Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Deoarece in zilele noastre cu foarte mare greutate poti gasi intre pamanteni pe cineva care sa-ti fie sprijin in cautarea Adevarului, Dumnezeu se face intampinare omului prin Sfintii Sai.  De cele mai multe ori, acesti Sfinti lucreaza in desavarsita tacere, faptele lor minunate fiind cuvinte indestulatoare ale dragostei dumnezeiesti.  Unul dintre Sfintii pe care Domnul Hristos i-a randuit sa ne slujeasca pe noi, cei de la sfarsitul veacurilor, este Sfantul Efrem cel Nou.  Cu sfintele moaste tainuite in pamant vreme de mai bine de cinci veacuri si primind chemarea Preasfintei Treimi, Sfantul Efrem a dorit sa fie descoperit lumii pamantene, unind rugaciunile sale pentru noi cu suspinul Duhului Sfant pentru intreaga faptura.  Dragostea sa desavarsita cuprinde si tamaduieste nenumarati oameni, innoindu-i sufleteste prin credinta si, adeseori, daruindu-le si sanatatea trupului.  El nu s-a facut cunoscut prin canale mediatice, ci prin smeritele marturii ale celor ajutati de el, ale caror cuvinte au impanzit lumea, asemenea unor seminte roditoare de lumina.  Cel care isi indreapta privirea mintii catre Sfantul Efrem va intalni in chip tainic si nevazut surasul sau dumnezeiesc, straluminat dintru slava Invierii Domnului Hristos.  Acest zambet biruitor a umplut si umple de bucurie, nadejde si credinta sufletele a mii si mii de oameni, caci inima Sfantului Efrem s-a facut atat de incapatoare, incat poate imbratisa cu dragoste desavarsita intreaga fire omeneasca, daruind tuturor hrana cea facatoare de viata a harului dumnezeiesc.

În TradiÈ›ia patristică a Bisericii vedem că omul are de parcurs trei naÈ™teri. Cea dintâi este cea biologică, când este zămislit în pântecele mamei sale, iar în continuare are loc naÈ™terea È™i, astfel, venirea lui pe această lume. Cea de‑a doua naÈ™tere este aÈ™a‑numita naÈ™tere din nou, care se săvârÈ™eÈ™te prin Taina Sfântului Botez, când iese din sfân­ta colimvitră, pe care o putem numi pântecele Bisericii. Cea de‑a treia naÈ™tere este ieÈ™irea omului din lumea aceasta È™i intrarea lui în cea­laltă viaÈ›ă, în ÎmpărăÈ›ia lui Dumnezeu – de aceea È™i în cazul sfinÈ›ilor prăznuim cu multă strălucire ziua în care au adormit drept zi a naÈ™terii lor.
Dacă omul, după naÈ™terea cea dintâi, nu trece prin naÈ™terea cea de‑a doua, prin naÈ™terea din nou, È™i nu primeÈ™te Duhul Sfânt, nu este om deplin. Dacă se botează, dar nu se nevoieÈ™te, exersându‑și propria libertate cu împreună‑lucrarea lui Dumnezeu, È™i nu trece È™i prin cea de‑a treia naÈ™tere, atunci, în realitate, scopul existenÈ›ei sale – urcuÈ™ul de la chip la asemănare – se zădărniceÈ™te.
Întreaga slujire pastorală a Bisericii È›inteÈ™te la strămutarea noastră din pântecele mamei în pântecele Bisericii (colimvitra), iar apoi la dobândirea ochilor duhovniceÈ™ti pentru a vedea Lumina Dumnezeirii lui Hristos, care este ÎmpărăÈ›ia lui Dumnezeu, spre a ne îndrepta È™i a dănÈ›ui în jurul Luminii celei în trei Sori.

***

PărinÈ›ii Bisericii învaÈ›ă în scrierile lor că „hainele de piele” cu care Dumnezeu i‑a îmbrăcat pe primii oameni după cădere sunt stricăciunea, pătimirea È™i moartea, strâns legate de modul naÈ™terii noastre, de boli, de bătrâneÈ›e È™i moarte.
În această carte, sunt prezentate câteva opinii despre felul cum omul din Biserică se confruntă cu aceste probleme ale „hainelor de piele” È™i despre cum dobândeÈ™te simÈ›irea vieÈ›ii celei fără de moarte prin dulceaÈ›a cunoaÈ™terii lui Dumnezeu.
Mitropolitul Ierótheos
al Nafpaktosului È™i Sfântului Vlasie

