Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Epidemiile: pedeapsă sau pedagogie dumnezeiască? - Problema împărtăşirii euharistice - Viaţa creştină în timpul izolării - Dobândirea păcii lăuntrice prin biruirea fricii 
 
Pandemia actuală a afectat în mod profund pentru o ­lungă perioadă modurile de viaţă şi mentalităţile. A dezvăluit fragilitatea şi fisurile unui sistem mondializat privit ca stabil, a dat la iveală dificultatea medicinei şi a ştiinţelor biologice de a găsi o soluţie de apărare atât pe plan terapeutic, cât şi pe plan profilactic. Certitudinea că marile epidemii au fost definitiv biruite s‑a năruit, vechile spaime au reapărut, cu întregul lor cortegiu de fantasme, fie ele conspiraţioniste sau apocaliptice. Viaţa de familie a fost copleşită de tensiuni, relaţiile sociale au fost modificate. Viaţa spirituală a credincioşilor a fost afectată prin imposibilitatea pe perioade lungi de a merge la biserică, de a lua parte la sfintele slujbe, de a primi Sfintele Taine; credinţa multora a fost zguduită, pusă la încercare, îndeplinirea riguroasă a îndatoririlor religioase a slăbit. 
Mari întrebări teologice şi spirituale s‑au ivit. Este pandemia o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor? Sau le‑a fost ea trimisă oamenilor doar ca un avertisment ori semn din partea Sa? Care este originea ei profundă? Cum se poate trece cu bine prin perioadele de izolare, cu toate inconvenientele lor, şi în pofida măsurilor de protecţie? Este biserica un spaţiu protejat? Care sunt mijloacele spirituale pentru a face faţă maladiei şi pentru a atenua anxietatea generată de aspectul ei ameninţător? 
Această carte, care abordează toate aceste chestiuni şi dezbateri şi, pe baza unei ample documentări, aduce lămuriri care permit confruntarea într‑un mod mai sigur şi mai seren nu doar cu pandemia prezentă şi cu sechelele lăsate în suflete, ci şi cu pandemiile care, potrivit opiniei tuturor specialiştilor, nu vor înceta să se înmulţească în viitor. 

ViaÈ›a Sfintei Iuliana e mai mult decât un roman de dragoste. Și de ce n-ar fi? Doar orice viaÈ›ă este o poveste de dragoste, care urcă È™i coboară mai multe trepte, se poate deschide către marea Dragoste ce le cuprinde È™i dă sens tuturor celorlalte sau, dimpotrivă, se închide în sine, rătăcind în labirintul unui ego iubitor doar de sine, È™i devenind idol, monstrul care se devorează pe sine. Fie­care viaÈ›ă este, aÈ™adar, o poveste de dragoste, împlinită sau nu, conÈ™tientizată sau nu, cu happy-end sau nu.
Dragostea Iulianei pentru Mirele ceresc este izvorul din care se adapă toate celelalte – cu atât mai mult dra­­­gostea pentru logodnicul ei, pe care vrea să-l facă părtaÈ™ marii Dragoste, singura adevărată È™i nesupusă efe­me­rităÈ›ii. Mirele pă­mân­tesc însă, pradă unui eros nă­val­nic, nu poate primi, nici înÈ›elege dragostea iubitei sale pentru Mirele ceresc.
Atunci erosul lui năvalnic se preschimbă într-un thanatos sângeros. Dacă vreÈ›i, acest roman este un Quo vadis fără un happy-end în plan omenesc, dar cu unul veÈ™nic fericit în plan dumnezeiesc.
Tatiana Petrache

Icoana Maicii Domnului din Tolga s‑a arătat în anul 1314 în chip minunat, ca un stâlp de foc strălucind în văzduh, unui arhiereu ce călătorea de‑a lungul Volgăi. Este din vechime socotită drept unul dintre odoarele cele mai de preţ ale Rusiei pravoslavnice. Pe locul aflării sale avea să se zidească o mănăstire închinată Maicii Domnului.
De‑a lungul veacurilor, la această icoa­nă s‑au săvârÈ™it nenumărate minuni È™i tămăduiri, tradiÈ›ia amintind chiar È™i de învierea din morÈ›i a unui tânăr. Râul de har revărsat aici È™i lucrător până în zilele noastre atrage sute de mii de pelerini care sosesc în fiecare an la Tolga pentru a o cinsti pe Maica Domnului, care trimite mângâiere prin icoana sa asupra oricărui creştin ce i se închină È™i se roagă ei cu credinÈ›ă È™i nădejde.

