Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Se întâmplă deseori în viaţa noastră să vedem păcatul prin două lentile total diferite. Înainte de a-l săvârşi îl vedem prin lentila nesimţirii, astfel încât considerăm păcatul ceva absolut firesc. Însă după săvârşirea lui, îl vedem pe acesta prin lentila deznădejdii, care-l măreşte şi ne conduce la convingerea că nu-i posibil să primim iertare de la Dumnezeu. Astfel, deznădăjduim pentru mântuirea noastră.

Însă Hristos ne descoperă o cale sigură prin care putem primi iertarea păcatelor noastre, oricât de mari ar fi ele: Să-i iertăm din toată inima şi să-i iubim pe cei care ne-au nedreptăţit în vreun fel.

Iubirea este culmea virtuţilor. Aceasta L-a adus pe Dumnezeu pe pământ şi tot aceasta L-a înălţat pe Cruce. Chiar Hristos ne spune: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi… Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv. Aşadar iubirea noastră este adevărată doar atunci când imită iubirea lui Dumnezeu şi se oferă tuturor, fără deosebire. Nu-i posibil să spunem că avem iubire şi să nu-i iubim pe toţi, adică şi pe cei care ne nedreptăţesc sau uneltesc împotriva noastră, pe vrăjmaşii noştri. Tocmai în acest punct se va vedea dacă avem iubire adevărată.

In zilele noastre, in ciuda extraordinarului progres al stiintei medicale, bolnavii se inmultesc si apar boli noi.  Aproape fiecare familie a trecut sau trece prin incercarile bolilor.  De aceea este foarte folositor sa cercetam care este cauza bolilor si cum vom putea sa le infruntam duhovniceste, ca sa dobandim folos pentru sufletul nostru.  Asa cum vom vedea, boala, care fie se datoreste pacatului, fie altei pricini, este un mijloc de tamaduire si curatie a sufleului.

De multe ori neliniştea pe care o vedem la oamenii din lume în lupta lor zilnică pentru nevoile vieţii o observăm şi în lupta duhovnicească pe care o ducem noi, credincioşii creştini. Deseori ne întrebăm ce cere Dumnezeu de la noi, ce este ceea ce ne lipseşte încât ne-am pierdut pacea. Nu cumva mai mult post şi nevoinţe, mai multă milostenie, mai multă rugăciune?

Toate aceste virtuţi, fireşte, sunt necesare, şi omul trebuie să se nevoiască în ele după puterea lui, dar nu constituie scopul vieţii duhovniceşti. De aceea nu trebuie să fie nici scopul final al luptei noastre. Fiindcă Dumnezeu nu cere de la noi nimic altceva decât să avem inima curată, pentru a veni şi a locui în ea. Acest lucru ne este arătat de însuşi Iisus Hristos, Care îi fericeşte pe cei curaţi cu inima: Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu

Însă în ce fel este această inimă? Cum se întinează şi cum se curăţeşte? La aceste întrebări, precum şi la descrierea bunătăţilor cereşti pregătite pentru cei curaţi „cu inima”, ne răspund sfinţii, prin cuvântul lor sfinţit şi viaţa lor minunată.