Sunt adunate in acest volum o seama de cuvinte duhovnicesti culese din predicile parintellui, ordonate tematic, precum si cateva interviuri si conferinte din Romania si America. Citind "Cuvinte vii" vom vedea ca nu intru intelepciunea omeneasca a vorbit parintele, desi agonisise o cultura laica si teologica demna de invidiat, precum si o mare experienta de viata.
"N-am urmarit sa fac predici teologice, ci am vrut sa intru in inima voastra. Si nu eu, ci sa deschid inima voastra, si urechile, si mintea pentru invatatura lui Hristos..." (Pr. Gheorghe Calciu)

Deţinutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată.Şi totuşi el e trist şi îngrijorat.Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării ţării se profilează ca stăpâni şi ai lumii ce va veni.
Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fără oponenţi şi fără precedent. Viţelul de aur, zeul străvechi se arată azi ca o uzină atotputernică în spiritul omenirii. Lumea se închină maşinii. E o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material şi a finalităţii neantice. Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice şi al tehnicii de determinare a conştiinţelor va fi atotputernic şi va nimici omenirea. Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în această civilizaţie, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie.
De aceea omenirea trăieşte pe culmile disperării. Toate problemele lumii se află în Crucea lui Hristos şi a creştinilor, câte ori vom rătăci drumul, ori vom lenevi pe cale, să ne înapoiem la Evanghelie şi la Duhul Sfânt. Suferinţele ce ni se pricinuiesc au menirea biciuiască lenea noastră şi să ne lumineze minţile.

Hristos în mijlocul nostru!

Vă anunÈ›ăm cu bucurie că a ieÈ™it de sub lumina tiparului, la împlinirea a 40 de ani de la scrierea acestor minunate mărturii, ediÈ›ia omagială a volumului ”Întoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide,. De o calitate È™i grafică deosebită, cartea conÈ›ine È™i poze noi ale mărturisitorului Ioan Ianolide.

Recomandăm ca acest volum să fie în casele tuturor celor care-È™i doresc să iasă măcar pentru o vreme din mlaÈ™tina acestei vieÈ›i È™i să urce spre Soarele DreptăÈ›ii, spre Răsăritul cel de Sus care este Hristos, È™i a tuturor iubitorilor mărturisitorilor din temniÈ›ele comuniste.

Cartea zugrăveşte chipul aureolat de sfinţenie al Părintelui Constantin Sârbu, unul dintre sutele de preoţi martiri din timpul regimului comunist. Viaţa lui, urzită din lacrimi şi har, a fost o jertfă neîncetată pentru Dumnezeu şi semeni. Condamnat în 1954 la 8 ani de închisoare, a trecut prin Jilava, Aiud şi Gherla, primind şi 2 ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Eliberat în 1964, a fost numit paroh la Biserica Sapienţei din Bucureşti, pe care a transformat-o în scurt timp într-o adevărată oază de credinţă şi mărturisire în mijlocul deşertului comunist. Iritată, Securitatea i-a înscenat Părintelui o moarte „umanitară”, la 23 octombrie 1975. Duhul Părintelui a rămas însă viu şi lucrător prin fiii săi duhovniceşti, prin predicile şi sfaturile sale pline de înţelepciune şi har. Viaţa şi învăţăturile Părintelui Constantin Sârbu, adunate în cartea de faţă, sunt un îndreptar preţios astăzi, când creştinilor li se cere din nou examenul credinţei şi al mărturisirii creştine.

Măria Sa Neagoe Basarab... nu este in totalitate, asa cum poate o sugerează titlul, o lucrare de istorie, nici o fictiune literală È™i cu atât mai putin o scriere aghiografică. Nefiind exclusiv vreuna din acestea, cuprinde totuÈ™i câte ceva din fiecare.

