Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

De peste veacuri, vocea Sfântului Ioan Gură de Aur ajunge până la noi, chemându-ne spre "un creÈ™tinism deplin, în care credinÈ›a È™i dragostea sunt organic legate între ele, printr-o ascultare fără margini a omului faÈ›ă de bogata iubire de oameni a lui Dumnezeu È™i printr-o încredere fără margini în mila Sa" (părintele Gheorghe Florovski).
Cu nădejdea că această chemare a Sfântului Ioan de Aur va fi auzită cu limpezime mai departe, le oferim cititorilor noÈ™tri iubitori de Dumnezeu un volum cuprinzând cele mai alese predici ale sale. În acelaÈ™i timp, îi adresăm Sfântului Ierarh rugăciunea fierbinte a imnografului său: "... vino în mijlocul nostru È™i ne binecuvintează pe toÈ›i È™i cu rugăciunile tale dobândeÈ™te-ne iertarea păcatelor, ca toÈ›i să ne mântuim".

În cele din urmă, cel mai frumos cadou pe care-l poÈ›i face copilului tău e...să-l laÈ™i în pace!

ÎnÈ›elegeÈ›i-vă mai întâi voi doi: tata È™i mama.

Nu forța copilul, el va reacționa!

VorbeÈ™te-i dulce, ca să te audă cu inima, ea reprezintă „urechile” copilului.

Chiar È™i tăcerea ta, când este impregnată cu înÈ›elepciune, revarsă valuri de iubire care-È™i ating scopul.

Treci cu vederea nervii È™i furia copilului tău obraznic, vezi-i sufletul care se chinuie, care creÈ™te, care se descoperă pe sine, È™i care se neliniÈ™teÈ™te pentru toate. ÎnvaÈ›ă să priveÈ™ti mai adânc!

Să discerni fricile din spatele certurilor, singurătatea din spatele înjurăturilor È™i strigătelor, frumuseÈ›ea sufletească a fiinÈ›ei lui din spatele înfăÈ›iÈ™ării lui ciudate.

Mamă, tată, lăsaÈ›i copilul vostru să calce pe pământul sfânt al inimii voastre, nu ca să-È™i aÈ™eze tabăra acolo pentru totdeauna, ci ca să-È™i întindă aripile È™i să zboare!

Vă admir È™i mă plec înaintea voastră, È™i vă sărut mâinile sfinte, care È›in înăuntru cea mai pură făptură a planetei noastre. Și vă doresc din tot sufletul ca toate lucrurile bune È™i folositoare să vină în viaÈ›a È™i în casa dumneavoastră.

EÈ™ti cel mai preÈ›ios părinte. Tu. Crede acest lucru È™i trăieÈ™te-l.

Intrând în Mănăstirea Sihăstria în vara anului 1989 la o vârstă fragedă, am avut marea binecuvântare de a mă afla în preajma unor călugări încărunţiţi, cu trupul uscat de post, de nevoinţe şi de ispite, dar cu chipul luminat, blând şi plăcut, care îmi povesteau câteodată frânturi din zbuciumata lor viaţă, pe care au petrecut-o de-a lungul anilor în mănăstire.

Aşa am aflat de călugării alungaţi din mănăstire, siliţi să dezbrace haina monahală şi să-şi tundă pletele. Unii dintre ei, tineri fără maturitate duhovnicească, s-au pierdut în lume, alţii au stat ascunşi prin păduri, iar alţii au plecat la părinţi lucrând prin fabrici, sau în alt chip câştigându-şi existenţa. Ascultând aceste drame, povestite cu durere în suflet, mă cutremuram, deşi nu înţelegeam prea bine la momentul acela suferinţa şi încercările prin care au trecut. Mă simţeam bine în prezenţa lor, mă împărtăşeam din belşug de dragostea, de bunătatea şi de darurile pe care Mântuitorul Hristos le-a revărsat peste aceşti oameni, într-o viaţă de răstignire continuă. Încet şi aproape imperceptibil anii au trecut, dar odată cu ei, unul câte unul părinţii mei dragi şi scumpi au plecat, lăsând în urmă amintirea lor frumoasă, pilda vieţii lor şi sfaturile de care îmi
amintesc cu atâta nostalgie ori de câte ori le privesc crucile din cimitirul de pe deal. Acum, când dintre acei părinţi minunaţi au rămas doar foarte puţini, mi-am propus să notez câte voi putea despre viaţa şi pătimirea lor, ca o datorie morală faţă de cei care m-au primit în mănăstire, care mi-au călăuzit primii paşi în viaţa monahală şi care mi-au picurat în suflet dragostea de Dumnezeu şi respectul pentru cele sfinte.

