tății și compasiunii în timpul sărbătorilor, spre a renaște odată cu Noel și a deveni „adevărați copii ai Crăciunului”.

Cât de mult ne plac călătoriile, nu‑i aÈ™a? Putem să călătorim peste mări È™i È›ări, sau să ne încumetăm la o expediÈ›ie în adâncul pământului, ori să ne avântăm cu un submarin până pe fundul oceanului. Mai nou, putem să zburăm cu racheta printre stele È™i planete sau să ne învârtim cu un satelit în jurul pământului, până ameÈ›im. Sau poate vrem să călătorim cu un nanoroboÈ›el în minunata lume a celulei. Ce mai, universul ne este deschis!
Te‑ai gândit însă vreodată că putem călători înlăuntrul inimii? Și nu, nu este nicidecum o călătorie imaginară sau fan­tastică, ci una cât se poate de reală, te asigur! Inima ta este un tărâm adânc, adânc È™i foarte întins. ÎÈ›i trebuie o viaÈ›ă ca să‑l cutreieri. Aici însă nu te poÈ›i orienta decât cu alt fel de hărÈ›i È™i alt fel de busole È™i, neapărat, ai nevoie de o călăuză cu experienÈ›ă, căci altfel te poÈ›i rătăci.

Încotro ne îndreptăm? Vei afla însoÈ›indu‑i pe vechii noÈ™tri prieteni, Andrei È™i Teo, pe care îi cunoaÈ™tem din poveÈ™tile despre cum È™i‑au petrecut Crăciunul, Anul Nou È™i Boboteaza împreună cu Sfântul Vasilie cel Mare.

Tatiana Petrache

Aceasta carte cuprinde cuvantari pe care le-am tinut la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus.  Desi sunt tinute cu prilejul spovedaniei obstei, ele nu se refera direct la aceasta si nu au in vedere spovedania propriu-zisa.  Aceste cuvantari au fost alcatuite de cele mai multe ori spontan, in folosul ascultatorilor.  Multe din idei mi-au venit in timpul expunerii, asa incat s-ar putea spune ca ele sunt inspirate.  Da, intr-adevar, sunt inspirate de pregatirea mea de-a lungul vietii si de cultura pe care mi-am agonisit-o.

Cartii i-am dat titlul Cale spre bunatate pentru ca in cuvantarile pe care le-am tinut se urmareste imbunatatirea omului, in general si in special.  Fara indoiala ca exista si multe alte valori pe care le poate urmari omul, dar de masura bunatatii nu-i nici una.

Bunatatea ne face asemanatori cu Dumnezeu Cel Bun si ne apropie de El in vremelnicie si in vesnicie.  Cu bunatatea ne ducem inaintea lui Dumnezeu si ne mentinem in legatura cu El.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa fim buni, ca unii care invatam din aceasta carte sa mergem pe calea care duce la bunatate.

Arhimandrit Teofil Părăian

Traducere din limba rusa de Gheorghita Ciocioi

Toate icoanele facatoare de minuni aduc tamaduire sufleteasca si trupeasca nu de putine ori celor care se straduiesc sa împlineasca poruncile Evangheliei.

Câte chipuri ale bunatatii si câte vindecari nu s-au petrecut si la sfânta icoana a Maicii Domnului de la Poceaev, minuni despre care doar putini au auzit ori pe care putini doresc sa le faca tuturor cunoscute!

Cartea de fata propune cititorilor români, dintre care nu putini au avut, ca pelerini, prilejul sa se închine acestei vestite icoane la fata locului, informatii cuprinzatoare privitoare la obârsia si istoria ei, numeroase marturii despre minunile savârsite prin mijlocirea ei în anii din urma, precum si acatistul ei, pentru cei care doresc sa ceara în rugaciunile lor ajutorul Maicii lui Dumnezeu.