Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

Pline de caldura si omenie, aceste istorisiri venite din inima blanda a Rusiei lui Serafim de Sarov si a nenumaratilor mucenici vor hrani cu dragoste sufletele copiilor, vor odihni cu gingasie sufletele ostenite si impovarate ale parintilor, vor insenina fruntile brazdate de vreme ale bunicilor.

Băiatul din munÈ›i este o zguduitoare poveste inspirată din realitate, pentru adolescenÈ›i È™i nu numai, despre iubirea creÈ™tină È™i spiritul de sacrificiu, despre rolul familiei È™i bunătatea înnăs­cută a sufletului omenesc, care prin răb­da­re È™i perse­verenÈ›ă poate învinge răul, re­dân­du‑ne dreptul la speranÈ›ă.

Cu o intrigă greu de prevăzut È™i întorsături neaÈ™teptate, ce alcătuiesc hăÈ›iÈ™urile unei drame complexe, autoarea Despina Tympanidou ur­mă­­reÈ™te păÈ›ania unui suflet nevinovat care reu­È™eÈ™te să supravieÈ›uiască, regăsindu‑și graiul pier­dut în circumstanÈ›e tragice, pentru a oferi izbăvire tuturor celor ce aleg să‑i fie în preajmă, într‑o lume care tânjeÈ™te după înfăptuirea învă­È›ăturii evanghelice È™i a cuvântului dătător de viaÈ›ă al lui Hristos.

O poveste despre sensul È™i adevărata menire a familiei.

Aceasta carte cuprinde 7 istorisiri minunate pentru copii, parinti si bunici. Nadajduim ca ele sa ne fie un ajutor si o cale spre impartasirea din necuprinsa slava a dragostei lui Dumnezeu pentru firea omeneasca.

Aceasta carte cuprinde opt povestiri despre adevaratul comportament crestin si constituie un minunat dar pentru copii, reusind, prin frumusetea si sensibilitatea naratiunii, sa le modeleze si sa le lumineze sufletul.

Casa unde domneÈ™te iubirea este un roman care ne poartă în vremuri de altădată, într‑o lume ce nu ni se pare deloc străină. 
Într‑o casă dominată de ostilitate È™i nemulÈ›umire, soseÈ™te într‑o seară o orfană. ViaÈ›a de zi cu zi este aspră È™i plină de încercări, dar răbdarea fetei È™i curăÈ›ia ei sufletească pun în miÈ™care o întreagă lume, spre a ne face martori tainei ce dă naÈ™tere binelui. 
GingăÈ™ia È™i dârzenia personajului principal le oferă È™i copiilor de astăzi un model de înfruntare a oricăror greutăÈ›i È™i ne determină să ne întrebăm ce am putea deveni, cât am putea spori duhovniceÈ™te dacă È™i noi am citi în fiecare zi, asemenea acestei copile, din Sfânta Scriptură. 
Elizabeth Cheney (1859‑1953) reuÈ™eÈ™te să se ­aplece asupra perso­na­jelor sale cu dragoste È™i luciditate, îm­părtăÈ™indu‑ne din viaÈ›a lor interioară, din purtările È™i consecinÈ›ele faptelor lor, făcându‑ne sufletele să vi­breze È™i înnoindu‑ne nădejdea că toÈ›i suntem părtaÈ™i lucrării tainice de mântuire a lumii.

