Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Dintre duhovnicii vestiţi ai Rusiei vremurilor din urmă, igumenul Nikon Vorobiov a rămas în conştiinţa poporului credincios ca unul dintre cei mai mari în­vă­ţători ai pocăinţei. Cuprinzătoarea colecţie a scrisorilor adresate de el fiilor şi fiicelor duhovniceşti, publicată în numeroase ediţii, constituie de ani buni una dintre cărţile de căpătâi ale creştinilor ruşi, fiind un îndrumar profund şi cald, pătruns de o adâncă smerenie, pentru toţi ortodocşii care se străduie să aplice gândirea şi învăţătura Sfinţilor Părinţi la condiţiile vieţii contemporane.
Sîntem convinşi că şi cititorilor români, care au prilejul de a parcurge pentru prima dată această minunată carte pătrunsă de duh patristic, glasul Cuviosului Nikon, care a trecut prin şcoala aspră a închisorilor comuniste şi a presiunii psihologice omniprezente în statul ateu, le va dărui iar şi iar sfatul şi sprijinul de care au nevoie în clipele de nedumerire şi încercare.

Harul ce izvoraste din gura ta, cuvioase, a umplut de apele vietii Biserica si lumii a izbucnit raniri de cucernicie, revarsind asupra noastra apa pocaintei.  Ci, imbatindu‑ne cu cuvintele tale, parinte Efrem, roaga‑te lui Hristos Dumnezeul nostru sa mintuiasca sufletele noastre!

Troparul Sfîntului Efrem Sirul

Părintele Haralambos Papadopoulos are curajul și onestitatea de a vorbi în ultima sa carte, Viața fără rețete, despre căutarea de sine și a lui Dumnezeu în cuvinte ce neîndoielnic vor emoționa, mișca și trezi orice conștiință.

Nu doar confesiuni ale unui suflet ales, ci mărturisiri în intonații de rugăciune, încercări de trezire a propriei conștiințe spre a înțelege și transmite mai departe iubirea lui Dumnezeu, ce nu cunoaște opreliști, hotar, limitare... Imbolduri de sensibilitate sacră spre a ne ascuți  auzul și a da urmare chemării lui Dumnezeu...

„Dumnezeu nu e ceva ce căutăm să aflăm în mod obiectiv, precum ceasul pierdut în spatele canapelei. Este nepotolita noastră sete după un sens al vieții. Focul acesta care se aprinde în noi și nu vrea să se stingă. O absență continuă pe care dorim s‑o umplem.”

Pr. Haralambos Papadopoulos

Unde este Dumnezeu în viaÈ›a ta?
Cum este să iubeÈ™ti?
Ne părăseÈ™te, oare, Hristos?
De ce iubirea se dăruieÈ™te?
Sunt întrebări de zi cu zi care îi preocupă pe oameni È™i care aÈ™teaptă răspunsuri, însă adesea omul contemporan nu È™tie unde să le găsească. Nu È™tie nici unde să le caute. Lupta pentru traiul zilnic nu mai lasă loc adevăratelor neliniÈ™ti duhovniceÈ™ti. „Este încă vreme să ne deschidem ochii sufletului”, însă „este lucru drăcesc să rămânem în greÈ™eală”, de aceea „bucuria înseamnă să nu deznădăjduim”. 
Mesaje pline de nădejde È™i mângâiere ne transmite prin intermediul acestei cărÈ›i arhimandritul Bartolomeu, egumenul mănăstirii athonite Esfigmenou, cu îndemnul: „Nu vă temeÈ›i! Unui creÈ™tin nu i se potriveÈ™te frica, numai iubirea. «Iubirea desăvârşită alungă frica» (I Ioan 4, 18)”. Gândurile È™i sfaturile sale sunt licăriri de nădejde pentru o societate mai liniÈ™tită È™i mai luminoasă. Să-l ascultăm...

Un dublu asasinat într‑un castel în care nimeni, s‑ar părea, nu poate pătrunde: este castelul Amazoanelor, vegheat permanent de umbra Marii Amazoane. Străbătând odi­nioară țara în lung și în lat și căutând prin­tre puii de țărani analfabeți un copil supraînzestrat, l‑a aflat și l‑a luat sub ocrotirea sa, ajutându‑l să devină in­ventator de renume. Mai apoi, acesta avea să ajungă soț al nepoatei sale, însă din acel ceas nenorocirea s‑a abătut asupra castelului...
 O atmosferă plină de poezie prin evocarea Dunării, fluviul liniștit care, alergând spre libertate, cade în capcana Mării Negre și a oamenilor de la Dunăre.
Într‑un inedit și impresionant roman, au­­torul "Orei 25", marele scriitor al exilului ro­­­­mânesc, Constantin Virgil Gheorghiu, își de­monstrează încă o dată măiestria și sen­­si­bilitatea spre a ne dezvălui pasiunea și preocuparea sa fundamentală pentru cu­­­noaș­terea profunzimii sufletelor oamenilor unei Românii ce va rămâne pururea adevărata lui dragoste...

Singura cale fără greş către mântuire este urmarea neabătută a învăţăturii Sfinţilor Pă­­rinţi, însoţită de hotărâta ferire de ori­ce învăţătură străină şi chiar de propri­ile jude­­căţi, atâta timp cât raţiunea nu este încă vindecată de boala sa şi nu devine du­hov­­­nicească din trupească şi su­­fletească. Re­cunos­când cu mintea şi cu inima acest adevăr, măr­turisiţi‑l cu gura: daţi făgăduinţă lui Dumnezeu că vă veţi călăuzi după în­vă­ţă­tura Sfinţilor Pă­rinţi, ferindu‑vă de orice în­văţătură ne­măr­tu­ri­sită de Sfântul Duh, ne­­primită de Sfânta Biserică a Răsăritului. Du­pă ce aţi măr­tu­risit adevărul lui Dumnezeu cu gura, măr­turisiţi‑l şi cu fapta: după ce aţi făcut făgăduinţa, împliniţi‑o.
Să nu vă temeţi de această făgăduinţă!

Sfântul Ignatie Briancianinov