Gândurile, starea lăuntrică, dorinÈ›ele ne ocârmuiesc viaÈ›a. AÈ™a cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, aÈ™a ne este È™i viaÈ›a. Dacă avem gânduri de pace, liniÈ™te, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăÈ›ie, atunci È™i întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniÈ™te, dragoste È™i bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavoleÈ™ti, atunci È™i pacea noastră lăuntrică se nimiceÈ™te.

SfinÈ›ii PărinÈ›i spun despre gânduri: „Orice gând care năruieÈ™te pacea È™i gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, È™i trebuie să le îndepărtăm È™i să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voieÈ™te ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui DumnezeieÈ™ti: vrea să fim cu toÈ›ii plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

StareÈ›ul Tadei de la Mănăstirea VitovniÈ›a

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINÈšEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putinÈ›ă de tăgadă, unul din marii scriitori bisericeÈ™ti ortodocÈ™i din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... È™i dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog È™i părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. PoÈ›i simÈ›i că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocÈ™i, È™i mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, È™i simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaÈ™.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niÈ™te excepÈ›ii notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, È™i de o calitate mai îndoielnică).

Despre educaÈ›ia copiilor s-a mai scris. Mult. Dar ceea ce Părintele Andrei Tkacev împărtăÈ™eÈ™te părinÈ›ilor prin această carte este cu mult mai mult decât o altă însumare de teorii È™i principii.
Este o carte dureroasă pentru că ne pune fără menajamente în faÈ›a multelor, adâncilor probleme cărora noi, părinÈ›ii generaÈ›iilor de astăzi nu le întrezărim soluÈ›ie.
Și este o carte vie, pentru că viu este Adevărul întru care ni i-am dori formaÈ›i pe copiii noÈ™tri, în ciuda ideologiilor È™i a influenÈ›elor nocive de tot felul, care îi asaltează încă din cea mai fragedă pruncie.
Iubim. Sfătuim. Educăm.
Dar deÈ™i iubim sincer, aflăm cu surprindere că avem adeseori tendinÈ›a să îi idolatrizăm.
Iar ei nu sunt zei! Sunt un dar. Și pentru acest dar, Dumnezeu ne va cere socoteală.
Ignorăm faptul că tot ceea ce este ascuns în noi se va manifesta în ei È™i de aceea avem mare nevoie de sfat. Pentru a înÈ›elege că a educa trup, suflet È™i minte deopotrivă este cea mai înaltă chemare a misiunii de părinte.
Viitorul apropiat este în mâinile tinerilor. La fel ca È™i viitorul Bisericii.
Să luăm aÈ™adar aminte la tot ceea ce facem pentru modelarea lor, pentru ca acest viitor să nu le fie unul sumbru.

Vom pă?i din nou, alături de Anne, pe un nou tărâm al bucuriei ?i al imagina?iei, un tărâm plin de peripe?ii ?i de întâmplări nea?teptate. Cu toate că are acum ?aisprezece ani ?i este învă?ătoare în Avonlea, tânăra Anne nu ?i-a pierdut nimic din firea ei visătoare ?i copilăroasă. Fără a-?i nesocoti îndatoririle pe care ?i le împline?te cu multă dăruire, ?inând seamă de idealuri de neclintit, Anne rămâne aceea?i copilă sensibilă, cu suflet curat ?i ginga?, fascinată de cutreierarea potecilor nebătătorite ale tărâmului închipuirilor.

„Prima mea carte despre credinÈ›a ortodoxă" este un instrument de cateheză ce pune bazele educaÈ›iei religioase în familie, în Biserică dar mai cu seamă în societate, pentru că „Aceasta este biruinÈ›a care a biruit lumea: credinÈ›a noastră." /I Ioan 5,4/Volumul de faÈ›ă poate fi folosit cu uÈ™urinÈ›ă ca material didactic pentru orele de Religie, însă prin felul în care a fost conceput, nu „È™coleÈ™te" pe cineva aÈ™a cum ne-am aÈ™tepta să o facă un manual. Mai degrabă propune o introducere în practica ascetică milenară împletită cu tradiÈ›ia È™i învăÈ›ătura Bisericii, ca elemente definitorii ale dogmaticii creÈ™tin-ortodoxe.Este, de asemenea, o călătorie iniÈ›iatică prin faptele istorice de la Facerea Lumii È™i până la Învierea lui Hristos, marcând în acelaÈ™i timp toate evenimentele Vechiului È™i Noului Testament. NaraÈ›iunea biblică este completată de întrebări È™i activităÈ›i practice menite să creeze o legătură strânsă între cunoÈ™tinÈ›ele dobândite È™i trăirea lor autentică. „Cu cât omul cunoaÈ™te mai bine credinÈ›a noastră ortodoxă străbună, cu atât mai mult o iubeÈ™te". /Sfântul Nicolae Velimirovici/Textul acestei cărÈ›i de-nceput de viaÈ›ă duhovnicească, prin simplitatea scriiturii È™i savoarea cuvântului viu, te face să simÈ›i Cuvântul, să simÈ›i respiraÈ›ia Duhului, nu în litere moarte, ci în litera înviată întru Acesta.

