Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Toate sunt gânduri Toate în viaţă sunt gânduri.Sau mai bine zis, toate de la gânduri pornesc.Tot ceea ce spunem, tot ceea ce facem, tot ceea ce simţim are la bază un gând. Un gând pe care îl prelucrăm. Un gând pe care-l cultivăm. Un gând pe care-l cugetăm.Şi ce sunt gândurile?Sunt ceva creat de noi? Sunt ceva din afara noastră?Foarte greu de determinat.De aceea, pentru a putea să abordăm această temă, trebuie să folosim figuri şi imagini.Să încercăm să le vedem amănunţit, pas cu pas. Am cunoscut oameni cărora le era ruşine să spună că se stresează.Am cunoscut oameni care încercau să ascundă cu orice preţ crizele lor de panică.Am cunoscut oameni minunaţi, care se închideau în casă şi în sinele lor întrucât le era teamă. Le era teamă de simptomele psihosomatice, dar şi de ochii curioşi ai lumii.Am cunoscut oameni care luptau cu fobiile şi cu cumpulsiile lor.Am cunoscut oameni care erau chinuiţi de gândurile lor, oameni războiţi de cugete, oameni care se luptau zi şi noapte cu însăşi mintea lor.Împreună cu aceşti oameni am lucrat. Împreună cu ei am luptat. Împreună cu ei am plâns. Împreună cu ei am râs. Iar în cele din urmă am respirat liberi.Mare lucru e libertatea…Aceşti oameni au fost pricina pentru care am scris această carte, cu speranţa să ajut cât mai multă lume. Cu speranţa să poată respira iarăşi liberi. Oameni care se luptă cu gândurile lor, dar şi cu stresul…

…Bradul se afla deja de mult pe podea. Bătrâna-doică desfăcea pachetele, scoţând din ele franzele gustoase, covrigei împletiţi, brânză, carne, ouă. Apoi a împodobit bradul cu lumănâri şi dulciuri. Copiii tot nu puteau a crede ochilor. Ei admirau „îngerul”. Şi tăceau fără a se mişca.
„Îngerul Crăciunului” a sosit, le-a adus copiilor brad, dulciuri, bucurie şi a dispărut ca o vedenie strălucitoare…
Câte minuni se petrec în noaptea de Crăciun! Serioja auzea acest lucru şi se minuna ori de câte ori mama îi citea poveşti de Crăciun. Toate începeau cu tristeţe, dar se sfârşeau astfel încât ai fi vrut să plângi de bucurie.

Voia lui Dumnezeu ... este una singura: mantuirea tuturor oamenilor. De aceea a si venit pe pamant ca Dumnezeu- om, pentru a ne arata modul de realizare al acestei voi izbavitoare, prin iubirea jertfitoare pe care ne-a invatat-o prin jertfa si cuvantul Sau. Pe temelia acestei iubiri predate de Dumnezeu se sprijina si dialogurile care fac foarte atragatoare aceasta carte. Sunt dialoguri de viata si iubire ortodoxa, care s-au purtat intre cuviosi asceti si vizitatorii lor mireni, pe care le-a redat cu atentie si exactitate cunoscutul autor si literat iubitor de Hristos, Panagiotis M. Sotirhos a carui pana a scris si Convorbiri cu ascetii. Raspunsurile parintilor asceti care apar in aceasta carte se bazeaza mereu pe invatatura cristalina a Bisericii Ortodoxe, care este farul si calauzitorul Neamului nostru Ortodox. De aceea nu este exagerat sa spunem ca aceasta carte constituie un fel de indrumator pentru crestinii care traiesc in lume.

Ingerii, acesti slujitori ai slavei lui Dumnezeu, au coborat deasupra colibei parintelui Visarion si si-au deschis pergamentele lor cu vietile sfintilor.  Calendarul arata data de 24 august.  Oamenii de pe pamant si cerul intreg sarbatoreau pe un sfant.  Il chema Dionisie si era din Zakinthos, a fost ranit si a iubit si a suferit si l-a iertat pe ucigasul fratelui sau.

Si ingerii au deschis un nou pergament si au scris: 24 august, astazi, multi ani mai tarziu, un alt sfant, diferit de Sfantul Dionisie, dar care L-a iubit pe acelasi Dumnezeu, a implinit acelasi cuvant al Evangheliei, a fost ranit in aceeasi lupta, a suferit, dar a si iubit, un alt sfant, identic cu cel dinainte, l-a iertat pe fratele sau criminalul, au scris ingerii si au infasurat pergamentul, ca sa il duca la Dumnezeu.

Există credincioşi incapabili să întemeieze o relaţie. Aceştia provoacă tristeţe.Constatăm în jurul nostru relaţii în care una din părţi sau amândouă nu au credinţă. Nu în Dumnezeu, ci în celălalt. Provoacă frustrare.De asemenea, vedem relaţii, cu sau fără credinţă, în care existenţa nu este adevărată. Omul nu există, nu în sensul tineresc umoristic („acest om este inexistent”), ci în sensul minciunii existenţiale. Se chinuie să-i copieze pe ceilalţi, fie reali, fie plăsmuiţi de închipuirea lui. Întâlnirea cu astfel de oameni conduce la deznădejde.Avem vreo modalitate de a le face pe toate trei să funcţioneze împreună armonios? Existenţa noastră psihosomatică, credinţa în Hristos şi în oameni, relaţiile noastre vitale pentru noi toţi? Putem oare să ajungem la un nivel de funcţionare în care fiecare din aceşti trei factori să nu-i micşoreze pe ceilalţi, ci să-i întărească?Vom încerca să aflăm unele răspunsuri printre rândurile acestei carți.

„Să săvârşim faptele iubirii fără încetare, văzând în ce vreme trăim în această lume. Trăim într-o perioadă care cere grabnic lucrarea virtuţii. Căci este timpul să ne ridicăm din somnul nepăsării şi trândăviei. Acum ziua celei de-a Doua Veniri a Domnului, care înseamnă izbăvirea deplină a credincioşilor, este mult mai aproape de noi credincioşii, decât atunci când am crezut în Hristos. Viaţa noastră pământească, care seamănă cu o noapte întunecată, aproape a trecut, şi ziua vieţii ce va să vină se află mai aproape de noi. (Şi chiar dacă Domnul nu va veni curând la a Doua Venire a Lui, vine însă la fiecare din noi prin moarte.) Aşadar de vreme ce se apropie de noi toţi ziua vieţii ce va să vină, să dezbrăcăm, ca pe nişte veşminte de noapte, faptele păcatului, şi să ne îmbrăcăm, ca şi cu nişte arme, în faptele luminoase ale virtuţii. După cum se comportă omul ziua, când este urmărit de privirile multora, aşa şi noi să ne comportăm cu cuvioşie şi rânduială, nu în ospeţe şi beţii necuviincioase, nici în desfrânări şi fapte de ruşine, nici în certuri şi pizme. Ci să ne îmbrăcăm, ca într-un veşmânt al sufletului nostru, în Domnul Iisus Hristos, încât să ne asemănăm cu desăvârşire cu El, şi să nu ne îngrijim de trup şi de poftele lui nelegiuite”.