Autorul binecunoscutei istorisiri a lui Iannis cel nebun pentru Hristos ne înfățișează cu măiestria sa literară un destin ce dovedește că sfințenia vieții nu este o utopie sau un vis irealizabil, ci, pentru creștinul ortodox conștient, însuși scopul vieții. Mărturisirea lui Hristos în lumea con­temporană este singura cale care dă sens existenței omenești, umplând-o de binecuvântare și mai ales de puterea de a învinge orice obstacol trupesc sau sufletesc. 
Angela – o adevărată eroină a credinței creștine – este o stewardesă care alege să înfrunte haosul pe care boala cancerului îl abate asupra vieții într-un chip vrednic de chemarea pe care Hristos ne-o adresează tuturor. 
*  *  *
Când omul acceptă planul lui Dumnezeu, lăsându-le la o parte pe ale sale, atunci fiecare suferință e învinsă, fiecare boală – vindecată, întunericul – risipit de lumina Învierii Domnului nostru! Planul omenesc, dominat de interese personale și egoisme, conduce la necredință, distrugere și pierzare. Cu o exactitate matematică te împinge în iad! Dimpotrivă, planul lui Dumnezeu, oricât de greu ar fi de împlinit, te face părtaș vieții în Hristos. Și în viața lui Hristos, Golgota – înțeleasă drept jertfă, iubire sublimă, suferință, boală cruntă, precum, de pildă, cancerul – se desăvârșește prin Înviere și viață veșnică. 

O, Preacuvioasa maica Maria Egipteanca, ceea ce stralucesti in lumina Dumnezeirii, roaga‑te Multmilostivului Dumnezeu sa ne dea iertare de pacate si mantuire sufletelor noastre, ca in cereasca Imparatie impreuna cu sfintii si cu ingerii de‑a pururi sa‑I dam slava, cantand: Aliluia!

Cuvioasa maica, cele de lauda aducem tie pentru nevointele tale mai presus de fire, ca l‑ai biruit pe Veliar cu puterea Sfintei Cruci si cununa slavei ai dobandit de la Dumnezeu.

Roaga-te Stapanului Hristos sa ne ierte de pacate si pe noi, cei ce te laudam si cantam tie: Bucura‑te, sfanta cuvioasa maica Maria, si da-ne ajutorul tau cel duhovnicesc spre a fi mai credinciosi, mai smeriti si mai rabdatori!

Simţământul de po­că­inţă face să amu­ţească toate celelalte simţăminte. Pentru ca jertfele celorlalte simţăminte să se facă bineplăcu­te lui Dum­nezeu, trebuie ca mai înainte să se reverse bu­­năvoi­rea lui Dumnezeu peste Sionul nostru, trebuie ca mai înainte să se reclădească zidurile Ierusalimului nos­tru dărâmat. Domnul este Drept şi Atotsfânt: numai jert­­fele drepte, curate, pe care e în stare să le aducă fi­rea omenească abia după în­noirea sa, sunt bineplăcute Dom­­nului Celui Drept şi Atot­sfânt. Jertfele şi arderile de tot pân­gă­rite El nu le va binevoi. Să ne îngrijim a ne cu­răţi prin pocăinţă! Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, pri­nosul şi ar­de­rile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei (Ps. 50, 21): sim­ţirile renăscute ale omului înnoit prin Sfântul Duh. Cea dintâi poruncă dată de Mân­tu­itorul lumii tuturor oa­menilor, fără deosebire, este po­run­ca pocăinţei: A început Iisus a propovădui şi a spu­ne: Pocăiţi‑vă, că s‑a apropiat îm­părăţia ce­rurilor (Mt. 4, 17). Porunca aceasta cu­prinde, înmănunchează în sine toate celelalte porunci.

Sf. Ignatie Briancianinov

Alexandros Papadiamantis,scriitorul din „Umbra Athosului” (insula Skiathos), simbolul conştiinţei creştine literare neoelene, supranumit şi „sfântul literelor”, este unul dintre cei mai studiaţi şi iubiţi scriitori din literatura neoelenă a ultimelor două secole.

Papadiamantis rămâne pentru spaţiul literar poate cea mai importantă şi autentică fizionomie teologică a seco­lului trecut. Conştiinţa teologică a lui Papadiamantis este una a comuniunii şi, mai presus de toate, a vieţii liturgice. Toate capătă sens prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi prin practicarea rugăciunii. În acest context, trebuie menÈ›ionată propunerea, întemeiată desigur, a introducerii acestuia în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe.

„Viaţa lui Papadiamantis şi sensibilitatea cu care se apropie de oameni sunt isihaste şi filocalice; întreaga lui fiinÈ›ă răspândeşte miros de tămâie şi această mireasmă a tămâiei aghioritice se înalţă din inima sa, revărsându-se peste scrie­rile sale. Textele lui sunt tămâiate cu smirna rugăciunii şi a rânduielilor liturgice ale Bisericii, iar ethosul său este latreutic, asemenea cântării de strană”.

Ierótheos, Mitropolit al Nafpaktosului