In fiecare zi avem aceasta oportunitate, avem acces la calea sfinteniei, putem porni pe drumul spre sfintenie.

Trecem rascrucile drumurilor, alegandu-l de fiecare data pe celalalt, fara sa ne pese unde ne ducem.

Mersul nostru a pierdut calea dreapta - oricare dintre drumuri ne poate parea cel drept.  Si totusi in fiecare rascruce unul dintre drumuri este cel drept.  Nu facem altceva in fiecare zi decat sa refuzam acest drum, mai mult sau mai putin explicit, mai mult sau mai putin constient.  Refuzul sfinteniei este integral opera modernaitatii, a pseudo-modernitatii, sau poate cu o expresie mai potrivita a post-umanitatii.

Post-omul poate refuza, din vocatia sa de apartenenta la clasa sau la regnul modern sau post-modern - si nu la cel dumnezeiesc -, poate refuza - si o face - singura sa salvare: mantuirea.

Crunta ironie a facut ca Romania sa aiba, dupa 23 august 1944, o cu totul alta schimbare la fata decat visase Cioran, in cartea din 1936, impreuna cu generatia lui. Romania a avut parte de fata comunista. Iar cand aceasta parea ca o sa dispara in 1989, incat pana si scepticii Emil Cioran si Eugen Ionescu au tresarit intorcandu-si privirile catre tara, dupa atata amar de vreme, cu mare speranta, s-a dovedit ca noua schimbare la fata e tot una aberanta, dar cu mult mai parsiva decat cea veche, caci ar putea sa insemne nu schimbarea la fata, ci disparitia insasi a Romaniei.

Autorul

Omul are atata sfintenie cata rugaciune are in el. Omul nu traieste pentru sine, omul este binecuvantat sa traiasca pentru celalalt.

Cartea de fata(care valorifica texte risipite prin reviste sau din Eminesciene, 2012, altele inedite) isi propune sa faca o concesie "corectilor politici": sa arate de ce Eminescu este incorect politic.  Si asta deoarece un domn ca Patapievici s-a grabit sa puna diagnosticul, dar uitand, in izbucnirea sa in bocet, sa si-l argumenteze.  Ii venim, aici, in ajutor.

Ne cerem scuze de la parintele-scriitor Stefan Bastovoi ca am parafrazat, in oglinda, titlul unei carti a dumisale din 2010: Diavolul este corect politic.

Diavolul, da!  Insa nu si Eminescu!

O carte subţire, precum aceasta, nu poate cuprinde nici pe departe ceea ce a izbutit sa faca parintele pentru Biserica zilelor nostre.  De aceea, marturiile scrise sunt insotite de numeroase fotografii, ajungandu-se la forma unei carti ilustrate in care cuvintele si imaginile se intregesc unele pe altele, in dorinta de a face cat de cat cunoscuta aceasta pilda de lucrare crestina a calugarului si preotului lui Dumnezeu Justin Parvu.

Dacă nu treci prin suferinţă nu ştii să te rogi. Dacă nu suferi nu ştii să iubeşti, iar dacă nu ştii să iubeşti, nu vine harul lui Dumnezeu.

Chiar dacă era mai mic de statură, ca şi Ştefan cel Mare, părintele Atanasie se impunea cu prezenţa sa demnă, dar şi poetică, cu puritatea de mucenic şi vieţuirea cuvioasă pe care a petrecut-o în Mănăstirea petru Vodă, unde îşi dă obştescul sfârşit şi se odihneşte somnul de veci, lângă părintele Gheprghe Calciu, colegul său de amărăciuni şi suferinţă.
Putem spune că părintele Atanasie rămâne e icoană vie a generaţiei moderne pentru care şi-a jertfit întreaga viaţă, încălzind zidurile puşcăriilor de pe întreg cupinsul ţării: Chişinău, Vaslui, Aiud, Gherla şi Poarta Albă (lagărul de exterminare al burgheziei româneşti).
Părintele Atanasie a fost şi rămâne un ochi trezvitor al Ortodoxiei şi Neamului Românesc pentru care s-a jertfit cu neostenită râvnă şi pentru care mijloceşte acum înaintea Tronului Ceresc.

Arhim. Justin Pârvu

Tu, prietenul meu, esti unicul purtator al indumnezeirii tale in Iisus Hristos si ridici cu tine intreg neamul acesta romanesc spre culmile propriei sale invieri.

Pr. Gheorghe Calciu

Cuprins

Cinstitul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Cinstitul Paraclis al doilea al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Cinstitul Paraclis al doilea al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (din Psaltire)
Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumnezeu, cea numită Pantanassa (Împărăteasa tuturor)
Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumenzeu, cea numită Hrisoleontissa
Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumenzeu, cea numită Xenia (Străina)
Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumenzeu, cea numită PortăriÈ›a
Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumenzeu, cea numită Dulcea Sărutare (de la Mănăstirea Filotheu)
Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumenzeu, cea numită Paramythia (Mângâietoarea)
Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumenzeu, cea numită ProdromiÈ›a (Înaintemergătoarea)
Canon heretisitor către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Crunta ironie a facut ca Romania sa aiba, dupa 23 august 1944, o cu totul alta schimbare la fata decat visase Cioran, in cartea din 1936, impreuna cu generatia lui. Romania a avut parte de fata comunista. Iar cand aceasta parea ca o sa dispara in 1989, incat pana si scepticii Emil Cioran si Eugen Ionescu au tresarit intorcandu-si privirile catre tara, dupa atata amar de vreme, cu mare speranta, s-a dovedit ca noua schimbare la fata e tot una aberanta, dar cu mult mai parsiva decat cea veche, caci ar putea sa insemne nu schimbarea la fata, ci disparitia insasi a Romaniei.

Autorul

Cartea cuprinde cuvinte inedite ale Cuviosului Justin Parvu, transcrise dupa inregistrari oferite de credinciosi.