Viața și minunile Sfântului Martin pot aduce nespus de multă mângâiere și nădejde omului de azi, copleșit de necazuri, sărăcie, agresivitate și nesiguranță. În fiecare împrejurare a vieții lui, încă din copilărie, Sfântul, punându-și nădejdea numai în Dumnezeu, a fost blând, milostiv, ascultător și demn în același timp, uneori chiar cu prețul unor mari suferințe. Într-o iarnă geroasă, când era catehumen, L-a văzut în vis pe Hristos înconjurat de îngeri, îmbrăcat cu jumătate din propria lui haină, pe care i-o dăruise unui sărac. A răbdat pentru Domnul bătăi și umiliri de la cei de altă credință; a convertit mulțimi mari de păgâni; a înviat mai mulți morți, între care și un sinucigaș, ca să poată să se spovedească și să ceară iertare de la Dumnezeu și să primească răstimp de pocăință. Astfel, Sfântul Martin a devenit marele ocrotitor al celor care se află în mâhniri, în depresie ori au tendințe sinucigașe. A vindecat mulțimi nenumărate de bolnavi ce aveau felurite suferințe ori beteșuguri, a stat la rugăciune, nevătămat, în mijlocul unei încăperi cuprinse de flăcări, l-a păzit viu, atârnat în ștreang vreme de trei zile, pe un om care fusese spânzurat și care i se rugase stăruitor să fie izbăvit de o astfel de moarte. Blândețea Sfântului Martin i-a cucerit chiar și pe cei care veneau cu gând să-l omoare, căci nu puteau ridica mâna asupra lui, chipul său fiind de-a pururi senin și luminat de o bucurie cerească.

Nădejdile omeneşti de bunăstare pământească sunt puse acum sub semnul întrebării de către noile probleme, crize, tulburări sociale È™i economice, care ne restrâng posibilităţile lumeşti. Spectrul sărăciei şi al lipsei de perspective ne corectează forţat miopia duhovnicească, aducând în actualitate învăţătura ortodoxă de­spre viitoarea Împărăţie a lui Dumnezeu, despre Împărăţia cerurilor, care a fost dintotdeauna alfa si omega, scopul si finalitatea oricărei propovăduiri a Bisericii cu privire la rostul omului.
Bazându-se pe scrierile Sfinţilor Părinţi, arhimandritul Spiridonos Logothetis răspunde la întrebarea ce răsare de la sine în sufletul oricărui om lucid: ”Dar apoi ce va fi?”, încercând să satisfacă, pe cât se poate, legitima sete de adevăr cu privire la rosturile ultime ale lumii.
Scopul cărţii de faţă este cel de a ne aminti, pe de o parte, că adevărata şi singura noastră finalitate e intrarea în Împărăţia cerurilor, şi, pe de alta, că menirea noastră pe pământ constă în pregătirea pentru primirea acestei Împărăţii.

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului: "Împărăţia ceru­rilor şi semnele vremurilor din urmă", apărută la Editura Sophia în 2011.

Învierea izvorăşte din jertfă, jertfa izvorăşte din ascultare, iar ascultarea din iubire. Tatăl L‑a trimis în lume pe Fiul Său, Unul-Născut, ca s‑o izbăvească şi să o scoată din întunericul păcatului: „S‑a smerit pe Sine, ascultător făcându‑Se până la moarte şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea şi Dumnezeu L‑a preaînălţat şi I‑a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 8‑9). După Înviere, contemporanii lui Iisus nu‑I mai pronunţau în acest fel numele, ci‑I spuneau: Înviatul din Nazaret. Pilat a poruncit să se scrie pe o tăbliţă vina lui Iisus: „Iisus Nazarineanul, Regele iudeilor” (Ioan 19, 19). Oare, după Învierea lui Iisus, n‑a dat poruncă unui scrib să dăltuiască în piatra de deasupra mormântului: „Aici a fost pentru trei zile mormântul Înviatului din Nazaret”?! Aşa I‑a rămas în popor numele: Înviatul din Nazaret.
† IOAN al Banatului

Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învăÈ›ăturii celei adevărate È™i ­drept‑slăvitoare È™i, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­È›ân­du‑ne inimile È™i cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare È™i întărire.
A‑i desluÈ™i slovele înseamnă a te ruga Domnului È™i apoi Maicii Sale, SfinÈ›ilor È™i, nu în cele din urmă, Cuviosului din Eghina, tămăduitor È™i mijlocitor la Hristos pentru lumea întreagă.
Căci Cel Atotsfânt îÈ™i arată grija faÈ›ă de Biserica luptătoare prin SfinÈ›ii Săi, primindu‑le rugăciunea fierbinte pentru ea. Și e limpede că o asemenea legătură de unire cu ei, având drept călăuzitor pe Sfântul Nectarie, ne înflăcărează inima, înviorează simÈ›irea È™i îndeamnă spre urmarea acestor pilde de viaÈ›ă creÈ™tină.