Lucrarea de istorie poate fi socotită în măsura în care urmăreÈ™te firul cronologic al domniei lui Neagoe Basarab, aÈ™a cum l-am găsit înfăÈ›iÈ™at - cu controversele de rigoare - în cele două vechi izvoare, LetopiseÈ›ul Cantacuzino È™i ViaÈ›a Sfântului Nifon scrisă de Gavriil Protul, precum È™i în alte documente È™i studii de specialitate, toate indicate în bibliografia orientativă de la sfârÈ™itul cărÈ›ii. Scriere aghiografică nu cutezăm a o numi, căci cele sfinte se cuvin a fi scrise de cei sfinÈ›i. Gândul nostru a fost doar acela de a înfăÈ›iÈ™a - într-o societate a modelelor de tot felul - chipul unui domn român care a trăit în mod isihast.

Aici, sursa principala de inspiraÈ›ie ne-a fost cartea ÎnvăÈ›ăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, o scriere în felul ei autobiografică, fiindcă toate sfaturile date prinÈ›ului moÈ™tenitor au în ele greutatea cuvântului cercat cu fapta. ÎnvăÈ›ăturile ne arată că viaÈ›a voievodului muntean a cuprins cele trei dimensiuni nedespărÈ›ite ale spiritualităÈ›ii ortodoxe, aÈ™a cum ni le înfăÈ›iÈ™ează teologia răsăriteană: dogmatica, eclesiastica si ascetica. Domnul Neagoe a cunoscut dogmele credintei pravoslavnice si le-a pazit cu sfintenie. De asemenea, a avut nemarginita evlavie si dragoste pentru Biserica, pentru randuielile si slujitorii ei adevarati, episcopi, preoti sau monahi. Si nu in ultimul rand a dus o viata de asceza, unind nevointele trupesti cu trezvia mintii.

Invataturile cuprind pagini minunate de Filocalie privind stiinta duhovniceasca a curatirii omului de patimi si a unirii sale cu Dumnezeu.

(lipsa text)

Patimirile celor de la Aiud, Pitesti, Gherla, Canal si din celelalte temnite risipite pe tot cuprinsul tarii au inscris pagina demnitatii romanesti in cartea insangerata a secolului XX.  Dar si suferinta le-a fost pe masura indraznelii.  Au fost infometati, batuti, umiliti.  Au rabdat torturi infricosatoare si lanturi.  Au fost trecuti prin moara reeducarii, un experiment de satanizare fortata, fara putinta de a se salva prin moarte.  Sudori reci au curs pe trupurile lor si lacrimi de sange le-au umbrit obrajii...

Cei mai multi au plecat - lumini din Lumina care le-a sfintit rastignirile.  Rostul jertfei lor a fost libertatea noastra in Adevar.  De aceea se cuvine sa scoatem lumina patimirii lor de sub obroc si sa o punem sfesnic, sa lumineze neamului romanesc.

Acesta este si rostul albumului de fata, care incearca sa infatiseze, in imagini de sinaxar, franturi de patimiri din lagarele si inchisorile romanesti, insotite de textele corespunzatoare care le-au inspirat, asa cum au fost scrise de supravietuitori.

„Gheronda Iosif Vatopedinul” nu este o carte, ci este duh È™i este viaÈ›ă (cf. Ioan 6, 63). Este parcursul unui om care la 15 ani L-a văzut pe Hristos viu, L-a urmat pe calea pătimirii, a fost defăimat, prigonit, a murit È™i a surâs după moarte, adeverind Învierea. Iar ucenicul lui a văzut È™i a mărturisit (cf. I Ioan 4, 14), aÈ™ternându-i viaÈ›a în scris, atât cât este cu putinÈ›ă cuvintelor a o cuprinde. Cartea cuprinde È™i o bogată colecÈ›ie de fotografii din arhiva Sfintei Mari Mănăstiri Vatoped È™i apare în condiÈ›ii grafice deosebite.

„Pregustări”…
BlândeÈ›ea, bunătatea, pacea lină È™i mai presus de minte a Duhului Sfânt ce sălăÈ™luia în inima lui Gheronda Iosif erau o necurmată învăÈ›ătură duhovnicească pentru cei tineri. Această pace era atât de adânc înrădăcinată înlăuntrul său È™i adăpa întreaga sa lume lăuntrică, încât È™i în momentele cele mai grele – omeneÈ™te vorbind – de clevetiri È™i prigoniri, ea nu slăbea, ci îl întărea lăuntric. MulÈ›i îi vedeau chipul strălucind, mai ales după ce primea Sfânta ÎmpărtăÈ™anie, de care se apropia întotdeauna cu zdrobire de inimă È™i cu nenumărate lacrimi. Această slavă dumnezeiască pe care o purta înlăuntrul său strălucea adesea È™i în afară, când rostea cuvinte de învăÈ›ătură în cercuri mai largi sau mai restrânse de oameni.

