Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Priviţi la regele soare! Încet-încet se ridică din sălaşul său şi după ce îşi face treaba se întinde din nou să se odihnească în asfinţit. Dar şi luna lui argintie, pe care sărmanul n-a apucat s-o atingă niciodată, ci doar în fugă, în umbrele serii, o mângâie, şi ea uşor-uşor se ridică din răsăritul ei… Toate încet şi fără grabă, cu blândeţe nobilă, cu mângâiere catifelată, aşa le vrea veşnicul şi încet-umblătorul Dumnezeu. Sfânta blândeţe nu este o simplă virtute, ci chintesenţa tuturor virtuţilor împreună, fiindcă aceasta este înmuiată cu totul în veşnicie. Te atinge atât de uşor şi dulce, ca adierea Raiului… Am cugetat multă vreme asupra acestui cuvânt, mi-am pus întrebări şi gândindu-mă la oamenii cu suflet odihnit, liniştit şi sfinţit pe care-i cunoşteam, am stat ca un microbiolog să scot cuvânt viu şi de folos…* * * Cuviosul şi evlaviosul părinte Dionisios Tambakis vine să ne amintească valori pe care aproape că le uitaserăm în viteza şi asprimea vieţii noastre contemporane, stăpânite de cugetul lumesc: nobleţea, discreţia, smerenia, liniştea. Să-L urmăm pe Domnul nostru, care i-a poruncit furtunii… şi au tăcut valurile mării (Psalmi 116, 29), pe drumul blândeţii şi păcii Sale!

Nu este usor pentru cineva sa contureze sfintenia Bunicului.  Chiar si eu, care vi le povestesc pe toate acestea, nu pot sa le descriu atat de bine, intrucat n-am inteles corect cele cate au vazut ochii mei de lut si au auzit urechile mele pacatoase.  Cu putina credinta pe care o am, cred ca Parintele Porfirie este un mare sfant, un ocrotitor preabland si iubit al meu si al multor altora.

Asa cum indemna de multe ori: „Sa ma strigati, si eu voi ajunge indata langa voi”, sa-l strigam din inima pe marele sfant al lui Dumnezeu, Sfantul Porfirie, fiecare dintre noi in parte, pentru noi, pentru copiii nostri, pentru cunoscutii nostri, pentru toata lumea, si sa fim incredintati ca sfantul iubirii va implini dorintele noastre cele dupa Dumnezeu.

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a ingaduit mie, pacatosului, sa-l vad si sa traiesc langa un asemenea mare sfant si sa primesc binecuvantarea lui.  Ma rog din inima mea impietrita sa ne binecuvanteze din ceruri si sa se roage pentru noi toti sa devenim buni.

Paraskevas Lambropoulos

Cât de frumoasă devină singurătatea nesfârÈ™ită când este însoÈ›ită de rugăciune! Ceasurile se duc, unul după altul, ca È™i cărÈ›ile de joc, iar tu înaintezi de mână cu iubirea către plecarea plină de răcoare. Toate s-au încheiat! EÈ™ti dator tuturor. Până È™i obiectelor. Printr-o minunată procedură, fină È™i cu acrivie, precum o È›esătură lucrată la războiul de È›esut, toÈ›i È™i toate te ajută să-È›i ridici greutatea patimilor. Și amara decojire seamănă cu o intervenÈ›ie plină de uÈ™urare a mâinilor milei. Mă ruÈ™inez È™i sunt recunoscător.Oricine se poate simÈ›i eÈ™uat, zdrobit, un nimic. Însă are dreptul – È™i chiar simte de multe ori că are È™ansa – să se adreseze lui Hristos, Preasfintei, SfinÈ›ilor È™i Îngerilor. Acest lucru îi umple de bucurie pe cei din jurul său, dar È™i pe el însuÈ™i. AÈ™adar, devine un mesager către ÎmpărăÈ›ie, trăind în acelaÈ™i timp nimicnicia, nulitatea, nereuÈ™ita, nimicul lui. Un bunicuÈ› vorbea cândva despre fertilitatea nimicului. Iar când va ajunge un mesager viu, fără să aibă nimic de zis de la sine, ci punându-le toate pe seama lui Hristos, se veseleÈ™te în slava Lui fericită. Acolo au loc toÈ›i! Atunci acesta din urmă, ca o slugă lăsată să aÈ™tepte în salon, priveÈ™te uimit È™i se bucurăÈ™i se mirăîmpreună cu ceilalÈ›i. Oricine-ai fi, este Cineva care te iubeÈ™te, există o altă mică bucurie, infimă ca un nimic, care le biruieÈ™te pe toate, chiar È™i moartea. EÈ™ecurile mele sunt cel dintâi material cu care să lucrez în mine însumi. Atunci toate îmi ies bine. L-am auzit pe cineva spunând că în această situaÈ›ie, o vrednicie care-mi va fi dată va fi experiată ca un nou eÈ™ec, adică material de lucru pentru mine însumi...

PrinÈ›esa Simplitate  era cea mai frumoasă regină a pământului, nu pentru podoabele ei scumpe şi pentru frumuseţea trupească, ci pentru ceea ce ascundea în suflet.Povestea ei ne învaţă că adevărata frumuseţe este cea care există în noi.Cea care ştie să iubească şi se inspiră de la Unul, Cel veşnic Frumos, Care şi-a pătat frumuseţea cu Sânge pentru iubirea de oameni…

Volumul de fata are in vedere aspectul negativ al procesului in discutie, adica eliberarea mintii de sub stapanirea patimilor specifice ei, avand la baza cele spuse si invatate de Parintii trezvitori, precum si de alti Sfinti Parinti ai Bisericii.

pspanClopotele pline de veselie incepeau sa bata, trimitand mesajul armonic. Bateau, bateau agale. Trezeau zidirea adormita si chemau pe cele ceresti si pe cele pamantesti sa se uneasca in sfintitul si luminosul locas al bisericii ca sa asculte si sa vada unde S-a nascut Hristos. Bateau clopotele in Lefkohori, iar sunetele alergau repede, in valuri, sa cheme si celelalte sate din imprejurimi, care si ele la randul lor binevoiau a raspunde cu aceleasi dangate de sarbatoare./span/p pspanEra mare sarbatoare in noaptea aceasta pe pamant. De aceea si cerul, vrand sa ia parte la bucuria lui, a dat tot ce a fost mai bun. Mii de stele lucitoare licareau pe bolta cu mandrie, odata o stea a fost cea /spanspancare le-a aratat calea magilor intelepti. Oare ai mai indrazni sa stai intr-o noapte ca aceasta in pat si sa nu zbori ca o pasare usoara, sa alergi precum pastorii cei simpli, sa vezi si sa te inchini dumnezeiescului prunc infasat, culcat in iesle?/span/p