Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Sfântul Serafim de Sarov, unul dintre cei mai mari sfinÈ›i ai Ortodoxiei, a trăit în Rusia înainte cu aproape două sute de ani. Inima sa fierbinte, cu care cuprindea întreaga lume, a fost un locÈ™or dulce pentru copii! Sfântul a fost prietenul È™i ocrotitorul lor în orice împrejurare, dar È™i medic făcător de minuni pentru bolile lor. El a fost cel care i-a învăÈ›at că omul, cu ajutorul rugăciunii È™i al încrederii totale în Dumnezeu, poate să treacă peste orice greutate. Era modest, deÈ™i avea parte de multe laude. Era bucuros, deÈ™i veneau peste el multe necazuri È™i ispite. Cu toate acestea, obiÈ™nuia să salute pe oricine-i ieÈ™ea în cale cu: „Hristos a înviat, dragul meu!”.

Titlul seriei TransmisioniÈ™tii lui Dumnezeu este inspirat de la vrednicul de pomenire StareÈ›ul nostru Paisie Aghioritul, care îi numea astfel pe monahi, fiindcă prin rugăciunile lor ei trimit lui Dumnezeu mesajele oamenilor, dar È™i transmit oamenilor mesajele lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu este un Dumnezeu al morţilor, ci un Dumnezeu al celor vii şi viaţa noastră pământească este doar un început, o pregătire pentru viaţa veşnică, fără de sfârşit. Nu a existat şi nu există niciun popor care să nu aştepte viaţa viitoare: acest sentiment este inerent sufletului omenesc.

Această aşteptare a vieţii veşnice, care de când e lumea şi pământul a existat în duhul omenesc, ca ceva de sus înnăscut în el, a căpătat deplină şi desăvârşită dezvoltare în creştinism. Cu o uimitoare putere de convingere, vorbeşte, de exemplu, Apostolul Pavel despre înviere şi viaţa viitoare în primele sale epistole către corinteni şi tesaloniceni. Viaţa de dincolo a devenit pentru apostoli un obiect al încrederii depline şi neclintite, pentru că lor le-a fost dat să vadă cu proprii ochi această viaţă de după moarte în persoana lui Hristos Cel înviat.

Oamenii care se apropie de desăvârşire, care au dobândit curăţia inimii şi au dobândit Duhul lui Dumnezeu, aflându-se încă în această lume, au îndrăzneală faţă de Atotţiitorul şi vor intra în cămara Lui, unde sunt Îngerii şi duhurile sfinţilor. Fiind încă în trup, ei ştiu bine că vor împărăţi cu Hristos, pentru că încă de aici, de pe pământ, au cunoscut dulceaţa luminii dumnezeieşti şi efectul puterii Lui.

Ascultarea- viaÈ›ă, neascultarea - moarte.

De zeci de ani, de când urmăresc, fie ca sfătuitor, fie ca duhovnic, niciodată n-am cunoscut vreun monah care să sporească după ce a plecat din ascultarea sa ca să meargă, chipurile, într-un loc mai bun. Câţi nu au plecat din mănăstirile lor fără binecuvântare, pentru a trăi în mai multă liniştire sau pentru a petrece o viaţă mai duhovnicească? Nimeni nu s-a procopsit duhovniceşte, nici nu a păstrat măcar ceea ce agonisise. Compromisurile făcute în multe privinţe i-au pogorât la o stare mai joasă.

Parintele Efrem Katunakiotul

Există credincioşi incapabili să întemeieze o relaţie. Aceştia provoacă tristeţe.Constatăm în jurul nostru relaţii în care una din părţi sau amândouă nu au credinţă. Nu în Dumnezeu, ci în celălalt. Provoacă frustrare.De asemenea, vedem relaţii, cu sau fără credinţă, în care existenţa nu este adevărată. Omul nu există, nu în sensul tineresc umoristic („acest om este inexistent”), ci în sensul minciunii existenţiale. Se chinuie să-i copieze pe ceilalţi, fie reali, fie plăsmuiţi de închipuirea lui. Întâlnirea cu astfel de oameni conduce la deznădejde.Avem vreo modalitate de a le face pe toate trei să funcţioneze împreună armonios? Existenţa noastră psihosomatică, credinţa în Hristos şi în oameni, relaţiile noastre vitale pentru noi toţi? Putem oare să ajungem la un nivel de funcţionare în care fiecare din aceşti trei factori să nu-i micşoreze pe ceilalţi, ci să-i întărească?Vom încerca să aflăm unele răspunsuri printre rândurile acestei carți.

Ne cheama sa traim pentru Dumnezeu, ne invita sa mergem pe calea desavarsirii. Suntem oameni nu pentru a deveni animale prin desfrau, ci pentru a deveni fii ai Imparatiei Cerurilor. Sa priveasca sfintele moaste ale Sfantului Alexandru toti cei care se indoiesc de inviere. Sa inteleaga ca trupul sau a devenit vas al Duhului Sfant. Sa inteleaga ca trupul fiecarui crestin trebuie sa devina vas al Duhului Sfant.

Citirea minunilor savarsite de Sfantul Alexandru, caruia Dumnezeu i S-a aratat precum oarecand Dreptului Avraam, sa fie pentru ei prilej pentru a pune inceput bun mantuirii. Iar pentru crestini sa fie prilej pentru a spori in viata de rugaciune si de nevointa. Vremurile sunt grele, dar Dumnezeu nu ne lasa. Ii trimite pe sfintii Sai sa ne ajute...

Teologia este rezultatul rugaciunii. Rugaciunea este rezultatul ascultarii. Cand ai ascultarea, vei afla si rugaciunea, vei afla si Teologia! Cand nu ai ascultarea, nu afli nimic! Si de ai avea ceva, o sa-l pierzi. In primul rand, radacina este ascultarea. Ai facut ascultare, vei afla rugaciunea. Se poate sa n-o afli acum, ci s-o afli maine. Acest lucru sta in judecata lui Dumnezeu. Totusi e cu neputinta sa nu o afli. Dar si daca am presupune ca nu o afli, ascultarea le suplineste pe toate!

Lucrarea lui Dumnezeu e totdeauna in om. Dar atunci se face vazuta cand omul cade intr-o ispita si cere ajutor de la Dumnezeu. Atunci vede lucrarea lui Dumnezeu, apararea, prudenta, intelepciunea, iubirea lui Dumnezeu fata de om, cand cade in ispita. Totdeauna exista iubirea lui Dumnezeu fata de om, dar nu este vazuta. Deoarece noi oamenii suntem nemultumitori.