Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Părintele Haralambos Papadopoulos are curajul și onestitatea de a vorbi în ultima sa carte, Viața fără rețete, despre căutarea de sine și a lui Dumnezeu în cuvinte ce neîndoielnic vor emoționa, mișca și trezi orice conștiință.

Nu doar confesiuni ale unui suflet ales, ci mărturisiri în intonații de rugăciune, încercări de trezire a propriei conștiințe spre a înțelege și transmite mai departe iubirea lui Dumnezeu, ce nu cunoaște opreliști, hotar, limitare... Imbolduri de sensibilitate sacră spre a ne ascuți  auzul și a da urmare chemării lui Dumnezeu...

„Dumnezeu nu e ceva ce căutăm să aflăm în mod obiectiv, precum ceasul pierdut în spatele canapelei. Este nepotolita noastră sete după un sens al vieții. Focul acesta care se aprinde în noi și nu vrea să se stingă. O absență continuă pe care dorim s‑o umplem.”

Pr. Haralambos Papadopoulos

Aş vedea viaţa ca pe un dar, nu ca pe o povară

Să vezi viaţa ca pe un dar este un dar. Fericiţi sunt oamenii care se pot bucura de călătoria vieţii. Care-L pot slăvi pe Dumnezeu într-o viaţă care nu este perfectă, dar este minunată. Perfecţiunea are nevoie de un alt timp. Aceasta trebuie să fie veşnică, atemporală, în afara limitelor şi angajărilor. Altfel devine tiranie, impunere şi o formă de fascism. Imperfecţiunea se potriveşte aici, în lumea aceasta, lume cu limitări şi angajări. Ne lipseşte mereu ceva şi asta ne face mari. Acest sentiment de insuficienţă ne îndeamnă încontinuu să căutăm, să ne fie foame şi sete de frumuseţe şi sens.
Poate că nu există păcat mai mare decât să-ţi vezi viaţa ca pe o povară de care trebuie să scapi, şi nu să o trăieşti. Este o tragedie existenţială să te întorci acasă şi, cu puţin înainte de a adormi, să te bucuri cu satisfacţie că a mai trecut o zi. Momente pe lângă care ai trecut şi nu le-ai trăit, persoane pe care le-ai privit, dar nu le-ai văzut, care, deşi ţi-au vorbit, niciodată nu le-ai auzit, locuri unde ai mers, dar n-ai călătorit.

„Cel mai mare rău care ţi se poate întâmpla este ca viaţa să-ţi treacă fără s-o fi trăit…
Omul nu este făcut să supravieţuiască, este făcut să trăiască”.
(Hronis Missios)

Cuprins

Prolog
Aş vedea viaţa ca pe dar şi nu ca pe o povară
Aş accepta ceea ce sunt
N-aş aştepta o viaţă fără probleme
Aş vedea greşelile ca parte din viaţa mea
N-aş amâna bucuria pentru mai târziu
Aş călători prin viaţă fără destinaţie
N-aş lipsi din viaţa mea
Aş trăi un vis „inutil”, nu o minciună „utilă”
Nu m-aş îngrijora pentru lucruri care nu se vor întâmpla niciodată
Aş trăi mai mult cu întrebări decât cu răspunsuri
Aş spune toate cuvintele de iubire pe care mi-a fost frică să le rostesc
N-aş combate problemele, ci m-aş îngriji de sinele meu
Ultima zi
Poem al lui Jorge Luise Borges

Astepti de zile, de luni, de ani, o anume intalnire. Dar nu a venit inca. Nu s-a aratat. A intarziat mult, asa incat ochii au inceput sa sangereze de asteptare, inima ti s‑a sfasiat de nerabdare. O sa-ti spun eu, chiar daca te doare: nu va veni. Nu mai astepta. Nu pentru ca te evita, ci pentru ca nu poate veni...

Nu va veni niciodata acel sine pe care-l astepti de ani si ani, cu care ti-ai dat intalnire. Nu va veni niciodata ziua in care se va arata inauntrul tau un sine placut, impecabil, fara de pacat, fara cusur. Nu poate veni, pentru ca pur si simplu el nu exista.

Incepe calatoria chiar daca nu te simti pregatit. Chiar daca nu te simti perfect, bun si impresionant... Nu astepta ca intai sa simti pentru a darui. Nu astepta sa te simti bine si perfect pentru a trai.

Dar nu stiu calea, vei spune. Chiar daca nu o ştii, nu e nevoie. Cand pasesti, se deschid drumurile si vezi peste tot ivindu-se carari.

Tu pur si simplu nu astepta sa te simti pregatit pentru a porni. Este o capcana. Porneste, si calea te va invata. Calea este in toate...

E foarte important să înÈ›elegem că încrederea în pronia lui Dumnezeu este neîndoielnic izbăvitoare È™i mântuitoare, dar nicicum nu ne va scăpa de ispitele È™i încercările vieÈ›ii. Însă ea ne va întări convingerea că atât cele pe care le înÈ›elegem, cât È™i cele ce scapă puterii noastre de înÈ›elegere nu sunt întâmplătoare, ci au un sens în existenÈ›a noastră.

NegreÈ™it, toate acestea vor fi însoÈ›ite de ex­­perienÈ›a prezenÈ›ei mângâietoare È™i întăritoare a Domnului, Care nu ne va lăsa niciodată singuri È™i neajutoraÈ›i.

Golgota este un loc comun tuturor oamenilor. S‑o acceptăm È™i să o folosim spre sfinÈ›irea noastră. UÈ™or? Deloc. Prin harul lui Dumnezeu însă poa­te deveni realitate, trăire de zi cu zi.

Arta vieÈ›ii creÈ™tine este cum putem trece marea învolburată fără a ne îneca, fără a ne pierde.