(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

Dumnezeu, ca sa suprime pacatul, i-a facut omului cateva daruri, pentru a-l face capabil sa lepede pacatul. Unul dintre cele mai importante dintre aceste daruri este boala. Boala este un semn care ma uneste cu Dumnezeu, dar eu, cand ma indeletnicesc cu boala mea, aceasta indeletnicire devine o uitare a adevaratului Dumnezeu. Boala ne va pandi intotdeauna, insa trebuie sa o vedem ca niste copii ai lui Dumnezeu, si nu ca niste oameni ai acestei lumi. 

Trebuie sa se sfarseasca aceasta viata lipsita de har, in care stapaneste demonul, sa treaca lumea si sa vina harul lui Dumnezeu, ca sa vina ceea ce este vesnic, nestricacios. Adica prelungirea acestei vieti este din lumea aceasta, in timp ce sfarsitul este lucrul firesc si inalta la ceea ce este suprafiresc, intrucat face sa inceteze orice stricaciune si desertaciune, ne uneste cu Insusi Dumnezeu si ne introduce in camara Mirelui ceresc, unde nu exista nici durere, nici intristare, nici suspin. De aceea, cel mai bun lucru pe care il avem de facut este, mai intai, sa iubim acea ultima clipa a vietii noastre, pentru ca va fi clipa in care vom intalni lucrul dupa care am tanjit intreaga noastra viata, adica iubirea.

Arhimandrit Emilianos Simonopetritul 

Cartea profesorului Sebastian Brock, Universul Părinţilor sirieni, oferă cititorului român cele mai importante repere la zi pentru orientarea sa în teologia siriacă. De-a lungul cărţii, autorul tratează profund, limpede şi meticulos cele mai importante şi mai reprezentative teme ale gândirii Părinţilor sirieni. Grăitoare sunt chiar şi titlurile câtorva capitole din cuprins: „Introducere în siriacistică”, „Introducere în spiritualitatea siriacă”, „Hristologia Bisericii Răsăritului”, „Rugăciunea lui Iisus în tradiţia siriacă” şi altele. Parcurgerea cărţii va oferi cititorului bucuria întâlnirii cu o viziune integratoare şi unificatoare asupra unei lumi mirabile, dar încă puţin cunoscute, aşa cum este cea a creştinismului de limbă siriacă, viziune care este rodul şi sinteza cercetărilor de o viaţă ale profesorului Sebastian Brock.Ierom. Agapie CorbuSebastian Brock (n. 1938), considerat decanul la nivel mondial al studiilor siriace, este profesor emerit la Institutul Oriental din Oxford, unde a predat între anii 1974-2003. Este autorul a peste 30 de cărţi şi 400 de articole publicate, inclusiv ediţii de text şi traduceri. Cheia de boltă a operei sale a reprezentat-o descoperirea providenţială a Părţii a II-a din scrierile Sfântului Isaac Sirul în Biblioteca Bodleiană din Oxford, manuscris pe care l-a tradus şi publicat în ediţie critică.În nenumă­rate feluri, autorii sirieni relevă complementaritatea dintre rolurile Mariei şi ale Euharistiei în cursul istoriei mântuirii. Maria este punctul esenţial de întâlnire între Dumnezeu şi om în procesul Întrupării, pogorârea lui Dumnezeu în om, la fel după cum Euharistia este punctul de întâlnire dintre om şi Dumnezeu, în procesul de sfinţire sau (aşa cum găsim expri­mat în tradiţia orientală şi în cea greceasă deopotrivă) de îndumnezeire a omului, de înălţare a omului către Dumnezeu. În acelaşi timp, Sfintele Taine (Botezul mai cu seamă) „nasc“ neîncetat creştini, la fel după cum Maria Îl naşte pe Hristos. În Sfintele Taine lucrarea Duhului Sfânt este sigură; ce rămâne ca o necesitate este consimţirea, conlucrarea fiecărei persoane umane în parte, corespunzând consimţământului Mariei de la Bunavestire. Dacă această conlucrare este oferită, atunci şi creştinul va „zămisli“, iar Hristos va străluci mai departe din inima aceluia, la fel după cum şi Maria a zămislit, iar Hristos a strălucit.

De la începutul capetelor sale, Sfântul Grigorie ne pune, fără niciun ocoliÈ™, pe calea rugăciunii. Multe capete arată foarte simplu È™i limpede în ce fel lucrarea rugăciunii ne face capabili să purtăm toată Dumnezeirea È™i să fim inundaÈ›i de mila lui Dumnezeu. În plus, dezleagă anumite probleme sau anumite dificultăÈ›i care apar în viaÈ›a noastră. AÈ™ spune că rugăciunea, aÈ™a cum o prezintă Sfântul, este propria noastră săpătură, adică rezultatul săpării în inima noastră ca să-L găsim pe Dumnezeu. Și cu cât săpăm, cu atât mai mult Îl găsim.

