Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

„Nebunia pentru Hristos” rămâne una dintre cele mai înalte și frumoase forme de înfăptuire, întru sfințenie, a iubirii față de Dumnezeu, o depășire a tuturor modelelor de viață duhovnicească obișnuite și „căldicele”, vădind că dreptatea şi judecata lui Dumnezeu diferă foarte mult de cele ale oamenilor. 
Aceste făpturi omenești, în aparenta lor nebunie, nu fac decât să se revolte împotriva păcatului și a uneltirilor celui viclean, spre a se dărui pe deplin lui Hristos, ca preț al bunei schimbări, după care însetează sufletul uman, în străfundurile sale, creștin. 
Una dintre ele este și Iannis care, în Athena zilelor noastre, într-un cartier „civilizat”, asemenea celor pe care cu toții le cunoaștem, a reușit să preschimbe prin jertfa sa neobișnuită urâțenia vieții cotidiene, să trezească în inimile descumpănite și în conștiințele adormite sau pervertite nevoia și dorul de lumină... 
Nu doar un extraordinar bestseller, ci un mod de viețuire pe care, alături de Hristos, îl putem avea cu toții, pregustând Împărăția încă de aici.

Vietuind intr‑o societate in care personalitatea este faramitata, intr‑o societate dominata de zgomot si de imagini ce il robesc pe om ratiunii, simturilor si stimulilor din afara, putem intelege marea insemnatate a acestui mijloc de tamaduire al Bisericii Ortodoxe: isihia (linistirea) mintii.  Este calea strabatuta de toti prorocii Vechiului Testament, de apostoli, mucenici si marturisitori, de asceti si cuviosi.

Fara isihie‑lucrare niptica, omul nu poate pasi impreuna cu Hristos pe calea dobandirii slavei Sale si nu poate ajunge la trairea Tainei Crucii si a Invierii Lui, care exprima duhul intregii Traditii isihaste.  Curatirea de patimi, implinirea poruncilor lui Hristos vadesc, in fapt, pogorarea in propriul iad, adica in „valea” mortii.  Odata cu luminarea mintii incepe insa invierea cea dintai, impartasirea de Pastile Domnului.  Predarea noastra in mainile lui Hristos, Biruitorul morÈ›ii, este insasi esenta vietii isihaste.

De vreme ce teologia reprezinta descoperirea lui Dum­nezeu in inima curata a omului, tot ceea ce tine de inchipuiri, ratiune omeneasca si este rupt de calea ascezei ortodoxe, prin care se curateste oglinda inimii, este mincinos si lipsit de ipostas.  Cei care filosofeaza astfel se afla in hotarele inchinarii la idoli, nu teologhisesc despre Cel Ce este, ci despre ceva lipsit de ipostas, produs al speculatiilor si al inchipuirii lor.  Tamaduirea omului consta in tamaduirea mintii sale (nous) prin curatire, luminare si desavarsire, cu alte cuvinte, prin vederea slavei lui Dumnezeu.

Prin Dracula în CarpaÈ›i –o carte uluitoare, rămasă în manuscris până astăzi, în care autorul se întrece pe sine ca romancier–, Constantin Virgil Gheorghiu îÈ™i încununează practic opera de scriitor al exilului românesc, începută în 1949 cu Ora 25.

Un irlandez, lucrând la o teză de doctorat despre Dracula pe care urma să o susÈ›ină la Universitatea din Chicago, pleacă într‑o călătorie de documentare în CarpaÈ›i, sperând că cercetările sale vor lămuri multe dintre necunoscutele vampirologiei. În puÈ›ină vreme, tihna meleagurilor moldave îi va schimba cursul vieÈ›ii. O serie de rapoarte ale autorităÈ›ilor din zona Petrodavei, ce semnalează cazuri incredibile de învieri din morÈ›i, într‑o nebuloasă a anchetelor cu o mulÈ›ime de necunoscute, va conduce însă la relua­rea cercetărilor dintr‑o cu totul altă perspectivă…

Astepti de zile, de luni, de ani, o anume intalnire. Dar nu a venit inca. Nu s-a aratat. A intarziat mult, asa incat ochii au inceput sa sangereze de asteptare, inima ti s‑a sfasiat de nerabdare. O sa-ti spun eu, chiar daca te doare: nu va veni. Nu mai astepta. Nu pentru ca te evita, ci pentru ca nu poate veni...

