Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Scopul fundamental al acestei lucrari este de a arata ca o mare parte a starilor depresive sunt urmare a unui mod pacatos de viata, urmare a actiunii distructive a pacatului asupra sufletului omenesc.  Cuvintele acestea sunt valabile în primul rând pentru depresiile nevrotice, care, dupa cum se va arata mai jos, sunt înrudite cu patimile pacatoase ale trândaviei (acediei) si întristarii. 
Exista si un tip de depresie ce se dezvolta de la natura si nu este legat direct de cauze duhovnicesti.  Este o stare de boala care cere interventie medicala calificata. 
Cartea cuprinde diverse recomandari ale unui medic ortodox si propune ca vindecare credinta, pocainta si îndreptarea vietii dupa poruncile lui Dumnezeu.

Epidemiile: pedeapsă sau pedagogie dumnezeiască? - Problema împărtăşirii euharistice - Viaţa creştină în timpul izolării - Dobândirea păcii lăuntrice prin biruirea fricii 
 
Pandemia actuală a afectat în mod profund pentru o ­lungă perioadă modurile de viaţă şi mentalităţile. A dezvăluit fragilitatea şi fisurile unui sistem mondializat privit ca stabil, a dat la iveală dificultatea medicinei şi a ştiinţelor biologice de a găsi o soluţie de apărare atât pe plan terapeutic, cât şi pe plan profilactic. Certitudinea că marile epidemii au fost definitiv biruite s‑a năruit, vechile spaime au reapărut, cu întregul lor cortegiu de fantasme, fie ele conspiraţioniste sau apocaliptice. Viaţa de familie a fost copleşită de tensiuni, relaţiile sociale au fost modificate. Viaţa spirituală a credincioşilor a fost afectată prin imposibilitatea pe perioade lungi de a merge la biserică, de a lua parte la sfintele slujbe, de a primi Sfintele Taine; credinţa multora a fost zguduită, pusă la încercare, îndeplinirea riguroasă a îndatoririlor religioase a slăbit. 
Mari întrebări teologice şi spirituale s‑au ivit. Este pandemia o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor? Sau le‑a fost ea trimisă oamenilor doar ca un avertisment ori semn din partea Sa? Care este originea ei profundă? Cum se poate trece cu bine prin perioadele de izolare, cu toate inconvenientele lor, şi în pofida măsurilor de protecţie? Este biserica un spaţiu protejat? Care sunt mijloacele spirituale pentru a face faţă maladiei şi pentru a atenua anxietatea generată de aspectul ei ameninţător? 
Această carte, care abordează toate aceste chestiuni şi dezbateri şi, pe baza unei ample documentări, aduce lămuriri care permit confruntarea într‑un mod mai sigur şi mai seren nu doar cu pandemia prezentă şi cu sechelele lăsate în suflete, ci şi cu pandemiile care, potrivit opiniei tuturor specialiştilor, nu vor înceta să se înmulţească în viitor. 

„Dumnezeu este aproape! Chiar nespus de aproape...”. Aceasta e concluzia la care a ajuns È™i căreia ne face părtaÈ™i în urma întâlnirilor sale cu personalităţi ale Bisericii Ortodoxe, cu duhovnici iscusiţi, dar mai ales cu creştini smeriţi şi neştiuţi, cunoscutul psihoterapeut ortodox Dmitri Avdeev – încercat în ultimii ani de o boală grea, peste care trece însă cu seninătatea credinţei vii.
Dumnezeu este atât de aproape e, fără doar şi poate, o carte dătătoare de curaj pentru creştinul zilelor noastre. Prin bunăvoinţa autorului, îndrăgostit – după cum o mărturiseşte adeseori – de spiritualitatea ortodoxă din Carpaţi, cartea apare mai întâi în româneşte, în semn de cinstire adusă nevoitorilor şi mărturisitorilor de la noi, dintre care pe unii îi cunoaşte personal, iar pe alţii – prin vastele sale lecturi duhovniceşti.

Noi, pribegi de scurta vreme pe acest pamant, avem neaparata nevoie sa aflam care ne este soarta in vesnicie. Daca in vremea scurtei pribegii de aici avem toata grija sa inlaturam de la noi toate cele intristatoare si sa ne inconjuram cu toate cele placute, cu atat mai mult suntem datori sa ne ingrijim de soarta noastra din vesnicie.

Ce savarseste cu noi moartea? Ce soarta asteapta sufletul dincolo de hotarul vesniciei? Nu cumva acolo nu este nici o rasplatire pentru binele si pentru raul pe care l-au savarsit oamenii pe pamant cu voie si fara voie? Nu cumva acolo nu este aceasta rasplatire, de vreme ce indeobste raul sporeste si biruieste pe pamant, iar binele este prigonit si patimeste? Neaparata, neaparata nevoie avem sa ridicam valul de pe taina mortii si sa zarim viitorul de dincolo de mormant al omului, pe care ochii trupesti nu-l vad.

(Sfantul Ignatie Briancianinov)

Harul ce izvoraste din gura ta, cuvioase, a umplut de apele vietii Biserica si lumii a izbucnit raniri de cucernicie, revarsind asupra noastra apa pocaintei.  Ci, imbatindu‑ne cu cuvintele tale, parinte Efrem, roaga‑te lui Hristos Dumnezeul nostru sa mintuiasca sufletele noastre!

Troparul Sfîntului Efrem Sirul