Gândurile, starea lăuntrică, dorinÈ›ele ne ocârmuiesc viaÈ›a. AÈ™a cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, aÈ™a ne este È™i viaÈ›a. Dacă avem gânduri de pace, liniÈ™te, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăÈ›ie, atunci È™i întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniÈ™te, dragoste È™i bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavoleÈ™ti, atunci È™i pacea noastră lăuntrică se nimiceÈ™te.

SfinÈ›ii PărinÈ›i spun despre gânduri: „Orice gând care năruieÈ™te pacea È™i gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, È™i trebuie să le îndepărtăm È™i să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voieÈ™te ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui DumnezeieÈ™ti: vrea să fim cu toÈ›ii plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

StareÈ›ul Tadei de la Mănăstirea VitovniÈ›a

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINÈšEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putinÈ›ă de tăgadă, unul din marii scriitori bisericeÈ™ti ortodocÈ™i din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... È™i dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog È™i părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. PoÈ›i simÈ›i că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocÈ™i, È™i mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, È™i simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaÈ™.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niÈ™te excepÈ›ii notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, È™i de o calitate mai îndoielnică).

BărbăÈ›ia cea peste fire a nevoinÈ›elor pustniceÈ™ti È™i muceniceÈ™ti a Cuviosului Efrem l-a făcut nespus de milostiv È™i înÈ›elegător faÈ›ă de căderile, neputinÈ›ele È™i trebuinÈ›ele omeneÈ™ti, încât s-ar putea spune că dragostea tuturor mamelor din lume nu poate întrece bunătatea pe care neîncetat el o arată oamenilor. Pentru aceasta a È™i fost numit „Sfântul cu inimă de mamă”, căci pururea vede în noi ceva bun, dintru care pot să crească roadele mântuirii. Privirea sa dumnezeiască ne umple de nădejde È™i bucurie, È™i oricât am fi de zdrobiÈ›i È™i înfrânÈ›i, el ne întinde mâna È™i ne deschide căi pe care nu am mai umblat, încât să ajungem È™i noi la odihnă, împăcare È™i liniÈ™te sufletească È™i trupească. 

Mă bucur că exist, că trăiesc şi că pot face ceea ce-mi place. Oare acest lucru nu este o minune?
Pentru mine tot ceea ce mă înconjoară È™i tot ceea ce se întâmplă în jurul meu este o minune. Eu nu pot face soarele să răsară, păsările să cânte, apele să curgă È™i stelele să sclipească. Nimic din toate acestea È™i multe altele nu le pot face. Nimic nu pot fără Dumnezeu. „Nihil sine Deo!” Nebun este cel ce se încrede prea mult în sine, care crede că poate ceva fără Dumnezeu. Și mai nebun este cel ce crede că Dumnezeu nu există, cel ce condiÈ›ionează existenÈ›a lui Dumnezeu de minuni. „Dacă mi s-ar întâmpla o minune, aÈ™ crede È™i eu în Dumnezeu.” Cel ce gândeÈ™te astfel nu È›ine cont că însăÈ™i existenÈ›a sa în lume este o minune.
Ce mărturii despre minuni mai avem nevoie, când tot ceea ce ne înconjoară este o mare minune? Mă bucur că sunt o minune din minunea acestei vieÈ›i. Mă bucur de tot ceea ce există È™i se întâmplă.

Briana Cristina Z., 11 ani, Târgu MureÈ™

Nu este usor pentru cineva sa contureze sfintenia Bunicului.  Chiar si eu, care vi le povestesc pe toate acestea, nu pot sa le descriu atat de bine, intrucat n-am inteles corect cele cate au vazut ochii mei de lut si au auzit urechile mele pacatoase.  Cu putina credinta pe care o am, cred ca Parintele Porfirie este un mare sfant, un ocrotitor preabland si iubit al meu si al multor altora.

Asa cum indemna de multe ori: „Sa ma strigati, si eu voi ajunge indata langa voi”, sa-l strigam din inima pe marele sfant al lui Dumnezeu, Sfantul Porfirie, fiecare dintre noi in parte, pentru noi, pentru copiii nostri, pentru cunoscutii nostri, pentru toata lumea, si sa fim incredintati ca sfantul iubirii va implini dorintele noastre cele dupa Dumnezeu.

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a ingaduit mie, pacatosului, sa-l vad si sa traiesc langa un asemenea mare sfant si sa primesc binecuvantarea lui.  Ma rog din inima mea impietrita sa ne binecuvanteze din ceruri si sa se roage pentru noi toti sa devenim buni.

Paraskevas Lambropoulos

Cartea de fata(care valorifica texte risipite prin reviste sau din Eminesciene, 2012, altele inedite) isi propune sa faca o concesie "corectilor politici": sa arate de ce Eminescu este incorect politic.  Si asta deoarece un domn ca Patapievici s-a grabit sa puna diagnosticul, dar uitand, in izbucnirea sa in bocet, sa si-l argumenteze.  Ii venim, aici, in ajutor.

Ne cerem scuze de la parintele-scriitor Stefan Bastovoi ca am parafrazat, in oglinda, titlul unei carti a dumisale din 2010: Diavolul este corect politic.

Diavolul, da!  Insa nu si Eminescu!

Noi suntem case ale lui Dumnezeu, ogorul Lui…  Iubirea lui Dumnezeu, care ne este daruita din belsug prin Sfintele Taine si prin slujbe, canonul personal, Rugaciunea lui Iisus si studiul cartilor patristice, spre aceasta tintesc: sa ne zideasca pe noi insine casa trainica…  Sa fim neincetat cu luare aminte la noi insine.  Pe lume au existat cladiri stralucitoare, asezaminte si manastiri frumoase, care s-au pustiit.  De ce credeti ca s-a intamplat aceasta?  Pentru ca nu au fost oameni drepti si cumpatati care sa le locuiasca…  Asadar, ajutati de harul lui Dumnezeu si de mijlocirile sfintilor, sa facem mai mult efort in a ne zidi pe noi insine.

Sfintii in cer se roaga si mijlocesc pentru noi, dar si gandul si straduinta noastra sa fie cum sa ne zidim casa sufletului pe temelii sfinte si trainice, nu pe unele gata sa se darame, superficiale si slabe.  Nu asa!  Ci pe temelii sanatoase, trainice, luminate si sfinte, curate si fara prihana.  Sa lucram cu constiinciozitate, sinceritate si devotament.

Parintele Eusebiu Giannakakis 

Un rol aparte în mărturisirea Teologiei Răsăritene în Apus l-a avut Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului È™i, de aceea, cartea Părintelui Dr. Ștefan Zară, Sfântul Ambrozie al Mediolanului. Monografie patristică are meritul de a-l prezenta drept „un părinte de o profundă trăire duhovnicească şi fervent luptător pentru apărarea dreptei credinţe, alături de alţi reprezentanţi, ca: Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ilarie de Pictavium, Fericitul Ieronim şi Fericitul Augustin. Sfântul Ambrozie are un simţ profund pentru valoarea şi funcţia ecumenică a credinţei, a doctrinei şi a tradiţiei creştine. El atribuie o importanţă deosebită sinoadelor, mai ales aceluia de la Niceea, care este un continuu centru de referinţă pentru problemele de învăţătură şi viaţă creştină. Sfântul Ambrozie ţine ca răsăritenii şi apusenii să trateze împreună problemele apărute în Biserică, ce necesită colaborarea, cercetarea şi hotărârea de luat în comun”.