De unde s-a deprins inima noastră să fie iubită cu atâta tărie? E limpede că noi toÈ›i dorim să fim iubiÈ›i È™i plăcuÈ›i de toÈ›i È™i de fiecare în parte. Inima noastră nu s-a putut deprinde aici, pe pământ, nici de la părinÈ›i, căci È™i ei sunt mărginiÈ›i de timp È™i de spaÈ›iu, iar sufletul caută la cele veÈ™nice. Inima noastră s-a învăÈ›at să fie iubită È™i plăcută de la inima cea dumnezeiască È™i veÈ™nică, căci È™i noi suntem dragoste dumnezeiască, de aceea suntem chemaÈ›i să fim fiii luminii È™i fiii lui Dumnezeu, plini de dragoste dumnezeiască.
Dacă în noi se iveÈ™te plinătatea dragostei, cu adevărat de toÈ›i vrăjmaÈ™ii se va alege praful. Căci cine îndrăzneÈ™te să lupte împotriva dragostei? Nu este nicio armă care poate să lupte împotriva dragostei. De ce? Căci Dumnezeu este dragoste, iar acolo unde se iveÈ™te plinătatea dragostei dumnezeieÈ™ti, de acolo fuge orice răutate!
De aceea să vă străduiÈ›i, precum È™i singuri vedeÈ›i, când le iubim pe toate È™i nouă ne este bine, căci atunci gândurile noastre sunt paÈ™nice, pline de dragoste È™i bunătate. Să vă rugaÈ›i zi È™i noapte È™i pe copii învăÈ›aÈ›i-i să se roage Domnului cu inima, să caute cele bune, să fie plini de dragoste dumnezeiască, să simtă bucuria vieÈ›ii È™i pacea dumnezeiască.

În acest volum al îndrăgitei serii, ne lăsăm purta?i în călătoria fascinantă a trecerii de la copilărie la maturitate. O regăsim cu bucurie pe Anne cea plină de via?ă, aceea?i ?i totu?i alta. O urmărim cum se preface delicat, filă cu filă, pe măsură ce aburul roz al speran?elor ?i iluziilor de odinioară se risipe?te, lăsând loc vie?ii pur ?i simplu.

La cei 20 de ani pe care îi are acum, Anne este cerută în căsătorie. În repetate rânduri! Acest fapt o smulge din poezia tabloului pe care singură ?i-l creionase ?i o pune brusc în fa?a nevoii dureroase de a alege. Bobocii prieteniei de-o via?ă s-au transormat în florile iubirii, dar va reu?ii ea oare să le culeagă pe cele adevărate, din hă?i?ul celor în?elătoare, plăsmuite de propriile sale a?teptări ?i închipuiri?

În această călătorie către ea însă?i, Anne regose?te casa părin?ilor. Scrisorile rămase de la mama vin să umple golul dureros al copilăriei sale. Nu mai este un copil al nimănui, ci un om care ?i-a găsit rădăcinile din care se poate acum înăl?a către ceea ce trebuie să devină.

Rugăciunea lărgește hotarele omului până la A-tot-o­mul; îl face pe om simțitor la toate durerile și păcatele; îl învrednicește pe om să plângă cu ochiul tuturor celor înlăcrimați și să jelească cu întristarea tuturor celor în­tristați.

Sfântul Iustin Popovici

Nu părăsiți niciodată rugăciunea și Dumnezeu nu vă va părăsi. Prin rugăciune recunoaștem două lucruri: neputința noastră și Atotputernicia lui Dumnezeu. Prin rugăciune Îl înălțăm pe Dumnezeu la locul Lui și de asemenea, îl coborâm pe om la locul lui. Oamenii care nu știu de rugăciune, răstoarnă totul: Îl coboară pe Dumnezeu și se înalță pe sine. Unde lipsește rugăciunea, este prezentă trufia. Iar trufia este ca un burduf umflat, ce plesnește de la o singură înțepătură de ac, fiindcă se preface în deznădejde în urma unei singure împunsături a sorții.

Sfântul Nicolae Velimirovici