Purtarea sa cu totul nobilă, nefăÈ›arnică, plină de lepădare de sine È™i de dragoste stârnea de la sine uimire È™i respect în cei care trăiau lângă el È™i îi vedeau petrecerea de fiecare zi – desigur, fără ca el să dorească să trezească acest respect. Dimpotrivă, dumnezeiescul har ce sălăÈ™luia pururea înlăuntrul lui îi dădea simÈ›ământul duhovnicesc că era ”cel mai netrebnic dintre toÈ›i oamenii”.

Scria: „Nu am dorit nimic pe acest pământ, sufletul meu iubit, nici cinste, nici vrednicie, ci cu săracele mele puteri, precum zice cuvântul, în toată viaÈ›a mea, «trebuinÈ›elor mele È™i celora ce sunt cu mine au slujit mâinile acestea» (Fapte, 20, 34) È™i nu am urmărit prin vreo purtare vicleană să îi fac pe alÈ›ii să mă cinstească È™i să mă slujească. Vreau să mă mântuiesc È™i spre aceasta mă grăbesc, spre aceasta îmi îndrept toate săracele mele puteri”.

Era omul care putea să tămăduiască sufletele rănite de păcat, È›inute în legăturile unor patimi vechi È™i ale înrobirilor de tot felul. Acele suflete pe care alÈ›i duhovnici le-ar fi ocolit din pricină că erau anevoie de tămăduit – ba adeseori chiar cu neputinÈ›ă de tămăduit omeneÈ™te –, Gheronda le primea cu multă bucurie, pentru că Îl vedea în aceÈ™ti oameni pe ÎnsuÈ™i Hristos. Niciodată nu gândea ceva dispreÈ›uitor despre aceste suflete, iar dacă îl ascultau, le dăruia tămăduirea în Hristos.

O carte cu poezii pentru copii, dar şi pentru cei mari. Dincolo de întâmplările cu dovlecei, urşi, purcei, arici şi flori, poeziile ascund un tâlc duhovnicesc, înfăţişând patimi şi virtuţi ce se regăsesc în viaţa noastră de zi cu zi. Răsfoind-o, fiecare se va afla pe sine ca într-o oglindă buclucaşă. Rămâne de văzut câţi se vor îndrepta… 

(lipsa text)

Canoanele Maicii Domnului alcătuite de Sfântul Ioan Damaschin.

Cartea "Praznicele Maicii Domnului – o perspectivă istorică È™i teologică" este o „frescă” a învăÈ›ăturii despre Maica Domnului în teologia patristică.

Autorul, Mitropolitul Ierotei al Nafpaktosului, el însuÈ™i un ierarh teolog, analizează întreg parcursul bisericesc legat de persoana Născătoarei de Dumnezeu (Zămislirea Sfintei Ana, NaÈ™terea Maicii Domnului, Buna Vestire, Intrarea în Biserică, Maica Domnului în Noul Testament, Adormirea Maicii Domnului), alcătuind o biografie duhovnicească a Preasfintei, în care surprinde cu multă fineÈ›e atât aspectele istorice, cât mai ales adâncimile duhovniceÈ™ti ale fiecărui praznic închinat ei. Este zugrăvită astfel, în cuvinte de Dumnezeu insuflate, icoana Maicii Domnului ca model de isihast È™i ca punte de legătură între cer È™i pământ, după cuvântul Sfântului Siluan citat în paginile cărÈ›ii: „Ea este bucuria noastră È™i nădejdea. Ea este Maica noastră după duh È™i aproape nouă după fire, ca om, È™i tot sufletul creÈ™tinesc tinde către Dânsa cu dragoste”.