„Nimic din viaÈ›a noastră nu e asemenea Născătoarei de Dumnezeu Maria; colindă, omule, întreaga zidire cu gândul È™i vezi dacă există ceva deopotrivă sau mai mare decât Fecioara de Dumnezeu Născătoare; cutreieră pământul în lung È™i‑n lat, caută asupra mării, scrutează văzduhul, cercetează aerul, cerurile cu cugetul, gândeÈ™te‑te la toate puterile nevăzute È™i încearcă să afli dacă e o altă minune aidoma ei în toată zidirea…”.
Sfântul Ioan Gură de Aur

În dialogul teologiei cu ştiinţele umaniste trebuie să fie clar că teologia nu‑și propune să înlocuiască ştiinţa, ci are obligaţia, pentru evitarea oricărei confuzii, de a defini abordarea teologică a științei. Pe această temelie s‑ar putea clădi un dialog de esenţă, liber de orice prejudecată şi cu consecinţe practice pozitive în slujirea omului aflat în suferinţă, pe care îl interesează nu discuțiile noastre în contradictoriu, ci o alianţă în folosul său. 
Aşadar, psihoterapia ortodoxă este mai întâi un „botez” în în­văţăturile Părinţilor, îndeosebi ale isihaştilor, sub îndrumarea pas­torală a unei persoane cunoscătoare a teologiei patristice, asociat cu participarea cucernică la practicile liturgice şi duhovniceşti ale Bisericii. Biserica, fără să ignore nevoile ac­tuale ale omului suferind, doreşte ca evoluţia lui ascendentă să nu se limiteze la extinderea sinelui spre noi zone de gândire, trăire şi maturitate, ci să constituie o deschidere a persoanei spre Binele veşnic: spre Dumnezeu. Viaţa arată că boala grea şi suferinţa pe care o implică pot să‑l mişte pe om spre maturizare şi apropiere de Dumnezeu. 
Pentru terapeutul ortodox, care nu susţine niciodată că oferă rezolvarea problemei existenţei, ci doar extinderea conştientizării şi asumării răspunderii personale, credinţa devine mobil, şi nu relaxare pasivă în ceva de natură magică, renunţare la asumarea răspunderii personale, eronat numită predare în mâna lui Dumnezeu. Prin urmare, credinţa terapeutului creştin nu este o ideologie ce trebuie apărată, ci o trăire personală care se cere cultivată. Terapeutul credincios exercită o morală pe care o slujeşte, apără au­tenticitatea persoanei pacienţilor săi, libertatea opţiunilor lor, şi nu doreşte ca, exploatându‑le poziţia vulnerabilă, să le impună opiniile sale, ci să lupte cu eternele întrebări existenţiale legate de căutarea sensului vieţii.

Iubiţilor! Ştiţi voi, simţiţi voi toată nemărginirea milei lui Dumnezeu în faptul că nouă, fiilor ţărânei, ni s‑a deschis cerul, nouă, celor întunecaţi de păcat, ni se dăruiesc prin Tainele Bisericii Ortodoxe ochi ­duhovniceşti luminaţi, cu care îi putem vedea pe ­locuitorii cerului, pe îngerii lui Dumnezeu? De acum, ni s‑a ­făgăduit, veţi vedea cerul deschizându‑se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu‑se şi coborându‑se peste Fiul Omului (Ioan 1, 51). Să ne ridicăm la această cale cerească nu prin puterile noastre, ci luând ca aripi cuvintele lui Dumnezeu, scrierile şi mărturiile părinţilor şi în­văţătorilor de Dumnezeu înţelepţiţi
ai Bisericii, să le desfăşurăm în toată lărgimea şi puterea lor, şi fără îndoială că aceste aripi vor înălÈ›a duhul nostru, care se clatină şi cade mereu,

Sus – la îngeri – să avem inimile!
Sfântul Sfinţit Mucenic Serafim,
episcopul Dmitrovului