Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Ce e de făcut când în viaÈ›ă apare pe neaÈ™teptate un secret de familie? Îl accepÈ›i sau preferi să‑l ignori, spre a nu te face părtaÈ™ trecutului? De ce să‑ți complici existenÈ›a, când te poÈ›i mulÈ›umi cu un serviciu atrăgător È™i bunăstare materială? Poate oare cineva fugi de el însuÈ™i È™i de trecutul său, fie apropiat, fie mai îndepărtat?

În romanul Izvorul vindecător, autoarea Irina Bogdanova abordează o serie de probleme cu care ne confruntăm în viaÈ›a de zi cu zi, sugerând totodată posibile modalităÈ›i de rezolvare sau îndreptare, fără tendinÈ›a de a ne instrui cu orice preÈ›. Teme precum raportarea la locurile sfinÈ›ite prin rugăciune È™i prin jertfa celorlalÈ›i, rolul sacru al familiei în viaÈ›a copilului, deschiderea sufletului spre Dumnezeu într‑o din ce în ce mai ostilă lume, povestea unui izvor minunat, multă vreme socotit tămăduitor, care, deÈ™i îngropat sub un morman de gunoi, se va întoarce la lumină, ajung prilej de nedumeriri, dar È™i de reflecÈ›ie asupra bunătăÈ›ii, generozităÈ›ii, perseverenÈ›ei pe calea îngustă, dar dreaptă: 

 „Atunci când îi faci cuiva un bine, îi dăruieÈ™ti doar o mică parte din acel bine, iar restul È›i‑l faci È›ie însuÈ›i, pentru că tocmai sufletul tău devine mai luminos È™i mai curat.”

Autorul binecunoscutei istorisiri a lui Iannis cel nebun pentru Hristos ne înfățișează cu măiestria sa literară un destin ce dovedește că sfințenia vieții nu este o utopie sau un vis irealizabil, ci, pentru creștinul ortodox conștient, însuși scopul vieții. Mărturisirea lui Hristos în lumea con­temporană este singura cale care dă sens existenței omenești, umplând-o de binecuvântare și mai ales de puterea de a învinge orice obstacol trupesc sau sufletesc. 
Angela – o adevărată eroină a credinței creștine – este o stewardesă care alege să înfrunte haosul pe care boala cancerului îl abate asupra vieții într-un chip vrednic de chemarea pe care Hristos ne-o adresează tuturor. 
*  *  *
Când omul acceptă planul lui Dumnezeu, lăsându-le la o parte pe ale sale, atunci fiecare suferință e învinsă, fiecare boală – vindecată, întunericul – risipit de lumina Învierii Domnului nostru! Planul omenesc, dominat de interese personale și egoisme, conduce la necredință, distrugere și pierzare. Cu o exactitate matematică te împinge în iad! Dimpotrivă, planul lui Dumnezeu, oricât de greu ar fi de împlinit, te face părtaș vieții în Hristos. Și în viața lui Hristos, Golgota – înțeleasă drept jertfă, iubire sublimă, suferință, boală cruntă, precum, de pildă, cancerul – se desăvârșește prin Înviere și viață veșnică. 

Celor mai mulÈ›i dintre noi ne e teamă să facem paÈ™ii necesari spre cunoaÈ™terea de sine, refuzăm să ne cercetăm profunzimile. 
În principal însă – şi în mod paradoxal – motivul pentru care evităm sau refuzăm să ne cercetăm lumea lăuntrică e teama că vom descoperi ceva bun. 
De ce ne e teamă să ne acceptăm virtuÈ›ile? De ce le ascundem în spatele unor aprecieri neîntemeiate È™i al unor frici absurde? Pentru că refuzăm să ne re­cunoaÈ™tem harismele, pentru că recunoaÈ™terea ha­rismelor înseamnă responsabilitatea folosirii È™i asumării lor. 
Cu toÈ›ii avem înlăuntrul nostru un tezaur de crea­tivitate, omenie, altruism, delicateÈ›e, care are anu­mite exigenÈ›e, care cere să fie exprimat È™i înfăptuit. Altfel, devine răutate, egocentrism, duritate, in­sensibilitate. Răutatea nu este nimic altceva decât bunătate condamnată. Și în toate acestea locul central îl ocupă absenÈ›a autocunoaÈ™terii, a descoperirii de sine. 
Pr. Filoteu Faros

Micul Teddy este fiul unui erou de război, È™i păstrează cu multă mândrie un nasture – singurul rămas – de pe vestonul tatălui său. Cea mai mare dorinÈ›ă a sa este să devină soldat în armata regală, dar, cu îndrumările înÈ›elepte ale familiei È™i ale preo­tului, care È™tiu să călăuzească sentimentul religios al copilului, Teddy descoperă un frumos adevăr: dacă pentru a se înrola în armată trebuie să atingă vârsta maturităÈ›ii, în schimb oricine poate lupta încă din copilărie pentru principiile morale propovăduite de Evanghelie.
Iată o cărticică încântătoare, È™i nu numai pentru copii, care aduce în atenÈ›ia cititorilor din România numele scriitoarei britanice Amy (Amelia Sophia) Le Feuvre (1861-1929), autoare a numeroase vo­lume dedicate tinerilor, în care povestirea se îm­ple­teÈ™te întotdeauna cu frumoase principii creÈ™tine.

Inima iubitoare este mijlocul prin care cineva reuseste sa cunoasca adevarul, cu toate ca uneori Dumnezeu este silit sa o franga si sa o smereasca pentru a o face receptiva - precum a facut cu Apostolul Pavel, care la un moment dat sufla amenintare cumplita impotriva crestinilor si ii prigonea. Insa Dumnezeu cunoaste deodata trecutul, prezentul si viitorul inimii si El vede momentul cand poate sa intervina si sa comunice cu ea.

Opusul inimii iubitoare, care primeste descoperire de la Dumnezeu, este calculu rece, incercarea de a obtine tot ce poti de la oameni; in viata religioasa, acest lucru da nastere la falsitate si sarlatanism de toate felurile. Privind la marginea religioasa de astazi, puteti vedea ca se intampla multe astfel de lucruri: atat de multa falsitate, afectare, calcul, profitare de curentii modei, prin care o anumita religie sau atitudine religioasa devine la moda, apoi alta. Pentru a gasi adevarul trebuie sa cauti mai adanc.

Acest volum reuneste cateva povestioare pline de talc si semnificatii, unele inspirate din realitatea de zi cu zi.  Citindu‑l, vom inÈ›elege ca ceea ce tinem in maini e o piatra pretioasa, o salba de nestemate, cu multe fatete, fiecare descoperindu-ne o ­cu­­­loare si o stralucire aparte.  Vom regasi aici inocenta plina de intelepciune si duiosie a copiilor sau judecata ne­aÈ™steptata a unui staret induhovnicit; in alta parte vom fi cutremurati de rabdarea nemaipomenita a unor oameni smeriti ori de soarta care-i aÈ™teapta pe cei neiubitori de Dumnezeu.  Dar toate acestea ne aduc la lumina un adevar mirabil: ca lumea noastra, oricata rautate sau indiferenta ar ­ascunde, ramane o lume purtata pe bratele lui Dumnezeu, in care atat dreptatea, cat si iubirea Lui nu dau niciodata gres.