Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Scopul vieţii creştine este de a-L dobândi pe Duhul Sfânt, de a fi în comuniune constantă cu Dumnezeu, de a cunoaşte şi de a face voia lui Dum[1]nezeu. Dacă nu există nicio dorinţă în acest sens, atunci viaţa, din punct de vedere creştin, este lipsită de scop, fără sens şi pustie. Dar, pentru a dobândi Duhul Sfânt, trebuie să ne curăţim inima de patimi şi, mai ales, de mândrie – mama tuturor patimilor şi a păcatelor. Chiar şi cea mai mică umbră de mărire de sine este inacceptabilă, iar cea mai subtilă formă de iubire de sine devine un obstacol în calea sălăşlu[1]irii Duhului lui Dumnezeu în inima omului. Cel mai mic afront adus unei alte persoane este considerat un păcat împotriva iubirii, împotriva chipului lui Dumnezeu din om. Acest păcat este de[1]osebit de respingător pentru Duhul Sfânt şi Îl înde[1]părtează. Ni se cere să luptăm necontenit şi înverşu[1]nat împotriva păcatului care sălăşluieşte atât în noi, cât şi în afara noastră. Este nevoie de nevoinţă şi de cumpătare statornică, astfel încât să ne fie mai uşor să dezrădăcinăm patimile şi păcatele din inimă şi să sădim în ea seminţele virtuţilor creştine.

Doar sfinţii, ca nişte dezrobiţi de imperativele lumii şi ale eului lor, se pot descărca de samarele şi canoanele lumii. Astfel, aceşti luptători creştini liberi şi fără frică, răspândesc fireşte şi nesilit bucuria, zâmbetul şi ironia faţă de demonii cei răi, batjocoresc şi râd de lumea cea înşelătoare. După cum este de la sine înţeles ca soarele să încălzească pământul, norii să aducă ploaia, apa să potolească setea…

Ce legătură este între Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi Noul Mucenic Anghel din Argos? Între Sfânta Aglaia şi cuviosul Coprie? Între tânăra Sfântă Raisa şi Sfântul Filumen de la Izvorul lui Iacov? Oameni atât de diferiţi între ei, din ţinuturi diferite, din epoci diferite, fiecare cu felul lui de viaţă, au izbutit să se prindă în ceata Sfinţilor. L-au iubit mai presus şi mai mult de toate pe Hristos. Iubitul nostru părinte Dionisios adună amănunte din sinaxare unice şi ni le relatează spunându-ne: în spatele trăirii cuvioase, a mărturisirii sau muceniciei, la mănăstire sau în lume, în piaţa cetăţii, la magazinul sau pe ogorul lor, sfinţii ne întind cu înţelepciune mâna, ca o chemare la sfinţenie către toate colţurile lumii.

Cuprins

„Fac socotelile şi vin” ................................................11

Sfântul Arsenie şi femeile .........................................15

Sfântul Fanurie şi deznădejdea unei femei. ...........20

La sfârşitul răbdărilor chinuitoare descoperi minunăţiile lui Dumnezeu

„Mori în altă zi!” Un sfânt sâcâitor ..........................23

„Poate l-a luat somnul pe dumnezeul vostru” ......26

Desfrânatele care aprindeau poftele .......................30

şi sfinţii cei înţelepţi

Iţari moderni. Un sfânt fanatic .................................33

Sfântul şi desfrânata ..................................................35

Sfintele prigonite... fără încălţări ..............................38

Deosebirea dintre o femeie şi alta ............................40

Sinucigaşul ..................................................................42

La baia femeii romane ...............................................44

Zamvri care a devenit furios ca un taur .................46

şi taurul care a înviat

O sfântă antisistem .....................................................48

Tot ceea ce făptuieşti are răsplată ............................51

Sfântul Mil şi fraţii care s-au înjunghiat cu sabia Deasupra sunt proorocii, dedesubt cei mizerabili ....54

Floare răsărită din gunoi Din silitor siluitor, şi iarăşi silitor ............................57

... Cei ce se silesc pun mâna pe ea Proorociri între sfinţi..................................................60

Duelul de la El Kousantasi ........................................62

Degeaba te bat zece oameni, ....................................65

dacă nu te bate conştiinţa ta

Langoşile şi ridichea lui Cucuzel .............................68

Desfrânarea, băuturile şi petrecerile .......................72

Moartea i-a venit din cer. ..........................................75

Pe cine omoară Sfântul Dimitrie în icoana pe cal? Sfeşnicul salvator. .......................................77

