Athosul si duhovnicii pe care i-am cunoscut

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-136-907-5
Status: in stoc

Athosul si duhovnicii pe care i-am cunoscut

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Sophia
Numar de pagini: 248

Cartea de faţă cuprinde însemnările autorului în cursul mai multor perioade petrecute în Athos, măreţul locaş al spiritualităţii ortodoxe, în care douăzeci de mari mănăstiri şi sute de sihăstrii păstrează cu credincioşie în zilele noastre tradiţii cu o vechime mai mult decât milenară.
Autorul îl face pe cititor părtaş la convorbirile sale cu minunaţii duhovnici athoniţi ai acestei epoci, vieţuitori ca pustnici sau în micile obşti din sihăstrii – Sfântul Paisie, Sfântul Efrem de la Katunakia, tovarăş de nevoinţă şi ucenic al marelui Iosif Isihastul, părintele Dionisie Ignat de la Colciu; de asemenea, la întâlnirile sale cu marii egumeni care au restaurat viaţa monahală de obÈ™te în multe dintre marile mănăstiri – părintele Efrem de la Filoteu, părintele Emilianos de la Simonos Petras, părintele Gheorghe de la Grigoriu, părintele Vasile de la Stavroni­chita şi părintele Petroniu Tănase. Sunt înfăţişate alesele însuşiri şi virtuţi ale acestor monahi – ei fiind mărturii vii ale spiritualităţii ortodoxe din secolul al XX‑lea, şi învăţăturile pe care autorul le‑a pri­mit de la ei ca răspuns la întrebările sale, mai cu seamă referitor la Rugăciunea lui Iisus, Muntele Athos fiind o minunată şcoală pentru lucrarea acesteia. 
Datorită mărturiilor personale şi sfaturilor ziditoare ale acestora consemnate de autor, cartea de faţă, departe de a fi o simplă istorisire a călătoriei sale într‑un tărâm cum nu‑i altul pe lume, este cu adevărat o scriere duhovnicească de mult folos celui care o citeşte.

Pret: 35.00 LEI   
  Cumpara

Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:

  Trimite comentariul

(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)

Carti similare

    • Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
      Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Carti scrise de acelasi autor

    • Cartea de faţă cuprinde însemnările autorului în cursul mai multor perioade petrecute în Athos, măreţul locaş al spiritualităţii ortodoxe, în care douăzeci de mari mănăstiri şi sute de sihăstrii păstrează cu credincioşie în zilele noastre tradiţii cu o vechime mai mult decât milenară.

watch series