O poveste te ajută întotdeauna să înÈ›elegi mai uÈ™or orice, chiar È™i cele mai anevoioase lucruri. Ba chiar te poate învăÈ›a cum să îi urmezi povaÈ›a È™i să‑i descoperi tâlcul, mai cu seamă când povestitorul – o bunică, un frate sau un prieten – are puÈ›in răgaz să intre È™i el în poveste. După cum vă amintiÈ›i, o astfel de bunicuÈ›ă a fost Doamna Păresimilor, care, vreme de cincizeci de zile încheiate, ne‑a tot povestit È™i încântat spre a ne purta mai lesnicios paÈ™ii în urcuÈ™ul Postului Mare către Înviere.

Iat‑o de data aceasta pe sora ei, Doamna Cincizecimii, care, pentru alte cincizeci de zile, ne va arăta cum să urcăm alături de ea alte È™apte trepte. Care sunt aceste trepte? Cele È™apte duminici de după Înviere, de la Duminica Tomei până la Cincizecime. Și unde duc treptele? Spre o destinaÈ›ie aflată la o înălÈ›ime ameÈ›itoare, dar nu cu neputinÈ›ă de atins. La propria noastră Cincizecime, la sfinÈ›enie...

Tatiana Petrache

„Nebunia pentru Hristos” rămâne una dintre cele mai înalte È™i frumoase forme de înfăptuire, întru sfinÈ›enie, a iubirii faÈ›ă de Dumnezeu, o depăÈ™ire a tuturor modelelor de viaÈ›ă duhovnicească obiÈ™nuite È™i „căldicele”, vădind că dreptatea şi judecata lui Dumnezeu diferă foarte mult de cele ale oamenilor. 
Aceste făpturi omeneÈ™ti, în aparenta lor nebunie, nu fac decât să se revolte împotriva păcatului È™i a uneltirilor celui viclean, spre a se dărui pe deplin lui Hristos, ca preÈ› al bunei schimbări, după care însetează sufletul uman, în străfundurile sale, creÈ™tin. 
Una dintre ele este È™i Iannis care, în Athena zilelor noastre, într-un cartier „civilizat”, asemenea celor pe care cu toÈ›ii le cunoaÈ™tem, a reuÈ™it să preschimbe prin jertfa sa neobiÈ™nuită urâÈ›enia vieÈ›ii cotidiene, să trezească în inimile descumpănite È™i în conÈ™tiinÈ›ele adormite sau pervertite nevoia È™i dorul de lumină... 
Nu doar un extraordinar bestseller, ci un mod de vieÈ›uire pe care, alături de Hristos, îl putem avea cu toÈ›ii, pregustând ÎmpărăÈ›ia încă de aici.

Trăind în cuvioÈ™ie È™i sfinÈ›enie, Sfântul Arsenie Capadocianul È™i‑a jertfit liniÈ™tea vieÈ›uirii monahale pentru a veni mai întâi la Fárasa, unde mai bine de 50 de ani a sfinÈ›it, învăÈ›at È™i întărit în credinÈ›ă poporul ortodox din acele locuri, ca, mai apoi, deÈ™i la vârstă înaintată (avea 80 de ani), să‑l călăuzească, asemenea unui alt Moise, pe calea pribegiei, spre tărâmurile unei alte patrii, de unde, la 24 noiembrie 1924, avea să se mute la Domnul.
La intervenÈ›ia sa minunată, nu doar Cuviosul Paisie, originar din aceleaÈ™i locuri cu Sfântul Arsenie È™i botezat chiar de el acolo, i‑a alcătuit spre sfârÈ™itul secolului trecut biografia, ci È™i cel ce a trudit la apariÈ›ia cărÈ›ii de faÈ›ă a izbutit, aproape după un secol, să descopere unul dintre manuscrisele, în dialectul farasiót, ale Sfântului Arsenie, despre care Cuviosul Paisie nu aflase decât că în vremurile pribegiei fuseseră făcute bucăÈ›i È™i împărÈ›ite celor bolnavi spre a avea parte de ocrotirea Sfântului.
Potrivit profeÈ›iei Sfântului, manuscrisul nu s‑a pierdut, ci a devenit o carte, care, după cuvântul său, „va fi citită de multă lume”, aducând „sănătate, bunăstare È™i iertare”.

* * *
„Da, copilul meu, te sfătuiesc să fii cu multă luare-aminte
la această carte, să‑i dai ascultare;
să n‑o rupi, să n‑o pierzi. S‑o citeÈ™ti numaidecât,
È™i în duminici, È™i în zile de sărbătoare.
CiteÈ™te‑o, n‑o strica, căci cel ce o va citi sau asculta
ajutorul È™i binecuvântarea mea va avea.”
Sfântul Arsenie Capadocianul