Poveştile celor 12 prinţese şi împărătese sunt:

• - Prinţesa Apolinaria
• - Împărăteasa Teodora a II-a
• - Prinţesa Drosida
• - Alexandra, Împărăteasa
• - Împărăteasa Elena
• - Cneaghina Fevronia
• - Împărăteasa Ana
• -  Împărăteasa Irina
• - Prinţesa Casdoas
• - Nana, Împărăteasa Georgiei
• - Teodora, Împărăteasa lui Iustinian
• - Împărăteasa Teofana

(include CD audio)

Sofia, fetiţa care ştie să pună lumina pe pânză de tablouri, a moştenit acest talent de la bunicul ei, iconarul. Într-un peisaj aproape sălbatic, neschimbat de secole, pe culmea Doloşmanului, la graniţa dintre Dunăre şi mare, copila află multe taine, nu doar despre tinereţea şi viaţa bunicului ei, ci şi despre ce înseamnă pictarea de icoane şi despre de negrăit frumoasa, tainica şi minunata relaţie a omului cu Dumnezeu şi cu sfinţii.

Aceasta carte am cunoscut-o in anul 1944.  Aveam, pe atunci, cincisprezece ani.  Ea mi-a fost de mare folos, mai cu seama prin tema ei.  Din ea am aflat ca un crestin trebuie sa fie mereu multumit, pentru ca Dumnezeu asa il vrea pe om, sa fie multumit.  Citind aceasta carte, am luat aminte la tema ei, am luat aminte la faptul de a fi multumit si, cu toate ca nu mi-am urmarit multumirea in mod artificial, am avut in vedere totdeauna sa ma multumesc cu ce mi-a randuit Dumnezeu.  Cartea mi-a placut mult atunci cand am citit-o pentru prima data si mi-a parut rau ca n-am regasit-o de-a lungul anilor ce au trecut, desi mereu m-am interesat de ea si am recomandat-o celor cu care am venit in legatura.

Arhimandritul Teofil Paraian

Adrian lăsase capul în jos, în momentul în care mama pornise spre bucătărie, să aducă din frigider îngheţata de căpşuni pe care o pregătise cu o zi înainte, ca desert. Ştia foarte bine că mama nu va găsi nimic, pentru că o mâncase el, el singur...

Repovestirea frumoasei legende despre existenţa unui al patrulea Mag, care n-a reuşit să ajungă, împreună cu prietenii lui, ceilalţi trei Regi cititori în stele, la peştera din Bethleem, cu daruri pentru Pruncul Mântuitor. Se va întâlni vreodată Artaban, cel de al patrulea Mag, cu Regele lumii, pe Care a pornit să-l caute? Veţi afla, din paginile cărţii, însoţind-o pe Bianca pe urmele poveştii istorisite de bunica ei…

„Ceea ce-ţi voi spune, acum, draga Maichii, am citit şi eu într-o carte veche, pe când eram în clasa a patra primară, deci mai mică decât eşti tu, acum… o poveste aşa de frumoasă, că fiecare vorbă a ei s-a întipărit în mintea mea. Ai auzit vorbindu-se, vreodată, despre cei trei Magi? Acestea sunt lucruri care s-au petrecut demult, în urmă cu mai bine de 2000 de ani, pe vremea când a hotărât Dumnezeu să trimită pe pământ, ca om, pe Fiul Său, Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.“

(CD inclus, lectură de Brânduşa Vrânceanu)

Sanda, Anca și Mihai este o carte pentru copii, dar, în același timp, și pentru părinții care doresc să-i educe în cultul valorilor morale și să le cultive simțul responsabilității. Eroii acestei cărți sunt niște copii aproape exemplari, crscuți de o bunică așa cum rar există, o veritabilă bunică de altădată, un model de înțelepciune și moralitate, care știe să le insufle nepoților, printre alte calități, și dragostea pentru muncă.

Cartea se deschide cu imaginea unei mici grădini, pe care copiii învață să o cultive , să o plivească, în care sădesc flori, legume, plante aromatice. Treptat, pe măsură ce înaintează în lectură, cititorul înțelege că această grădină este, de fapt, un simbol al sufletului. Bunica îi învață pe cei trei copii cum să-și construiască un suflet armonios, asemenea unei grădini în care totul este la locul lui, în care domnește curățenia, ordinea și frumusețea. Ei învață, prin pildele care li se oferă, să smulgă buruienile, adică să înlăture ceea ce este negativ.

„Fetiţa care nu înţelegea culorile“ ne poartă într-o lume în care, ca în toate poveştile care se respectă, animăluţele vorbesc, vânturile cântă, izvoarele poartă veşti, iar anotimpurile nu se supun legilor din lumea noastră. Pe tărâmul acela, fără îndoială fermecat, Adina, fetiţa care nu poate vedea cu ochii trupeşti, dar care vede printr-o dragoste imensă, învaţă să „înţeleagă culorile cu inima“. Cel care îi predă lecţia, silabisind-o odată cu ea, e un iepuraş argintiu şi timid, ce nu putea să lege două vorbe dinaintea străinilor, de sfială, înainte s-o întâlnească pe Adina. Între copilul de om şi copilul de iepure se naşte o mare prietenie, încă din prima clipă. Pentru Adina, iepuraşul este „mai înţelept decât un profesor de la Harvard“, iar pentru iepuraş, Adina e „cea mai frumoasă fetiţă din toate lumile de pe pământ“. Inimile lor bat, la unison, a albastru. Veniţi, să ne unim bătăile inimii cu ale lor, în pulsări colorate cu linişte! La sfârşitul cărticelei, nu vom şti dacă povestea a fost adevărată, a fost fantezie, a fost vis, sau câte puţin din toate acestea. Ori... dacă cineva reuşeşte să afle, să ne spună şi nouă, da ?

După o ceartă grozavă cu tatăl ei, o fetiţă fuge de acasă, spre stâna de pe munte a bunicului său. Întunericul din pădure şi întunericul pe care mânia l-a stârnit în inimioara ei o fac să nu mai recunoască drumul şi să se prăbuşească în prăpastie. Cine o găseşte veţi afla, din paginile cărţii.