Nu va veni niciodata acel sine pe care-l astepti de ani si ani, cu care ti-ai dat intalnire. Nu va veni niciodata ziua in care se va arata inauntrul tau un sine placut, impecabil, fara de pacat, fara cusur. Nu poate veni, pentru ca pur si simplu el nu exista.

Incepe calatoria chiar daca nu te simti pregatit. Chiar daca nu te simti perfect, bun si impresionant... Nu astepta ca intai sa simti pentru a darui. Nu astepta sa te simti bine si perfect pentru a trai.

Dar nu stiu calea, vei spune. Chiar daca nu o ştii, nu e nevoie. Cand pasesti, se deschid drumurile si vezi peste tot ivindu-se carari.

Tu pur si simplu nu astepta sa te simti pregatit pentru a porni. Este o capcana. Porneste, si calea te va invata. Calea este in toate...

Rugaciunile indreptate cu credinta catre cel mai indragit sfant al Ortodoxiei nu raman niciodata lipsite de roada, si oricare ar fi nevoile tale, blandul sfant din Mirele Lichiei le va acoperi cu darnicie din nesecatele comori ale harului, asa cum a facut-o pentru atati crestini, de atatea veacuri.

Nu este nici o întâmplare că basmul acesta este „fără nume”! E numit aÈ™a, tocmai pentru a-È›i oferi È›ie È™ansa de a-i da un nume. PoÈ›i chiar intra în joc, aÈ™ezând numele tău în locul prinÈ›ului sau al prinÈ›esei, al regelui sau al reginei, al vrednicului ofiÈ›er sau – Doamne, fereÈ™te! –  al vistiernicului trădător etc. PoÈ›i aÈ™eza foarte bine până È™i numele È›ării noastre în locul „Regatului fără noroc” pentru a constata că povestea scrisă la început de secol XX descrie cu fidelitate lumea prezentă. Și vei afla cum o È›ară decăzută È™i ruinată, devenită un circ grotesc, fără legi È™i fără omenie, poate re­deveni o patrie înfloritoare. Un haos al corupÈ›iei È™i al micimii de suflet se poate preschimba într-o împărăÈ›ie bine rânduită. Dar în ce chip? Este de ajuns ca un singur om să înceapă să ia hotărâri înÈ›elepte È™i să vrea să lupte pentru binele ei, apoi toată lumea din jur se contaminează de entuziasmul Binelui.
Și dacă È™i împărăÈ›ia ta se află sub stăpânirea haosului, poÈ›i alege să fii PrinÈ›ul ei salvator. Schimbarea depinde de rolul pe care vrei să È›i-l asumi! În lumea ta, în casa ta, în mai mica sau mai marea ta împărăÈ›ie, cine vrei să fii, de fapt? Vrei să fii cel care salvează o lume, dându-i un nume È™i un viitor? Sau te vezi mai degrabă regele nepăsător, iresponsabil È™i naiv? EÈ™ti cumva judecătorul cel nedrept È™i lacom, sau preferi să fii ofiÈ›erul care îÈ™i dă viaÈ›a pentru patrie? EÈ™ti tânăra înÈ›eleaptă È™i harnică, ce È™tie să aline suferinÈ›a È™i să dea sfaturi bune în clipe de deznădejde È™i impas, sau te complaci în a fi una dintre prinÈ›esele sclifosite, certăreÈ›e È™i leneÈ™e? 
Ce rol È™i ce menire vrei să ai în împărăÈ›ia ta? Fiecare, în rolul în care se regăseÈ™te, acolo să îÈ™i înscrie numele, pentru că acest basm este despre noi È™i lumea noastră! (Tatiana Petrache)