Un sfeşnic îţi poate salva viaţa

Sfântul cel nestatornic ...............................................80

Ioan cel cuvios din Pont. ...........................................84

Un sfânt aducător de pace

...Mai bine mort ..........................................................87

„Măi Mitros, şi pe tine te-au făcut episcop?” .........89

Un socru răzbunător ..................................................92

Ligheanul de aur şi vrăjitorul care a fost tras în ţeapă

Şi îl scuipă de trei ori ...............................................101

Ouă şi furtuni ............................................................103

Piei din faţa mea! ......................................................105

Nişte maimuţe blocate .............................................109

Umor din belşug .......................................................110

Ghelasie cel râzător ..................................................121

Tristeţea morţii .........................................................123

Ne cheama sa traim pentru Dumnezeu, ne invita sa mergem pe calea desavarsirii. Suntem oameni nu pentru a deveni animale prin desfrau, ci pentru a deveni fii ai Imparatiei Cerurilor. Sa priveasca sfintele moaste ale Sfantului Alexandru toti cei care se indoiesc de inviere. Sa inteleaga ca trupul sau a devenit vas al Duhului Sfant. Sa inteleaga ca trupul fiecarui crestin trebuie sa devina vas al Duhului Sfant.

Citirea minunilor savarsite de Sfantul Alexandru, caruia Dumnezeu i S-a aratat precum oarecand Dreptului Avraam, sa fie pentru ei prilej pentru a pune inceput bun mantuirii. Iar pentru crestini sa fie prilej pentru a spori in viata de rugaciune si de nevointa. Vremurile sunt grele, dar Dumnezeu nu ne lasa. Ii trimite pe sfintii Sai sa ne ajute...

Părintele Stefanos intră în salonul spitalului. Afară aşteptau cele patru femei. Două mame şi două surori. Auzeau plânsul prin uşa închisă.— Am rănit-o pe Anastasia. Mi-am părăsit copilul. Am amăgit-o pe Ştefania, pe Emanuela. Am rănit, am rănit atât de mult! plângea Iorgos. Nu merit iubirea lor. Nici mila lui Dumnezeu. Dar îmi arunc sufletul mizerabil în abisul bunătăţii Lui.— Ai venit, fiule. Te-ai întors, spuse emoţionat bătrânul preot. Treizeci de ani te-am aşteptat. Şi m-am rugat. Ştiam că vei veni!Şi-a pus patrafirul peste el.— Linişteşte-te, fiul meu. Dumnezeu le-a luat pe toate pe crucea Lui. Acum eşti curat. Fără pată.Strălucea. Faţa i se liniştise. Lacrimi de pocăinţă îi curgeau din ochi.Singurele cuvinte care au fost schimbate în acel salon au fost „iartă-mă” şi „te iubesc”.Peste puţin s-a adâncit în letargie. Pleca spre veşnicie. În mângâierile copiilor lui, în iubirea lor şi a lui Dumnezeu.Buzele lui şoptiră un „iertaţi-mă” adânc şi îşi închise ochii. Zbură la ceruri.Era 11 mai. Aceeaşi zi în care plecase bunica Areti, îşi aminti Anastasia.* * * L-au condus în călătoria spre lumină.Plângeau, erau îndurerate. Dar era un plâns liniştitor şi dulce. Ştiau că plecase pocăit spre Învierea veşnică…Emanuela se sprijinea între Anastasia şi mama ei.— Ne vom reîntâlni, tată!Elpida dădu din mână în semn de rămas bun.— Ne vom cunoaşte în Rai, tată!Stăteau lângă crucea înfiptă în pământul proaspăt.Anastasia privi în sus. Cerul strălucea senin. I se părea că o vede iarăşi pe bunica Areti zâmbindu-i.„Iar dacă a ta cunună va scoate spini, să nu-ţi fie frică. Trăim pentru Rai. Acesta este nădejdea noastră!”Ochii i se umplură de lacrimi.Acum Iorgos lua cu el cununa ei – cununa ei de nuntă însângerată, cu câteva flori şi nenumăraţi spini care au străpuns-o – şi o înălţa în mâinile lui Dumnezeu.Şi Dumnezeu o va face cunună de sfinţenie.Elpida, copilul Raiului, îşi plecă funtea pe pieptul ei.„Am purtat cununa mea de spini, bunico. N-am refuzat-o”, şopti Anastasia, privind spre cer.Ochii i se luminară.„Pentru că trăim pentru Rai, acesta este nădejdea noastră”.

Viaţa È™i activitatea Sfântului Luca se aseamănă cu o legendă. Pe de-o parte, copilăria, adolescenţa, studiile È™i visurile sale; pe de altă parte, greutăţile, piedicile È™i încercările care, în loc să-l descurajeze, îl întăreau. Două războaie mondiale, revoltele, revoluţiile, exilurile È™i pierderea celor dragi nu au putut să-l oprească din luptă până ce nu È™i-a îndeplinit vocaţia de om, de medic È™i de episcop. O viaţă atât de legendară, dar È™i atât de adevărată ne va cuceri, de la mic la mare, È™i ne va călăuzi sufletele cu lumina ei.