Arhim. Emilianos Simonopetritul 

Sabino Chialà (n. 1968), Monah la mănăstirea Bose, teolog È™i biblist italian, siriacist È™i orientalist remarcabil, specialist în scrierile apocrife creÈ™tine (Libro delle parabole di Enoc, Paideia, 2007) È™i în literatura primelor secole ale creÈ™tinismului, s-a ocupat în mod deosebit de PărinÈ›ii pustiei È™i de spiritualitatea monastică răsăriteană (La vita spirituale nei Padri del Deserto, Trapani, 2006), È™i mai ales de Avva Isaac Sirul, din ale cărui scrieri a tradus È™i editat în limba italiană (Isacco di Ninive. Un’umile speranza, Qiqajon, 1999; Isacco di Ninive. Terza Collezione, Leuven, 2011) È™i căruia îi dedică o impresionantă monografie, tradusă de curând È™i în limba română (Isaac Sirianul – asceză singuratică È™i milă fără de sfârÈ™it, Deisis, 2012). A studiat la Universitatea din Torino È™i la Universitatea Catolică din Louvain-la-Neuve È™i este membru al Academiei Ambroziene din Milano È™i al AsociaÈ›iei SiriaciÈ™tilor din Italia „Syriaca”.

În ambianÈ›a monahismului siro-oriental, Avva Avraam de Kashkar deÈ›ine, cu siguranÈ›ă, un loc de primă importanÈ›ă. Comunitatea întemeiată de el pe muntele Izla, cunoscută ca „Marea Mănăstire de pe muntele
Izla“, Rânduielile monahale pe care le-a scris, precum È™i ucenicii lui, care au întemeiat, la rândul lor, noi mănăstiri în toată Mesopotamia È™i dincolo de ea, au avut un rol decisiv în dezvoltarea monahismului
siro-oriental. Am putea să facem o comparaÈ›ie între acest părinte din secolul al VI-lea È™i o altă personalitate monahală mai bine cunoscută nouă, occidentalilor, care, fiind aproape contemporană cu Avraam de
Kashkar, ne aminteÈ™te în multe feluri de activitatea acestuia: este vorba de Benedict de Nursia (cca. 480-547), care este È™i el, într-un anume fel, un reformator al monahismului È™i, mai ales datorită bine cunoscutei sale
Rânduieli monahale, un inspirator al generaÈ›iilor care vor urma.

Plecând, aÈ™adar, de la figura întemeietorului, Avraam de Kashkar, vom căuta să urmărim etapele dezvoltării interioare a Marii Mănăstiri de pe muntele Izla È™i influenÈ›ele acesteia asupra lumii din afară, încercând deopotrivă să plasăm experienÈ›a vieÈ›ii monahale de aici în contextul mai larg al monahismului È™i ecleziologiei.

Ce vede, ce aude, ce simte mintea rugătorului, care, după ce s-a despătimit prin făptuire, trece „prin uşa iubirii“ în patria contemplaţiei? Ce ispite îl întâmpină acolo? Ce repere are calea neştiută care îi stă înainte? Cine sunt acum duşmanii şi în ce fel acţionează? Cine prietenii, cine aju-tătorii? Care e strategia generală a luptei în această fază şi ce trebuie să facă şi, îndeosebi, să nu mai facă monahul ajuns până aici? Cum pot fi deose-bite contemplaţiile autentice de vedeniile înşelătoare? Ne oprim undeva, la vreuna din contemplaţii, sau înaintăm? Dacă da, până unde…? Doar cine a fost frământat de asemenea întrebări, căutând zadarnic răspunsuri limpezi şi detaliate, va putea înţelege în ce constă „comoara“ lui Iosif Hazzaya, sau, dacă vreţi, „comoara Iosif Hazzaya“. De fapt, chiar supranumele de Hazzaya (Văzătorul), pe care i l-au dat deja con-temporanii, spune despre autorul nostru că a fost, întâi de toate, un om al experienţei duhovniceşti, un cunoscător din trăire al multiplelor forme de vedere a luminii necreate dumnezeieşti, în timp ce bogata cultură care transpare din scrierile sale este instrumentul intelectual care l-a ajutat să-şi rostească trăirile pustniceşti şi contemplaţiile. În ultimă instanţă, scrierile Avvei Iosif Hazzaya sunt, trebuie s-o spunem, o mărturie tulburătoare a vederii lui Dumnezeu, aşa cum aveau să fie, în spaţiul bizantin, scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog sau cele ale Sfântului Grigorie Palama.