Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Când a facut Dumnezeu pe om – zice ava Dorotei –, a sădit în el ceva dumnezeiesc, ca un gând mai fierbinte si luminos, având însusirea unei scântei ce luminează mintea si-i arată acesteia deosebirea binelui de rău. Aceasta se numeste constiinta si ea este legea firii lui (...). Când constiinta noastră ne spune să facem ceva, si dispretuim glasul ei, si iarăsi ne spune si nu facem, ci rămânem călcând-o pe ea, o astupăm, si nu mai poate să ne vorbească limpede de sub povara asezată asupra ei. Ci, ca o lampă afumată, începe să ne arate lucrurile mai încetosat si mai întunecos; si din pricina înaintării păcatului nimeni nu-si mai poate vedea limpede fata sa, ci ca într-o apă tulburată de multe gunoaie. Asa ajungem să nu mai auzim cele ce ni le spune constiinta noastră, încât ne pare aproape că nici nu o mai avem. Dar nu e nimeni care să nu o aibă. Căci e ceva dumnezeiesc, precum am spus, si nu se pierde niciodată, ci pururea ne aduce aminte de ceea ce suntem datori.

Traducere din limba franceza de Marinela Bojin

Părintele Serghie a fost un om de o neasemănată cură­ţie, ­simţită şi lăudată de toţi marii bărbaţi du­hovniceşti care l‑au cunoscut. Pentru că era aşa de curat şi de smerit şi cu adevărat izvor nesecat de rugăciune, Domnul i‑a dăruit încă şi harul cu­noaşterii inimilor şi l‑a făcut vas ales al luminii Sale necreate. Şi toţi văzându‑l se minunau de strălucirea îngerească a feţei sale.
S‑a arătat astfel şi după trup mărturie vie a nemin­cinoasei făgăduinţe dumnezeieşti, primind încă de aici arvuna minunatei preschimbări şi a îndumnezeirii, ce-şi vor afla împlinirea în Împă­răţie. Şi în chip vădit ajunsese la capătul doririlor şi câştigase odorul pentru care au suspinat şi s‑au nevoit toţi sfinţii: sălăşluirea în inimă a Du­hului Sfânt.
Jean-Claude Larchet

Depresia si anxietatea fac în lume mai mult de două sute de milioane de victime, iar remediul propus este cel mai adesea unul chimic.  Dacă unele dintre aceste boli au fără îndoială o origine somatică, justificând un astfel de tratament, majoritatea însă, după cum se admite în mod general, ţin de probleme existenţiale, în faţa cărora psihiatria clasică rămâne cu totul neputincioasă.  Este limpede că aceste probleme trimit în mare parte la sfera spirituală, pe care Părinţii o au necontenit în vedere.  Ştiinţa lor duhovnicească şi remediile oferite de ei sunt vrednice de luat în seamă pentru că, depăşind deosebirile de context social şi de epocă, răzbat până la latura universală a existenţei umane: zbaterea dureroasă a fiecărui om de a-şi afla pacea lăuntrică, de a da un sens vieţii sale, de a-şi raporta fiinţa şi faptele la adevăratele valori.  Şi mulţi psihiatri şi psihologi admit că dispariţia acestor valori în zilele noastre contribuie la sporirea tulburărilor mintale şi mai ales a anxietăţii şi depresiei.

Cartea de faţă cuprinde însemnările autorului în cursul mai multor perioade petrecute în Athos, măreţul locaş al spiritualităţii ortodoxe, în care douăzeci de mari mănăstiri şi sute de sihăstrii păstrează cu credincioşie în zilele noastre tradiţii cu o vechime mai mult decât milenară.
Autorul îl face pe cititor părtaş la convorbirile sale cu minunaţii duhovnici athoniţi ai acestei epoci, vieţuitori ca pustnici sau în micile obşti din sihăstrii – Sfântul Paisie, Sfântul Efrem de la Katunakia, tovarăş de nevoinţă şi ucenic al marelui Iosif Isihastul, părintele Dionisie Ignat de la Colciu; de asemenea, la întâlnirile sale cu marii egumeni care au restaurat viaţa monahală de obÈ™te în multe dintre marile mănăstiri – părintele Efrem de la Filoteu, părintele Emilianos de la Simonos Petras, părintele Gheorghe de la Grigoriu, părintele Vasile de la Stavroni­chita şi părintele Petroniu Tănase. Sunt înfăţişate alesele însuşiri şi virtuţi ale acestor monahi – ei fiind mărturii vii ale spiritualităţii ortodoxe din secolul al XX‑lea, şi învăţăturile pe care autorul le‑a pri­mit de la ei ca răspuns la întrebările sale, mai cu seamă referitor la Rugăciunea lui Iisus, Muntele Athos fiind o minunată şcoală pentru lucrarea acesteia. 
Datorită mărturiilor personale şi sfaturilor ziditoare ale acestora consemnate de autor, cartea de faţă, departe de a fi o simplă istorisire a călătoriei sale într‑un tărâm cum nu‑i altul pe lume, este cu adevărat o scriere duhovnicească de mult folos celui care o citeşte.

Unul dintre scopurile principale ale acestei carti este de a arata ca nici teologia, nici antropologia, nici spiritualitatea crestina nu conduc în chip necesar la îndreptatirea si pretuirea suferintei, ci, dimpotriva, ofera multe motive ca ea sa fie de la bun început socotita drept rea. Se va vedea ca, potrivit unui cuvânt raspicat al Sfântului Isaac Sirul, „Dumnezeu nu voieste suferinta noastra” si n-a voit-o nicicând; ca Hristos n-a venit printre noi ca sa ne aduca suferinta, ci ca sa ne izbaveasca de ea; ca suferinta, cu neputinta de rapus în chip firesc în aceasta lume, poate fi biruita în chip duhovnicesc, prin vietuire crestina, cu harul lui Hristos. Cuvintele prin care Apostolul Pavel rusina moartea pot fi de acum întoarse catre suferinta, asa graind si strigând: „Suferinta, unde-ti este boldul tau? Suferinta, unde ti-e biruinta?” 
Crestinismul în mod fundamental nu este religia suferintei, ci a fericirii. Caci fericire i-a daruit Dumnezeu omului la facere si fericire i-a ha¬razit pentru vecie.

Traducere din limba franceza de Marinela Bojin 

Creştinul nu iubeşte pentru folos ori câştig; creştinul iubeşte şi atunci când în schimbul iubirii primeşte numai rele şi ponoase. Creştinul iubeşte mai înainte de a fi iubit, iubeşte şi când nu e iubit, iubeşte şi atunci când cel iubit de el îl urăşte. De aceea spun Părin]ii că iubirea de vrăjmaşi e chipul desăvârşit al iubirii, pentru că este cu adevărat mărinimoasă şi lipsită de plată.
Iubirea e dăruire pe de-a-ntregul celuilalt. Iubirea creştină e lepădare deplină de sine. E sora smereniei. Iubeşte cu adevărat pe aproapele numai acela care uită de el şi se nesocoteşte pe sine.
Cât despre noi, atât să cercetăm: dacă iubim pe Hristos şi pe oameni; de nu, să ne căim, străduindu-ne tot mai mult să iubim.

Traducere de Marinela Bojin