Nu este suficient doar să te rogi, ci să şi fii atent. Să priveghezi, să fii atent la gânduri, să le struneşti cu multă îndemânare, altminteri ele te vor stăpâni, şi la sfârşit vei ajunge de batjocură demonilor. Nu am văzut suflet care să se roage să înainteze, să aibă foloase duhovniceşti, fără curăţirea de gândurile ascunse. 

Cuviosul Iosif Isihastul 

Oamenii astăzi nu se sfinţesc pentru că nu vor, nu se silesc pe sine, nu iubesc pe Dumnezeu şi cele cereşti şi nu păzesc poruncile Lui. Cauza provine de la noi înşine. Ea provine din înclinaţia noastră rea, din ignoranţa noastră, din puţina noastră dragoste pe care o avem faţă de Dumnezeu şi faţă de cele cereşti şi din marea noastră atracţie faţă de materie şi de cele lumeşti.

Părintele Filothei Zervakos 

Lumea are nevoie astăzi de duhovnici buni. Dacă aceştia ar exista, nu ar mai fi atâţia psihiatri.

Sfântul Paisie Aghioritul 

CreÈ™tinul trebuie să facă multe fapte bune, însă ceea ce trebuie să împlinească înainte de orice este să se roage, căci fără de rugăciune, orice s-ar zice, el nu poate face nimic bun. Fără rugăciune nu poate găsi calea către Domnul, nu poate să priceapă adevărul, nu poate să-È™i răstignească trupul, nu poate cu tot focul È™i simÈ›irea lui să vadă aprinzându-se în inimă lumina lui Hristos; el nu poate ajunge fericit È™i unit cu Dumnezeu. Nimic din toate acestea nu se poate împlini fără rugăciunea continuă È™i în aÈ™teptare. DesăvârÈ™irea rugăciunii nu stă în puterea noastră, căci după cuvântul Sfântului Apostol Pavel:"Să ne rugăm cum trebuie, nu È™tim"(Rom. 8, 26). Să ne rugăm adesea, să ne rugăm zi È™i noapte: iată ce ni s-a propus ca mijloc de a dobândi curăÈ›enia rugăciunii, care este mama tuturor bunurilor duhovniceÈ™ti!"CâÈ™tigă pe mamă È™i ea îÈ›i va da copiii!"zice Sfântul Isaac Șirul. DobândeÈ™te în primul rând rugăciunea È™i vei culege toate celelalte virtuÈ›i. Dar cei ce nu au experienÈ›ă proprie È™i nu cunosc deloc învăÈ›ătura SfinÈ›ilor PărinÈ›i È™tiu È™i vorbesc puÈ›in despre aceasta.

Am speranta ca se vor gasi oameni pe care nu-i va plictisi lectura despre un om crescut intr-un orfelinat de stat sovietic, om care oarecand a incercat sa indrepte ceva in propria viata, sa isi gaseasca drumul modest, precum si folosul in cele mari si mici. De obicei, cititorul cauta sa se regaseasca in carte mai degraba pe el insusi decat pe cel care a scris-o. Nu m-am gandit niciodata ca intr-o buna zi ma voi aseza sa tastez cu inversunare, suferind din nou si repovestindu-mi trecutul, pentru a le infatisa celor din jur cum traieste un om cu copilaria amputata. Imi este nemaipomenit de greu sa o fac, de fiecare data bagandu-ma undeva sub piele, smulgand de acolo un vechi jurnal insangerat, atragand si distragand cititorul prin trecutul si prezentul meu, ori poate chiar prin viitor.